28/09/2026
🎫 Destinația – ELEVUL. Clasa – ÎMPREUNĂ.
Cu acest mesaj ne-am întâmpinat astăzi oaspeții și am deschis cea de-a X-a ediție a Zilelor CJRAE Iași. Și parcă nici nu puteam spune mai simplu ce ne aduce, an de an, împreună.
Ne-am bucurat să îi avem alături pe Roxana Necula, viceprimar al Municipiului Iași, prof. Gabriela Raus și prof. dr. Aura Țabără – ISJ Iași, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș – director CCD Iași, Cristina Timofte – director CEX, prof. Coca Vasiliu – director al Liceului Special „Vasile Pavelcu”, prof. Adriana Băiceanu – director al Colegiului Tehnic „Ion Holban” și Ema Păvăleanu – ofițer de poliție, IPJ Iași.
Au răspuns invitației noastre și parteneri alături de care construim, de fiecare dată, lucruri frumoase: Alexandru Gulei – Alternative Sociale, director de programe Beatrice Darie și psiholog Roxana Mihai – Fundația Bethany, Nelu Ivănușcă – Salvați Copiii Iași, Gabriela Răducanu – Fundația Star of Hope și Mădălina Jijie –manager de proiecte Fundația World Vision.
Vă mulțumim că ați fost astăzi cu noi! Iar gândul nostru de mulțumire se îndreaptă și către toți cei care, chiar dacă nu au fost astăzi în sală sau în fotografii, ne sunt aproape și merg alături de noi, zi de zi. ❤️
După deschidere, am intrat în atmosfera care ne place atât de mult la Zilele CJRAE: oameni în jurul aceleiași mese, dialog deschis, experiențe împărtășite și idei care prind contur împreună. Și am dat startul primelor trei ateliere ale acestei ediții:
🔎 „Starea de bine începe cu tine – un echilibru care se construiește”
▶️ Facilitatori: Mihaela Cenușă și Georgeta Daneș – profesori consilieri școlari
🔎 „Sănătatea mintală la adolescenți – Platforma EMBRACE”
▶️ Facilitatori Beatrice Darie și Roxana Mihai – Fundația Serviciile Sociale Bethany Iași
🔎 „Facilitarea participării elevilor în procesele decizionale școlare” – Youthlink
▶️ Facilitatori: Alexandru Gulei – Alternative Sociale, alături de profesorii consilieri școlari Carmen Achirei, Iustina Groza și Isabela Tiba
În jurul lor s-au întâlnit consilieri școlari, logopezi, profesori itineranți și de sprijin, directori, educatori și profesori din diferite specialități.
✨ Din prima zi rămânem cu bucuria revederilor, cu idei pe care le luăm cu noi și, mai ales, cu sentimentul că suntem o echipă.
Și e doar prima zi... Continuăm, tot ÎMPREUNĂ.