Meditații limba română & limba engleză

Tudor Arghezi și fiul său, Eli Lotar (Eliazar Lotar)...
Graziela Ioana Zela

O fotografie ca toate fotografiile de pe vremuri, realizată probabil într-un studio clasic.
De undeva de sus, peste umerii celor doi cade o ploaie de lumină, o vedeți?!

Amândoi au fost minți luminate și suflete luminate!
Domnul cu mustață, tatăl, este Tudor Arghezi, celebrul nostru scriitor, iar copilul este Eli Lotar (Eliazar Lotar), celebru și el, dar mai mult în Franța decât în România.

Eli Lotar (1905-1969), fotograf și cineast francez de origine română, a fost primul fiu al lui Arghezi, rodul unei relații scurte, de tinerețe, cu profesoara Constanța Zissu.

Eliazar vine pe lume cu 20 de ani înaintea celorlalți doi copii, Mitzura și Baruțu. Se naște la Paris, copilărește în România fiind în grija lui Arghezi, dar revine în Franța unde își va petrece restul vieții.
Iată câteva gânduri notate în volumul de amintiri, „Dincolo de zare”, sub semnătura fratelui său vitreg, celălalt fiu al lui Arghezi, Baruțu Arghezi (1925-2010):

„Știam că am un frate la Paris, plecat în jurul vârstei de 20 de ani, dar mi-l imaginam întotdeauna în pantalonii scurți ai fotografiei aflată la căpătâiul patului lui tata.... L-am descoperit târziu pe Eliazar, când era un domn cu părul alb și cam chel (...). Eliazar se chema altfel decât Theodorescu, numele inițial al familiei noastre (schimbat ulterior în Arghezi, n.n.): purta pseudonimul de Eli Lotar... Cineast, sensibil fotograf de simboluri căutate și hoinar printre sensibilitățile pariziene, fratele meu vitreg avea o personalitate discretă și un spirit boem.”

Sunt multe lucruri care surprind în istoria lui Eli Lotar. Ca cineast și fotograf a fost foarte apreciat în Franța și nu numai.
În 1949 filmul său „Aubervilliers”, un scurt metraj documentar despre viața mizeră a unei suburbii din nordul Parisului, câștigă Marele Premiu al Filmului Poetic, în cadrul unui festival din Belgia, Festivalul Internațional de Film Experimental și Poetic (știați că a existat așa ceva din 1949 până în 1974?:)).
Francezii au și numit un părculeț de lângă Paris cu numele de Eli Lotar.

Centrul Cultural „Georges Pompidou” a gazduit în mai multe rânduri expoziții cu fotografiile lui Eliazar (ultima în 2018), iar în România a fost promovat de Muzeul Național al Literaturii Române care a organizat în 2019, împreună cu Centrul cultural „Georges Pompidou” și Jeu de Paume, în spațiile Muzeului Colecțiilor de Artă, expoziția-eveniment „Eli Lotar”.

Spre sfârșitul vieții, Eli Lotar a pozat pentru Giacometti care a realizat trei lucrări: „Lotar I”, „Lotar II ”și „Lotar III”.
O vorbă pe care o spunea și Brâncuși, susține că la umbra unui stejar nu poate crește altceva măreț, poate doar iarbă.
Eliazar a fost un „vagabond de rasă”, a fugit din casa lui Arghezi de mai multe ori și până la urmă s-a stabilit în Franța unde a și murit.
Poate că fuga lui nu a fost întâmplătoare, poate a fugit din umbra stejarului și poate numai așa a reușit să crească în sens artistic și profesional și să facă cinste românilor cu numele său.

April Fools' Day :)

"IN MEMORIAM – GEORGE TOPÎRCEANU"
Viața lui George Topîrceanu povestită cu mult umor și lirism de el însuși
George Topîrceanu s-a născut pe 20 martie 1886, în București, la Azilul ”Elena Doamna” unde mama sa era ”meșteră de țesut la Atelierul de țesătorie”. Viitorul mare scriitor a făcut școala primară în Capitală. G. Topîrceanu își va aminti de acea perioadă:
”Eram în clasa a doua primară când m-am surprins făcând primele versuri. Acele stihuri mi s-au înfățișat la început cu un aer cât se poate de inofensiv, ca oricare altă jucărie nevinovată. Nici nu bănuiam eu pe atunci peste ce pricopseală am dat. Nu știam că microbul literar, când găsește teren favorabil, e destul să pătrundă o singură dată în organism, ca să nu mai scapi de el o viață întreagă până dincolo de moarte, până te face statuie… Aveam pe atunci un coleg de clasă pe care-l chema Stăniuc, un băiețel rumen și ceva mai mic de statură decât mine- dacă se poate închipui așa ceva(Topîrceanu va fi respins la liceu pentru că era prea scund. Tot timpul el va purta ghete cu tocuri înalte).
Într-o recreație i-am zis lui Stăniuc:
-Vino să-ți spun o poezie făcută de mine…
Și l-am tras după colțul școalei unde i-am debitat pe nerăsuflate prima mea operă literară, alcătuită din două versuri:
”Săriți cu toții frați români,
Să dăm năvală în păgâni”
Era o poezie patriotică. O făcusem într-un moment de inspirație, după modelul versurilor războinice pe care toate manualele didactice găsesc de cuviință să le pună la îndemâna copiilor de șapte ani. Eram foarte mândru de ea. Stăniuc nu s-a arătat deloc entuziasmat. El a ascultat versurile mele de vitejie cu un deget în nas și când am isprăvit a zis numai atâta:
-Ce-mi dai să nu te spun la domnu?”
După absolvirea liceului în 1906, Topîrceanu, dorind să urmeze cursuri universitare se vede nevoit să strângă bani singur pentru acestea. Scrie o petiție către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii în care solicită un post de copist, dar după cm era și este în continuare uzanța, pe cererea sa se trece sec: ”Se va ține de seamă la timp”. Ambițios peste măsură, reușește să strângă bani de facultate și în 1909 se înscrie la Drept. Într-o scrisoare către un cunoscut spune: ”Am trecut toate examenele cu bine, doar la Micescu mi-e frică, din prostia lui nu a mea. Cei ce au avut protecție au luat bile albe cu distincție. Pentru mine nu a vorbit nimeni…Sunt foarte surmenat și am insomnii, dacă aș mai sta o săptămână așa aș cădea la pat” .
Spre toamna lui 1911, George Topîrceanu se mută la Iași, la invitația lui Garabet Ibrăileanu, în calitate de subsecretar la ”Viața Românească”. Pentru Topîrceanu Iașiul acelor vremuri era o localitate plină ”de harnici dascăli de poeți și cărturari”. Despre același oraș spune că ”mi-a plăcut de la început cu grădinile lui înflorite, cu gardurile lui dărăpănate, cu părăsirea și murdăria lui proverbială, căci oricâte straturi de glod s-ar pune acolo, tot nu vor putea să astupe vreodată urma pașilor lui Eminescu și ale ciubotelor de iuft(piele de bovine) ale diaconului Creangă, urmele atâtor oameni iubiți de altădată…cum era să nu-mi placă”. El își amintește de frumoasa muncă de la ”Viața Românească”: ”Venea conu Calistrat Hogaș, cu figura lui jovială de faun și cu naivitatea lui de boem, să ne citească un capitol homeric din călătoriile lui, cu borș de chitici(peștișori), prin munții Moldovei. Venea doctorul Mironescu, cel mai mucalit(jovial) povestitor pe care l-am văzut. Venea din când în când un fel de lipovean uriaș(Sadoveanu) încă tânăr de sub a cărui frunte cu proeminențe ciudate licăreau doi ochi blânzi și albaștri, în care fulgera uneori câte o stranie sclipire de oțel și ne citea cu glas potolit încă o povestire de dragoste viforoasă din trecutul Moldovei. Începuse să vie de la o vreme Demostene Botez, care abia-și lepădase uniforma liceului și ne impresiona încă de pe atunci cu poezia tristă a iubirii și a morții”.
George Topîrceanu devine atât de absorbit de munca de la revistă încât uită chiar de ziua sa de naștere. Al doilea război balcanic(1913) provoacă o instabilitate a economiei românești și salariul i se reduce. Neajunsurile nu îi afectează cariera redacțională și nu îi scade spiritul creator. ”Timp de patru ani mă identificasem cu respectabila revistă ieșeană. Acolo am debutat cu adevărat, acolo mi-am publicat, în afară de mici infidelități, toată trandafiria mea operă de până atunci. În redacția ei, nomadă ca o gospodărie de artiști tineri mă simțeam la mine acasă”. Acest climat cultural este întrerupt de mobilizarea pe frontul balcanic împreună cu Sadoveanu(1913). Jurnalul său din această campanie(în care românii nu a dat vreo luptă, dar au avut multe victime din cauza holerei) reflectă starea mizerie în care se afla armata română. ”Avem țară frumoasă și bogată. Ar fi și fericită dacă n-am avea boieri”. În 1915 se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere. Nici pe aceasta nu reușește să o termine. Vine Primul Război Mondial și e mobilizat. Mai târziu va scrie: ”Literatura e un produs al vieții normale, creatoare de civilizație și progres iar războiul este negarea acestei vieți”. După luptele de la Turtucaia din 1916 cade prizonier, fiind elberat abia în ianuarie 1918. După război are o perioadă literară fructuoasă.
Odată cu trecerea timpului îl întâlnim inspector special al teatrelor și spectacolelor din Moldova, funcție importantă dar nestatornică. ”Eu văd numai atâta că de câte ori s-au descoperit niscai fraude la C.F.R., imediat statul mi-a suspendat mie, din spirit de economie, postul de inspector special teatral”. În 1926 primește premiul național pentru poezie. În al treilea deceniu al secolului XX lumea literară ieșeană este în regres deoarece ”Viața românesască” se mută la București. Urbea din Moldova este părăsită de mulți scriitori. Topîrceanu care era ”moldovean născut la București, din părinți ardeleni” refuză să plece din orașul care-i devenise drag, deși acum îi era teoretic mai greu să-și facă publică opera. Solicitările de colaborare vin însă în număr mare de la o serie de reviste în anii ’20-’30. Topîrceanu era deja printre marii poeți ai României. Zilele îi devin însă numărate, cancerul hepatic îl slăbea din ce în ce mai mult. Într-o ultimă încercare pleacă în 1937 la Viena împreună cu Otilia Cazimir pentru a consulta niște doctori renumiți. După întoarcerea din Austria starea de sănătate i se agravează. Boala îi afectase profund chipul, ceea ce îi dă marelui poet complexe înfiorătoare, refuza chiar să fie vizitat de prieteni. Pe 7 mai 1937, chinul a luat sfârșit. George Topîrceanu abia trecut peste al cincilea deceniu al vieții, ne părăsea, lăsând în urmă o operă pe care posteritatea o va așeza alături de aceea a scriitorilor noștri cei mai valoroși.
”Sufletul poporului este marele și singurul reservoriu de fapte creatoare din care răsar arta și literatura cultă, idealul și mobilul marilor fapte colective”.
George Topârceanu
(Istoria pe scurt)
Martisor
George Toparceanu
Sunt înca suflet înghetat
si copacel în copacel
mijesc în dalb de ghiocel;
o lacrima de alb perlat...
B***a sa dau, înca mi-e frica,
sub tepii reci de suliti-raze,
dar ma lipesc în dulci de fraze
de-un piept fragil, inima mica...
Sunt sol de rugi de primaveri,
ca sa renasti, precum natura;
sa-ti fie simbol aventura
ce-ai visat ierni... Sa uiti de ieri!
Sa ma porti ca pe-un talisman,
1886-1937

Dragilor,

Cei ce mă cunosc știu cât îi bat la cap privind lectura. Le recomand cărți (după cm ați văzut și în postările cu bibliografiile pentru gimnaziu), discutăm pe tema lor și, ca să fiu în pas cu „tineretul”, am început să citesc de vreo 3-4 ani și cărți mai nou apărute, autori din literatura universală de după 1990 și nu numai. În ultima vreme am început să creez recenzii la cărțile citite și cred că vă vor ajuta și pe voi să vă faceți o idee în legătură cu romanul, cu temele abordate și nu numai. Dacă nu știți deloc-deloc ce se întâmplă în vreo carte, vă invit să aruncați un ochi aici, să vă formați o părere bazată pe o opinie total subiectivă și poate-poate vă atrage să citiți romanul, nu doar pentru că e recomandat la școală!

Precum pofta vine mâncând, tot astfel deschiderea față de minunata îndeletnicire a lecturii vine citind, încercând genuri diferite, scriituri variate, abordări diverse ale unor teme! S-avem lecturi frumoase și de folos! :)

👩Fiindcă în postări anterioare am vorbit despre ✍Ion Creangă și despre unicul său fiu, acum vă voi povesti despre ceilalți urmași a celui ce a fost ✍Ion Creangă...😊
✍Ion Creangă a avut un copil, patru nepoţi, doi strănepoţi, patru stră-strănepoţi, doi stră-stră-strănepoţi şi trei stră-stră-stră-strănepoţi...
Ultimele trei generaţii trăiesc în Statele Unite ale Americii, în golful care alcătuieşte uriaşa suburbie a oraşului San Francisco. Mai întâi s-a stabilit aici un strănepot al lui ✍Creangă, în 1954, iar apoi, în 1980, l-a urmat un stră-strănepot care a părăsit România din cauza persecuţiilor politice la care îi fusese supusă familia.
La muzeele care se îngrijesc de memoria lui ✍Ion Creangă, arborele genealogic al povestitorului a rămas cu trei generaţii în urmă, împotmolindu-se în jurul anului 1910.
Dacă acest arbore genealogic ar fi fost adus la zi, generaţie de generaţie, la 🏡Casa Memorială „Ion Creangă” din Humuleşti şi la 🏡Muzeul „Ion Creangă” din Iaşi, o bună perioadă de vreme, ar fi fost afişate numele unor „duşmani ai poporului”...
În 1959, singurii urmaşi ai lui ✍Ion Creangă care trăiau în România au fost daţi afară din casă, scoşi din şcoli şi ca să nu moară de foame, nevoiţi să facă muncă zilnica, deşi nu trecuseră încă de vârsta pubertăţii. Abia zece ani mai târziu, o sentinţă civilă le-a spălat numele, admiţând că soţul strănepoatei lui ✍Creangă, tatăl a doi dintre stră-strănepoţii povestitorului, fusese arestat şi condamnat la 17 ani de închisoare pentru o faptă care nu existase...☹
Ultimii membri născuţi ai acestei familii sunt două fetiţe de patru şi şase ani, botezate cu prenume hawaiiene, care trăiesc sub priveliştea Golden Gate-ului californian, iar de vorbit românește, probabil, deloc sau foarte putin.
Aici este o adevărată istorie familială care traversează peste 150 de ani, care se întinde pe două continente, porneşte din atmosfera plină de prejudecăţi a secolului XIX şi se încheie în epoca multiculturală de astăzi.
👨Constantin Creangă a fost unicul copil a lui ✍Ion Creangă rezultat în urma căsătoriei scriitorului cu Ileana, fiica preotului Gregoriu de la Biserica ”Patruzeci de Sfinţi” din Iaşi.
În anul 1886, 👨Constantin s-a căsătorit cu Olga Pătru, fiica lui Neculai Petrea, un cunoscut comerciat brăilean. Din relația celor doi au rezultat patru copii: Laetitia, Horia, Silvia si Ion (Ionel)...
🤷‍♀️Ce s-a întâmplat cu aceștia?
👧Laetiția a fost singura nepoată pe care scriitorul a apucat să o cunoască, întrucât s-a născut în 1888, cu un an înainte ca marele ✍Ion Creangă să moară. Astfel, bunicul ✍Creangă nu a apucat să-și cunoască nepoții care aveau să-i ducă numele mai departe.
Horia Creangă s-a născut în anul 1892, iar Ionel în 1898. Horia a fost primul Creangă 100% bucureștean. Certurile tot mai dese îi fac pe Olga și 👨Constantin Creangă să divorțeze în anul 1906.
🤷‍♀️Cine a fost Horia Creangă?
Horia Creangă urmează colegiul „Mihai Viteazul” din București unde Horia se remarcă a fi cel mai bun la oină, mare jucător de fotbal, dar şi un excelent desenator, lucru din care avea să-și câștige mai târziu existența.
Despre Horia Creangă se spunea că era ambițios și era capabil să mănânce o libelulă numai să câștige un pariu.
După bacalaureat, Horia intră în anul 1913 la Şcoala Superioară de Arhitectură.
În 1917, Horia pleacă pe front și participă la ofensiva din Transilvania. Apoi, se întoarce, se dedică în totalitate arhitecturii...
✍„Foarte simpatic, leit Ion Creangă… Plămădit ca bunicul patern”, aveau să-l caracterizeze amicii pe Horia Creangă.
În anul 1929, Horia Creangă primește lucrarea pentru clădirea ARO (azi Patria). Rezultatul a fost unul excepțional și autoritățile s-au arătat impresionate de măiestria nepotului lui ✍Ion Creangă.
Alte construcții realizate după planurile arhitectului Horia sunt: Teatrul Giulești, Uzinele Malaxa, Grupul Școlar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa, și altele...
Horia a fost casatorit cu 💑Lucia Dumbraveanu si au avut o fiică, 👧Michaela (Mihaela), născută în anul 1923 în Franța...
Andrei, un băiat al Luciei din afara căsătoriei, a fost motivul principal pentru care cei doi s-au 💔despărțit în 1931...
În anul 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Horia Creangă moare departe de casă, la Viena. Horia Creangă avea 51 de ani.
👧Michaela (Mihaela) Creangă a fost crescută de mătușa sa, Letiția Țimiraș, până în 1938, când aceasta s-a stins din viață, în urma unui stop cardiac. A mers pe urmele părinților și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură de la Roma, unde vărul Nicolae N. Țimiraș funcționa ca diplomat. După funerariile tatălui ei, 👧Michaela Creangă nu a mai revenit la Roma pentru continuarea studiilor, a rămas în București și s-a căsătorit cu sublocotenentul de artilerie antiaeriană, Constantin Mihăescu: „Tata îmi zicea că în școala de război colegii îl porecliseră «Frumosul», iar mama mi-a declarat că nu mai avea chef să continue să studieze geometrie descriptivă la Roma. Dar acestea nu sunt motive serioase de căsătorie. Până la urmă sunt convins că frumusețea și entuziasmul tinereții, împreună cu legea naturală a omenirii, a determinat destinul lor ca în mai toate familiile”.
Constantin Mihăescu (n. 1920), soțul 👧Michaelei, militar de carieră, rănit la Stalingrad, a fost arestat în 1959 și condamnat la 17 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost eliberat la amnistia generală din 1964. Strănepoata lui Ion Creangă a supraviețuit în acești ani, lucrând ca muncitor necalificat la descărcat vagoanele cu bușteni în gara Vădeni de lângă Târgu Jiu, "pe o leafă de mizerie, 600 de lei". Constantin Mihăescu, ieșit din pușcărie, a întregit veniturile familiei din postul de vidanjor la Întreprinderea Canal-Apă București (ICAB).
În anul 1969, Tribunalul Militar București a constatat că fapta pentru care a fost condamnat nu a existat și a fost reprimit în armată, ieșind la pensie cu gradul de colonel.
În 1990 a fost rechemat în activitate, avansat la gradul de general de brigadă și a fost numit pentru scurt timp la comanda Apărării Civile.
Michaela și Constantin Mihăescu au doi băieți: Dan C. Mihăescu (n. 1945), căsătorit cu Argentina Codres, și Constantin C. Mihăescu (n. 1946), căsătorit cu Edda Kargel, cu origini germano-austriece.
Constantin C. Mihăescu a studiat la Institutul de Construcții și la Facultatea de Instalații pentru Construcții din București. A fugit în Statele Unite ale Americii în anul 1980, la Nicolae N. Țimiraș, aducându-și și familia, soția și pe cei doi băieți, Edgar Daniel C. Mihăescu (n. 1971) și Gunter Andrei C. Mihăescu (n. 1977).
Edgar Daniel C. Mihăescu a absolvit ingineria electrică la Santa Barbara, este căsătorit cu Holly Spotts, psiholog, și au două fiice, Malia-Isabella (n. 2005) și Sophie-Kailani (n. 2007). Dintr-o relație anterioară, are și un băiat, Andrew (n. 1997).
Gunter Andrei C. Mihăescu a absolvit istoria și dreptul la Universitatea California și are propriul birou de avocatură, Mihaescu Law în San Francisco. Este căsătorit cu Tina Benucci.
🤷‍♀️Cine a fost Ionel Constantin Creangă?
Ion Creangă sau Ionel, cm îl alintau ai lui, îi urmează fratelui Horia în ale arhitecturii... Diferența de șase ani dintre ei nu a fost o problemă majoră și Horia și-a sprijinit mereu fratele mai mic.
În aprilie 1929, Ion este angajat în serviciul de Studii şi Construcţii al Casei Muncii...
✍„Ion era un mare muncitor, care se completa perfect cu fratele lui mai boem, visător şi neconformist”, îl caracterizau apropiații pe nepotul cel mic al scriitorului...
Pe 3 martie 1931, Ionel Constantin Creangă moare în urma unui accident de automobil... avea numai 33 de ani...☹
O alta stranepoata a marelui scriitor ✍Ion Creanga este 👧Olguța Creangă-Caia...
👧Olguța Creangă-Caia s-a născut la Pipirig, judeţul Neamţ, în 13 august 1951, pe malul stâng al Ozanei. Părinții, Maria și Dumitru Creangă, vrednici gospodari și buni creștini, au avut unsprezece copii, Olguta fiind mezina.
După arborele genealogic, tatăl 👧Olgutei se trage direct din familia lui David Creangă, străbunicii au locuit în casa vornicului. Tatal 👧Olgutei a fost văr de‑al doilea cu ✍Ion Creangă. Toți Crengenii și‑au făcut case pe pământurile vornicului David Creangă, care cumpărase aproape jumătate din satul Dolhești, comuna Pipirig. Alătur arborele genealogic.
Mama 👧Olgutei a fost un fel de Smaranda Creangă, dar mai citită, mai credincioasă și lipsită de superstiții, însă la fel de răzbătătoare. A fost verișoară și prietenă bună cu fiicele preotului Gheorghe Creangă, moșul lui Nică a lui Ștefan a Petrei Ciubotariul. De la ele mama 👧Olgutei are un Ceaslov și un Abecedar, pe care ar fi învățat și Nică, le păstreaza în muzeul familiei, la loc de cinste.
👧Olguța Creangă-Caia a moştenit de la marele nostru scriitor, atât zestrea spirituală, cât şi harul de povestitor...
A devenit soția preotului paroh de la Biserica „Sfântul Haralambie” din Târgu Neamţ. Au impreuna trei fete, cunoscute pe plan național, Ana-Maria fiind producător tv, iar Claudia şi Olguța – cântăreţe de operă, pe marile scene ale lumii... Între performanţele 👧Olguţei Creangă-Caia se numără înfiinţarea Muzeul „David Creangă” din Pipirig, implicarea în diferite proiecte educative şi nu în ultimul rând, lupta pentru cauza românilor din Basarabia.
În momentul de faţă, 👧Olguţa Caia este autoarea volumelor 📖„Copilăria Sfintei Teodora de la Sihla”, Copilăria Sfintei Parascheva”, „Copilăria Părintelui Ilie Cleopa”, „Copilăria Părintelui Paisie Olaru”, „Copilăria Sfântului Paisie Velicikovski” și „Copilăria Sfântului Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul”...
👧Ana Maria Caia, fiica cea mare a Olgutei, este jurnalistă, scriitoare, scenaristă și producător de televiziune.
A copilărit într-o mănăstire, a învățat să creadă în Dumnezeu de la elevii seminarului teologic și nicio carte de filozofie nu i-a deteriorat convingerea că Dumnezeu este cel mai bun reper moral la care putem aspira.
Și-a cunoscut primul soț la Olimpiada Internațională de Filozofie și a divorțat la 24 de ani, când era omul esențial dintr-o echipă de 40, ai unei emisiuni mamut, a Antenei 1, realizată de Andrei Gheorghe...
S-a recăsătorit, are doi copii, a condus o revistă celebră, scrie și spune povești cu nesațul omului abil, care găsește semnificații în cele mai simple lucruri ori complicate... ale unui destin...
👧Este stra-stra-nepoata lui ✍Ion Creangă... care a fost o familie destul de mare...
"Străbunicul lui ✍Ion Creangă a plecat din Ardeal pentru a trebui să se convertească la catolicism. Era proprietarul mai multor turme de oi, dar cu mai puțin pământ, așa încât i-a fost destul de simplu să vândă ce avea, să plece spre Moldova și să se așeze în poala muntelui, în Neamț. Aici au avut pădure, dealuri, munți și multe turme de oi, deci erau niște oameni foarte avuți. Acești frați Creangă au întemeiat satele de munte care există până astăzi, iar mama se trage din neamul lor. Interesant este că ei, pentru a-și conserva averea s-au căsătorit mult în interiorul tribului. Bunicii mei erau veri...
Toată lumea de pe valea muntelui este un bun povestitor...
Satele de pe valea muntelui, adică de la Ozana până la Bistrița, acolo unde s-au așezat urmașii lui ✍Creangă, sunt foarte interesante vizual pentru că nu prea găsești linii drepte. Și au o expresivitate demnă de un pictor flamand: garduri, dealuri și copaci. Îmi amintesc verile, când mergeam acolo, îmi vine în minte Ozana, care în zona Dolheștiului, unde locuiau ai mei, era foarte mare. Acolo ne scăldam în prundul ei, povestește Ana Maria Caia.
Astăzi, Ana Maria Caia este un om îndrăgostit de călătorii și își promovează această pasiune...😊

Să purtați mărțișorul în suflete, zâmbete și priviri! Fiți binecuvântați! 🤍❤️

MINUTUL DE POEZIE ...

,,Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.

Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!”

Magda Isanos

"IN MEMORIAM –OTILIA CAZIMIR"

Astăzi, 12 februarie, se împlinesc 131 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir, scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă, supranumită "poeta sufletelor simple", fiind cunoscută în special ca autoare de versuri pentru copii.

Otilia Cazimir (pseudonimul literar al Alexandrei Gavrilescu) s-a născut la 12 februarie 1894, în satul Cotu Vameşului, judeţul Neamţ. Şi-a făcut studiile medii şi pe cele liceale la Iaşi, şi tot aici a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, renunţând să-şi dea examenul de licenţă.

Pseudonimul "Otilia Cazimir", dezagreat de scriitoare, i-a fost ales de Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut deci noul nume: "Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă ...”

A debutat cu versuri, în anul 1912, în ''Viaţa Românească'', revistă la care avea să rămână colaboratoare fidelă. Debutând în "Viaţa Românească", Otilia Cazimir s-a simţit mai apropiată de tradiţiile poeziei româneşti decât de eforturile modernizatoare ale scriitorilor dintre cele două războaie mondiale. Versurile ei sunt dominate de atmosfera patriarhală a aşezărilor rustice sau a târgurilor provinciale, pe care a cunoscut-o în anii copilăriei.
Editorial a debutat cu volumul de poezii ''Lumini şi umbre'' (1923), urmat de ''Fluturi de noapte'' (1926) şi ''Cântec de comoară'' (1931).
A publicat, de asemenea, volume de proză, dintre care amintim ''Din întuneric. Fapte şi întâmplări adevărate (Din carnetul unei doctorese)'' (1928), ''Grădina cu amintiri şi alte schiţe'' (1929), ''În târguşorul dintre vii...'' (1939), iar în 1942 i-a apărut romanul ''A murit Luchi...'', o carte despre copilărie, despre candorile, naivităţile şi farmecul acestei vârste.

Otilia Cazimir este, totodată, o autoare consacrată în genul literaturii pentru copii, cu volume precum ''Jucării'' (1938) sau ''Baba Iarna intră-n sat'' (1954). În 1960 i-a apărut un volum de amintiri intitulat ''Prietenii mei scriitori...''.

Pentru scrierile sale i-au fost decernate: Premiul Academiei (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Naţional pentru Poezie (1937), precum şi Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1942).

Otilia Cazimir a murit pe 8 iunie 1967, la Iaşi.
(Radio România)

Cazuri... (fără necazuri 🧚🏼‍♀️)
Cred că atunci când schemele sunt însoțite de culori, parcă îți vine altfel să arunci un ochi pe ele. Spor la lecturat, dragilor! :)

👩Acum vă voi povesti despre doi frați faimoși... și anume despre Frații Grimm...

✍Frații Grimm au fost considerati savanții geniali care au pătruns în lumea basmelor📖...
Cu toții îi cunoaștem datorită colecției lor de basme „Cenușăreasa”, „Rapunzel”, „Hansel și Gretel”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, însă puțină lume știe că, de fapt, cei doi nu au fost autori de povești...ei de fapt au rescris aceste basme...

👬Fratii Grimm, pe numele lor mic, Jacob și Wilhelm s-au numărat printre cei mai de seamă savanți germani ai începutului secolului XIX. Munca lor în domeniul lingvisticii istorice nu a fost o joacă, ci o cercetare academică serioasă, care ne ajută și astăzi să înțelegem cm se dezvoltă limba...

👬Deși frații Grimm ar trebui prețuiți pentru cercetările savante și teoriile academice, ne amintim de ei în primul rând pentru că au cules și au păstrat povești și povestiri folclorice.

👨Jacob Grimm s-a născut în Germania, în 1785, iar fratele său, 👦Wilhelm, a venit pe lume un an mai târziu. 👴Tatăl lor, Philipp Wilhelm Grimm, a fost avocat, judecător și funcționar al orașului, iar familia s-a bucurat de un stil de viață de înaltă societate...

După ce tatăl a murit de pneumonie, familia a început să simtă greutățile sărăciei... Au fost obligați să-și concedieze servitorii, să se bazeze pe banii oferiți de o mătușă bogată, iar frații au fost nevoiți să muncească în diverse locuri pentru a câștiga bani pentru familie.
Cu ajutorul mătușii lor, frații Grimm s-au înscris la Universitatea Marburg ca să studieze dreptul. Însă au descoperit literatura și istoria folclorică și acestea au devenit pentru ei niște pasiuni pe viață.

Totuși, Jacob Grimm și-a luat diploma de avocat și a lucrat o vreme ca funcționar, desfășurând cercetări asupra manuscriselor legislative din Evul Mediu. Mai târziu, ambii frați s-au angajat ca bibliotecari.

In 1805 frații Grimm au acceptat sarcina de a scrie niște povestiri folclorice germane pentru o cunoștință care plănuia să le publice într-o colecție.

Frații au muncit din greu, alocând mult timp pentru cercetare și i-au prezentat patronului lor peste 20 de povestiri folclorice...

👬Fratii Grimm au păstrat niște copii ale muncii lor... si bine au facut... deoarece patronul lor a rătăcit povestirile și... în cele din urmă, a abandonat proiectul...☹ 👬Frații Grimm au decis să publice propria lor antologie de povestiri folclorice germane.

Au adăugat multe alte povestiri și în 1812, au publicat „Kinder und Hausmarchen” (Povestiri pentru copii și întreaga casă). Însă... primele câteva ediții ale colecției nu au fost publicate cu intenția de a ajunge la urechile copiilor.

Erau povești despre nedreptăți făcute copiilor și altor oameni vulnerabili...Cum frații au cules aceste povestiri din relatări orale, ele implicau adeseori un avertisment, precum și elemente întunecate și sinistre...

Aceste povestiri erau adeseori pline de violență, in**st, crimă, tortură și violuri... Nu semănau deloc cu versiunile „îndulcite” de Disney pe care le cunoaștem astăzi...

Culegerea și păstrarea povestirilor folclorice a fost doar o parte din cercetările fraților Grimm. Ca lingviști istorici, frații au încercat să analizeze povestirile orale ale poporului german, ca modalitate de a descoperi tendințele limbii...

Interesul lor academic principal îl constituia evoluția limbii așa cm era folosită în literatură, un câmp cunoscut ca „filologie”.

👨Jacob Grimm era interesat în mod special de acest domeniu și a dezvoltat diferite teorii despre progresia limbii...

Munca lui a influențat domeniul modern al lingvisticii istorice. „Legea lui Grimm”, denumită astfel după Jacob Grimm, este un principiu încă folosit de lingviști.

În 1840, frații Grimm au fost invitați de regele Frederic Wilhelm al IV-lea să lucreze la un dicționar german atotcuprinzător. Dicționarul urma să fie folosit drept ghid de referință pentru savanți.

La fel ca dicționarul englez Oxford, acest dicționar german includea istoria etimologică a fiecărui cuvânt, precum și ortografia, sensul, părțile de vorbire și variațiile. Era o sarcină cu adevărat titanică.

Frații și-au petrecut restul vieții lor lucrând la acest proiect, însă Wilhelm👦 a murit înainte de a termina cuvintele care începeau cu litera D, iar Jacob👨 a murit după ce a terminat cuvintele care începeau cu litera F. A fost nevoie de peste 100 de ani pentru ca sarcina să fie îndeplinită.

Mulțumită fraților Grimm, lumea academică și-a dat seama de importanța și semnificația culturală a povestirilor folclorice, ca entități istorice și lingvistice.

După ce primele câteva ediții de basme, care includeau în principal povestiri germane, au ajuns în librării, savanții din alte părți ale Europei și-au dat seama de importanța păstrării povestirilor folclorice ale popoarelor lor.

Este meritul lui 👦Wilhelm Grimm de a fi scris aceste povestiri astfel încât să fie plăcute la lectură și relevante, fără să fie schimbat caracterul lor original.

Ei au devenit „carne de tun” pentru Disney.
📚Colecția „Kinder und Hausmarchen” a fraților Grimm a fost un bestseller. Colecția a trecut prin mai multe ediții înainte ca povestirile să fie modificate astfel încât să fie potrivite pentru copii.

Datorită muncii migăloase a fraților Grimm, astăzi ne putem bucura de basme precum „Fata morarului”, „Scufița Roșie” și „Frumoasa din Pădurea Adormită”, pe care le putem citi copiilor noștri.

Din fericire, toate basmele culese și popularizate de 👬frații Grimm sunt astăzi accesibile în România. Walt Disney a recunoscut valoarea multora dintre aceste povestiri și le-a folosit ca punct de plecare pentru filmele sale de animație. 💙