Asociaţia "Vespasian V. Pella"

Un briliant studiu, semnat de studentul Pella ( la 19 ani), despre estetica urâtului, publicat în Revista Arhiva (cea fondată de A.D. Xenopol).
Sunt impresiile unui viitor intelectual care, având șansa de a vizita cu familia marile muzee și galerii de artă europene, este impresionat de frumusețea...urâtului și scrie niște pagini memorabile, meditând la ceea ce vede. De pildă, în fața tabloului lui Rodin, La Belle Heaulmiére, observă ravagiile timpului asupra unei femei, odinioară frumoase: ”corpul acela mlădios care se cutremura de puterea vieții și de seva tinereții, astăzi este un biet scheletde care cărnurile atârnă ca frunzele veștejite pe un copac îmbătrânit și care prin înfățișarea lor dureroasă arară cruzimea vieții și a declinului”.
Pella traversează cu dezinvolută epocile și artele, scrie despre sculptură, pictură, muzică, face conexiuni cu marea literatură, dovedind, de atunci, erudiție.
Ca proiect al Asociației Pella, la 125 de ani de la naștere, studiul lui a devenit o carte (având pe copertă sculptura lui Rodin, menționată mai sus), îmbogățită cu fotografiile operelor despre care a scris și cu admirația urmașilor...

©AVVP

Primul volum colectiv publicat sub egida Asociației ”Vespasian V. Pella” în 2018, când România sărbătorea primul centenar al întregirii sale și când se cuvenea să vorbim despre înaintași de seamă...

1919. Autorul are 22 de ani, e doctor în drept și publică un volum impresionant, de 500 de pagini, prefațat de rectorul universității, prof. Iulian Teodoresu.
Glosând pe tema conflictului dintre dreptul penal și morală, Pella identifică fapte nepedepsite de lege care afectează ”sănătatea” societății și arată spre ”criminali care trăiesc netulburați, indivizi îmbogățiți prin fraude, paraziți sociali care profită de munca aproapelului lor și alți decăzuți cu obiceiuri rușinoase... Îi găsiți în deplină libertate, bucurându-se de imperfecțiunile și lacunele legilor penale, făcând pe apostolii și moraliștii, în timp ce victimele lor se zbat în chinurile mizeriei așteptând zadarnic marea ziuă a dreptății”...
© AVVP

O carte care a adus nominalizarea lui Pella la Premiul Nobel pentru Pace, în 1926. Scrisoarea de motivare, redactată de profesorul C. Dissescu avea 45 de pagini în care autorul era elogiat. Susținerea internațională a fost generoasă: 50 de scrisori semnate de savanții vremii de pe planetă. Din păcate, nici una din țară...
Premiul a fost câștigat în acel an de juristul francez Aristide Briand.

Nominalizarea lui Pella, la 29 de ani (!), a fost un premiu în sine, pentru curajul de a cere incriminarea războiului de agresiune și tragerea la răspundere a statelor și a persoanelor vinovate de comiterea infracțiunilor internaționale.

Despre profesorul Al. Philippide, în memoriile lui Șuțu: ”scriitor de talent și amirabil om de societate, înzestrat cu o întinsă cultură generală a reușit ca dintr-o materie- istoria limbii române- care propusă de altul ar fi fost menită să prefacă în dormitor sala de curs de la Universitate, să facă un curs cu drag frecventat și cu multă încordare urmărit de studenți”.
”Odată, l-a inspectat la curs un profesor cu care nu era în buni termeni. La lecțiune, un elev cam slab, care nu răspundea nici la cele mai elementare întrebări. Atunci, dl. Philippide i-a zis: ”Păi bine, frate, aiestea și un profesor de la Universitate le știe...”

Paris, 1920. Un volum care reunește tezele de ”agregare” (de abilitare, cm am spune azi) ale studenților francezi sau străini. Printre ei, doi români: Pella și Cornățeanu, ambii având lucrări coordonate de profesorul Emile Garçon, un maestru al dreptului penal. Prefața semnată de profesor este elogioasă: Pella, un oaspete asiduu al sălii de lectură, stăpânește impecabil limba lui Molière și tratează o temă (incapacitățile rezultând din condamnări penale în dreptul internațional) dificilă, despre care nu s-a mai scris, într-o manieră originală. Corățeanu, medic, sociolog, specialist în drept penal, ”care părea să devină un maestru” din păcate, ”moare lovit de tifos, victimă a datoriei sale pentru cauza popoarelor libere”.

Era o vreme când studenții publicau (dis)cursurile marilor profesori. Ultima ”lecțiune” a lui Constantin Dissescu a fost salvată de un student al cărui nume nu-l știm. Pe broșură este însă semnătura unui student din anul II, care a cumpărat-o în 1926, N.I. Popescu Simuleasa.
Despre Dissescu, cel care l-a nominalizat pe V.V.Pella pentru Nobelul Păcii, scriu zilele astea, adăugând un gând din lecțiune: ”m-am hotârît eu singur să închei activitatea funcțiunei profesorale, preferând să înving bătrânețea înainte de a mă învinge ea”.

Azi se sărbătorește Ziua Justiție Penale Internaționale pentru a reaminti eforturile statelor de a crea Curtea Penală Internațională. Ideea aceasta, considerată utopică în 1925, a devenit un credo pentru juristul român Vespasian V.Pella. El a pledat o viață pentru o acest deziderat care s-a materializat 73 de ani mai târziu, în 1998, prin adoptarea Statutului de la Roma.
Moștenirea Pella înseamnă, în continuare, un ideal, acela al realizării Păcii prin Drept!

Până să se înființeze (pe baza Constituției din 1923) Consiliul Legislativ, au existat funcțiile de ”pravilist” (care în Țara Românească informa Divanul asupra necesităților legislative) și de ”jurisconsult al statului”. După crearea Consiliului de Stat în Principatele Unite (1864), au existat propuneri succesive de înființare a unui Consiliu Legislativ (promovate de ministrul justiției Eigen Stătescu, de Al. G. Djuvara, de Corneliu V. Botez și de Ștefan Cicio-Pop). În 1928, citim în Adevărul despre conferința referentului George Vrăbiescu pe tema viitorului Cod penal român unificat. Rolul major al profesorului Vespasian V. Pella (membrul al Consiliului Legislativ din 1924) și al lui Iulian Teodorescu (fost profesor și rector al Universității de la Iași) a fost subliniat, întregul proiect find bazat pe cercetările acestora.

Grație prelegerii susținute de dl. Vlad Roșca, descendent al familiei Pella, suntem în măsură să corectăm o eroare prezentă în spațiul public. Fotografia de pe pagina Universității ”Al. I. Cuza” care însoțea biografia lui V.V. Pella (1897-1952) este de fapt, fotografia tatălui, V.I. Pella (1874-1942) așa cm reiese din necrologul inserat în presa timpului.

Pentru a nu perpetua confuzia dintre tată și fiu, purtători ai aceluiași prenume, care persistă și astăzi, corectura se impune în toate documentele și studiile științifice.