Feg-EcoKids

Feg-EcoKids La FEG Eco Kids, ne pasă de dezvoltarea completă a copilului:
minte, inimă și corp, în armonie cu natura și cu ceilalți. Păcurari nr. 25.

Grădiniţa este prima etapă a integrării şi a evoluţiei sociale, premergătoare şcolii şi de aceea obiectivul principal al Grădiniţei FEG este realizarea unui proces educaţional optim dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor. Grădiniţa FEG este acreditată în baza Ordinului MECT 3925 / 5 mai 2008. Grădiniţa FEG a luat fiinţă la Iaşi, în anul 1991, fiind prima instituţie de învăţământ privat din acest judeţ şi având ca specific învăţarea intensivă a limbilor străine: Franceză, Engleză,Germană (FEG). Grădiniţa FEG are în structura sa toate grupele de pregătire specifice învăţământului preşcolar: mică, mijlocie şi mare, pregătitoare pentru şcoală. Activitatea grădiniţei se desfăşoară într-un spaţiu propriu de şcolarizare situat în str. Localul este organizat respectându-se specificul fiecărei grupe şi se compune din 5 săli de clasă dotate cu mijloace audiovizuale şi materiale didactice necesare procesului educaţional, un minilaborator de calculatoare, sală de mese şi anexe. Grădinița FEG dispune de un sistem de supraveghere on-line, astfel încât oriunde v-ați afla, puteți vizualiza, prin internet, activitățile din grupe.Grădiniţa dispune şi de un parc de joacă pentru copii, amenajat special în acest sens .Opţional, se asigură şi transportul copiilor cu microbuzul grădiniţei.

💚 Începem împreună!Prima zi de școală a venit cu emoții, revederi, oameni noi și multă bucurie în cele patru sedii FEG.D...
07/09/2026

💚 Începem împreună!

Prima zi de școală a venit cu emoții, revederi, oameni noi și multă bucurie în cele patru sedii FEG.

De la grădiniță la școala primară, gimnaziu și liceu, deschidem anul școlar 2026–2027 sub aceeași temă: COMUNITATEA.

Cei mici ne-au arătat chiar din prima zi cm începe o comunitate: stând împreună, creând și bucurându-se unii de ceilalți, într-un atelier părinte–copil plin de culoare și emoție.

Comunitatea va fi firul care ne va însoți pe parcursul întregului an și va da viață, zi de zi, celor 7 piloni FEG Eco Green: Eco Emoțional, Eco Cognitiv, Eco Social, Eco Creativ, Eco Fizic, Eco Natural și Eco Viitor.

Bine ați venit în comunitatea FEG! 💚

07/08/2026
👀 Luni observăm.👂 Marți ascultăm.👃 Miercuri descoperim prin miros.✋ Joi explorăm prin atingere.👅 Vineri gustăm și experi...
15/07/2026

👀 Luni observăm.
👂 Marți ascultăm.
👃 Miercuri descoperim prin miros.
✋ Joi explorăm prin atingere.
👅 Vineri gustăm și experimentăm.

La FEG EcoKids – Grădinița de Vară, fiecare zi este o nouă aventură dedicată unuia dintre cele cinci simțuri.

Pentru că atunci când un copil învață să observe, să asculte, să simtă, să atingă și să descopere, învățarea devine o experiență care rămâne cu el.

🌿 Educație ECO. Educație cu sens.
Descoperim lumea cu toate simțurile, în fiecare zi.

🌿 Observ. 👀 Descopăr. 🧩 Sortez. 💡 Devin curios.Așa începe fiecare zi la FEG EcoKids – Grădinița de Vară! ☀️Învățarea nu ...
13/07/2026

🌿 Observ. 👀 Descopăr. 🧩 Sortez. 💡 Devin curios.

Așa începe fiecare zi la FEG EcoKids – Grădinița de Vară! ☀️

Învățarea nu înseamnă doar răspunsuri, ci întrebări, explorare și bucuria de a descoperi lumea pas cu pas. Prin joacă, experimente și activități interactive, fiecare copil învață să observe, să gândească și să înțeleagă.

✨ Pentru că educația prinde cu adevărat sens atunci când este trăită.

🌱 FEG EcoKids – Grădinița de Vară
Locul în care curiozitatea crește în fiecare zi! ‼️

🎒 ÎNSCRIERILE SUNT DESCHISE la FEG Eco Kids!Cauți un loc unde copilul tău să fie:🌿 încurajat să descopere,🎨 stimulat cre...
12/07/2026

🎒 ÎNSCRIERILE SUNT DESCHISE la FEG Eco Kids!

Cauți un loc unde copilul tău să fie:
🌿 încurajat să descopere,
🎨 stimulat creativ,
🤝 susținut emoțional,
📚 pregătit pentru viitor?

La FEG Eco Kids oferim:
✅ educație modernă
✅ colective restrânse
✅ activități interactive
✅ robotică, engleză, dans, pictură
✅ ecosistem educațional complet

📩 Programează o vizită și descoperă campusul nostru!

📍 Iași – Str. Păcurari nr. 25
📞 0232 256 266

29/06/2026

🤍🎈

Carnavalul Verii 2026 – Ediția a IV-a s-a încheiat în ropote de aplauze, râsete de copii și emoții care vor rămâne mult ...
27/06/2026

Carnavalul Verii 2026 – Ediția a IV-a s-a încheiat în ropote de aplauze, râsete de copii și emoții care vor rămâne mult timp în sufletele noastre. 💛☀️
De la momente artistice susținute de cântăreți, dansatori, acrobați și magician, până la ateliere creative pregătite cu drag de echipa noastră de educatori și învățători, fiecare clipă a fost o adevărată poveste.

Fructele proaspete și colorate, toboganul gonflabil, jocurile, muzica și energia celor mici au transformat după-amiaza de vineri într-o sărbătoare a copilăriei, plină de culoare și bucurie pentru întreaga comunitate ieșeană.

Mulțumim tuturor colaboratorilor, invitaților, părinților și, mai ales, copiilor, care au dat viață acestui eveniment prin zâmbetele și entuziasmul lor! Fără voi, magia nu ar fi fost aceeași. ✨

Ne revedem cu aceeași bucurie, energie și surprize în 2027, la o nouă ediție a Carnavalului Verii! ❤️

Address

Pacurari 25
Iasi
700537

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 18:00

Telephone

+40232256266

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Feg-EcoKids posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Feg-EcoKids:

Shortcuts

Share