12/04/2026
𝐴𝑚 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑢 𝐸𝑙. Am fost crescută de o familie în care, fie că era Crăciun, fie că era Săptămâna Patimilor, mersul la biserică era regulă nescrisă. Universul rural și familia L-au adus aproape de mine încă de la prima gură de aer...
*
𝐹𝑟𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑟𝑖
Săptămâna Patimilor era o săptămână dedicată pregătirilor, iar seara mergeam la biserică. Sâmbăta se gătea, iar ultima activitate, de obicei, o reprezenta călcatul hainelor noi, pentru că tot timpul aveam haine noi. Cu greu cumpărate, cu siguranță, dar atunci nu conștientizam asta... Cât de bine îmi amintesc de primii mei pantofi roșii, de rochița mea roșie și de ștrampii mei albi! Mergeam pe jos la biserică, iar eu eram atât de mândră de ținuta cumpărată de oamenii care m-au crescut cu frică de Dumnezeu. Am 33 de ani, dar drumul din Coleșeni până în Bucium Izbita îl asociez și azi cu drumul spre biserică. Așa mi s-a așezat în suflet și în minte.
*
În clasele primare, orele de religie erau ținute de preotul din sat, o prezență de care îmi amintesc cu mare drag. Nu folosea metode de predare inovatoare, dar reușea să ne capteze atenția prin povestioarele pe care ni le spunea și prin bunătatea sa. Părintele ne zâmbea întotdeauna și nu pleca fără o glumă spusă. În clasele gimnaziale, am avut un alt profesor de religie, dar tot un preot. Aceeași atmosferă încălzea clasa și zâmbetele erau nelipsite. Respectul era prezent. Știam că părintele e prietenos cu noi, dar asta nu însemna că respectul dădea bir cu fugiții. Ofeream respect și primeam respect.
*
De-ar fi să aleg, tot la sat aș alege să trag prima gură de aer și să alerg tot la El. Același lucru mi-l doresc și pentru Vladimir. Să crească cu El prezent și să știe unde să alerge atunci când viața îl va pune la încercare, iar când va fi și el tată, să le ofere copiilor cel mai de preț cadou pe care i l-a oferit și lui familia, și anume 𝑪𝑹𝑬𝑫𝑰𝑵𝑻̦𝑨, așa cm spunea părintele de la Mănăstirea ,,Buna Vestire" Pătrângeni, în Vinerea Mare.
🙏𝐻𝑅𝐼𝑆𝑇𝑂𝑆 𝐴 𝐼̂𝑁𝑉𝐼𝐴𝑇!
