08/09/2026
🎹 Faceți cunoștință cu Gabriela! 🌸
Gabriela a început de curând cursurile de pian la Denise Music School, iar parcursul ei este cu atât mai frumos cu cât, până acum, muzica nu a fost neapărat pasiunea ei.
Și tocmai aici cred că se află una dintre cele mai frumoase părți ale studiului unui instrument: nu trebuie să fii pasionat de muzică de la început pentru ca ea să îți facă bine. ❤️
Studiul pianului îi ajută pe copii să își dezvolte concentrarea, memoria, răbdarea, coordonarea și disciplina. Îi învață să fie atenți la detalii, să transforme o greșeală într-o etapă de învățare și, poate cel mai important, să aibă încredere că lucrurile dificile pot deveni mai ușoare prin exercițiu.
Uneori, un copil spune „eu nu vreau să cânt la un instrument” fără să știe încă ce poate descoperi pe parcurs. Iar lecțiile de muzică nu trebuie să îl transforme neapărat într-un viitor pianist sau muzician. Tot ceea ce învață prin muzică îi poate fi de folos mai târziu, indiferent de drumul pe care îl va alege. ✨
Gabriela este o fire perfecționistă și îi place ca totul să iasă cât mai exact, așa cm este scris în partitură. 🎼 Uneori îi este teamă să greșească, dar este și foarte curajoasă, pentru că alege să încerce chiar și atunci când nu este sigură că va ieși perfect.
Iar pentru mine, acesta este un lucru minunat de văzut: să învețe că nu trebuie să fie perfectă de la prima încercare ca să fie bună. Greșelile fac parte din proces, iar fiecare notă cântată este încă un pas înainte. 🌷
🎹 Bine ai venit, Gabriela! Să vedem unde te va purta muzica! 💗
📍 Denise Music School
🎶 Canto • Pian • Flaut • Teorie muzicală
📞 0758 661 629
📍 Zona Podul de Fier, Str. Misai, nr. 1