Scoala Gimnaziala "George Calinescu" Iasi

Scoala Gimnaziala "George Calinescu" Iasi Școala Gimnazială "George Călinescu" este situată în cartierul Dacia. www.georgecalinescu.wordpress.com
(1)

Pe 25 septembrie un grup de elevi de gimnaziu au luat parte la evenimentul anual Noaptea Cercetătorilor. Standurile amen...
26/09/2026

Pe 25 septembrie un grup de elevi de gimnaziu au luat parte la evenimentul anual Noaptea Cercetătorilor. Standurile amenajate de facultățile de științe din cadrul Univ. "Al. I. Cuza" și Univ. Tehnica "Gh. Asachi" le-au oferit ocazia să experimenteze științele într-un mod inedit și practic, care să le sporească interesul pentru aceste discipline. Au participat elevi de la clasele a VI-a A, a VII-a A, a VII-a C și a VIII-a C. Ei au fost însoțiți de dnele prof. Larisa Țibucanu, Rodica Dascălu, Dumitrița Lazăr și Denisa Mihu.

În plus, acest eveniment reprezintă și o punte peste generații, fiind un motiv anual de întâlnire cu foști elevi ai școlii noastre, actuali membri ai universităților organizatoare și, deci, expozanți cu care ne mândrim. ☺️

Text: prof. Larisa Țibucanu

🗳️ Idei, inițiativă și implicare la prima întâlnire a Consiliului Școlar al Elevilor!Elevii reprezentanți ai claselor s-...
26/09/2026

🗳️ Idei, inițiativă și implicare la prima întâlnire a Consiliului Școlar al Elevilor!

Elevii reprezentanți ai claselor s-au reunit pentru a-și alege, prin vot democratic, președintele, vicepreședintele, secretarul și responsabilul cu informațiile. Un prilej de a exersa luarea deciziilor împreună și respectarea opiniilor fiecăruia.

În urma alegerilor, au fost desemnați:
🔹 Președinte: Bura Anastasia Maria - 8 B
🔹 Vicepreședinte: Chimu Raisa Nicoleta - 8 B
🔹 Secretar: Lucinschi Stefan Cozma - 7 B
🔹 Responsabil informații: Sorocianu Armando Bogdan - 5 C

Am discutat despre proiectele școlii și am adunat propuneri pentru activități de voluntariat și campanii în care elevii să se implice și să contribuie cu propriile idei. 🤝💡
Responsabila acestei structuri este prof. consilier școlar Daniela Rusu, care îi va sprijini pe elevi în organizarea și desfășurarea activităților propuse.

Le dorim succes și curaj să transforme ideile în fapte! Vocea elevilor contează, iar implicarea lor poate aduce schimbări frumoase în comunitatea școlii. 💙

Ziua Europeană a sportului 🏃‍♀️ Bucuria mișcării, la Școala „George Călinescu”!Astăzi, 25 septembrie 2026, am sărbătorit...
25/09/2026

Ziua Europeană a sportului

🏃‍♀️ Bucuria mișcării, la Școala „George Călinescu”!
Astăzi, 25 septembrie 2026, am sărbătorit Ziua Europeană a Sportului prin mișcare, energie și multă voie bună!
Elevii noștri s-au întrecut cu entuziasm în ștafete, jocuri dinamice și competiții între clase, demonstrând spirit de echipă, fair-play și, mai ales, bucuria de a face mișcare.
Au fost emoții, încurajări, zâmbete și, bineînțeles, puțină „luptă” pentru victorie. 😄 Dar, ca de fiecare dată, cel mai câștigat a fost sportul! 🏆
Pentru că mișcarea înseamnă sănătate, energie, prietenie și bucuria de a fi împreună!
👏 Activitatea a fost coordonată de profesorii Mihuț Bianca, Teșu Matei-Constantin, Niță Codrin și Cosmin Vechiu.
Să ne bucurăm de mișcare și să rămânem mereu în joc! 💪⚽

Text: prof. Matei Teșu

06/09/2026

Un nou an școlar începe! 😃

Mâine ne revedem cu emoții, zâmbete și bucuria unui nou început.

Dragi elevi, vă dorim să pășiți în noul an cu încredere, curiozitate și curaj. Să aveți parte de colegi dragi, profesori care să vă inspire și cât mai multe momente frumoase.

Iar noi, profesorii, ne bucurăm să vă avem alături și să pornim împreună într-un nou an școlar. 🤗

📚 Deschiderea anului școlar 2026-2027:
🕘 9:00 - ciclul primar
🕚 11:00 - ciclul gimnazial

Ne vedem mâine la școală, cu energie bună şi vibe pozitiv! ❤️

Incluziunea începe cu fiecare dintre noi!Informații despre incluziunea educațională și socială a copiilor cu cerințe edu...
31/08/2026

Incluziunea începe cu fiecare dintre noi!

Informații despre incluziunea educațională și socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale și despre prevederile Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă”, 2022-2027

Incluziunea educațională și socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) reprezintă integrarea acestora în învățământul de masă și în comunitate, asigurând șanse egale și respect pentru diversitate. Incluziunea modifică sistemul școlar și social pentru a se adapta la nevoile copilului și nu cere copilului să se schimbe singur pentru a se integra în sistemul școlar. Astfel, copiii au dreptul să învețe în școli de masă, alături de ceilalți copii, elevii pot beneficia de îndrumarea profesorilor itineranți și de sprijin în școală, iar profesorii personalizează metodele de predare și evaluare în funcție de capacitățile elevului.

Pentru a veni în întâmpinarea tuturor acestor nevoi complexe, demarăm activitatile de terapie, consiliere și alte activități care susțin dezvoltarea cognitivă, socială, fizică și emoțională a copiilor cu cerințe educaționale speciale care fac parte din grupul țintă al proiectului „Integrarea elevilor cu cerințe educative speciale prin servicii complexe de sprijin psihologic și psihoeducațional” – cod SMIS 338808, proiect cu un buget substanțial de 2.787.897,24 RON, dedicat incluziunii școlare, inclus în Programul Educație și Ocupare.

Astfel, după ce au fost selectați elevii care au nevoie de sprijin prin intermediul acestui proiect în cadrul celor 5 școli partenere – și anume 111 copii până la acest moment – din Școlile Gimnaziale “George Călinescu” Iași, “Ion Simionescu” Iași, “Alecu Russo” Iași, “Elena Cuza” Iași, și “B. P. Hasdeu” Iași, aceștia vor beneficia săptămânal, după un program stabilit, de:

• activități integrative pentru dezvoltarea abilităților de viață, socializare și incluziune: învățare prin joc și support emotional,
• activități de consiliere psihologică, consiliere și orientare școlară și profesională, inclusiv în vederea asigurării tranziției școlare între diferitele niveluri educaționale
• terapie logopedică, terapie psihologică, terapie prin mișcare, ludoterapie, meloterapie, terapie educațională complex și integrată/de stimulare cognitivă, alte forme de terapie prin artă, terapie prin/în natură, terapie ocupațională
• consultanță psihopedagogică și metodologică acordată cadrelor didactice în scopul optimizării activității educaționale a copiilor/elevilor
• activități de facilitare și spijin pentru copiii cu CES și părinții acestora.
Activitățile din proiectul nostru sunt conforme cu obiectivul general al Strategiei naționale „O Românie echitabilă”, 2022-2027, obiectiv care prevede asigurarea participării depline și efective a persoanelor cu dizabilități, bazată pe libertatea de decizie, în toate domeniile vieții și într-un mediu accesibil și rezilient. Mai multe detalii despre Startegie se regăsesc la adresa https://anpd.gov.ro/web/despre-noi/programe-si-strategii/strategia-nationala-dizabilitati-2022-2027/.

Odată cu intervenția specializată a echipelor noastre pluridisciplinare în cele 5 școli menționate mai sus, ne dorim să facilităm comunicarea dintre copiii cu CES, familiile acestora și cadrele didactice, pentru a crește zilnic nivelul de integrare al acestor copii în viața școlii, pentru a favoriza o comunicare armonioasă la nivelul claselor și a crea o cultură a incluziunii în școlile participante la proiect.

În data de 10 iunie, instituția noastră a desfășurat cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „Emoție și Culoare”...
02/07/2026

În data de 10 iunie, instituția noastră a desfășurat cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „Emoție și Culoare”, finanțat prin Programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

În cadrul atelierului „Culoare în școala mea”, elevii au explorat lumea culorilor și a creativității prin activități artistice menite să le stimuleze imaginația, exprimarea liberă și colaborarea. Folosind diverse tehnici de pictură și desen, participanții au transpus pe hârtie emoții și idei despre o școală primitoare, veselă și incluzivă.

Entuziasmul, creativitatea și bucuria de a crea împreună au transformat atelierul într-o experiență plină de culoare și emoție, contribuind la dezvoltarea încrederii în sine și a spiritului de echipă.

Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a oferi elevilor noștri astfel de experiențe educative și artistice, care susțin dezvoltarea armonioasă și incluziunea școlară.

Felicitări echipei de implementare a proiectului:
- prof. itinerant şi de sprijin, Mihaela Petrescu - manager proiect
- prof. Carmen Kehlaoui - coordonator proiect
- prof. consilier şcolar Ecaterina Daniela Rusu - responsabil promovare şi comunicare
- prof. Mihaela Andrese - responsabil activități!

#

În data de 3 iunie, instituția noastră a demarat prima activitate din cadrul proiectului Emoție și Culoare, proiect fina...
01/07/2026

În data de 3 iunie, instituția noastră a demarat prima activitate din cadrul proiectului Emoție și Culoare, proiect finanțat prin Programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

În cadrul atelierului intitulat Simt si Exprim elevii au descoperit tainele exprimării emoțiilor printr-o serie de exerciții individuale și de grup menite să îi ajute la dezvoltarea socio- emoțională. Jocul și buna dispoziție i-au ghidat pe micii noștri beneficiari în identificarea și acceptarea propriilor emoții.

Suntem recunoscători pentru posibilitatea implementării acestui proiect și pentru beneficiile obținute de elevii noștri.
#

19/06/2026
Elevii claselor a II-a C și a III-a B au participat cu entuziasm la o activitate dedicată reciclării, reparării și reuti...
08/06/2026

Elevii claselor a II-a C și a III-a B au participat cu entuziasm la o activitate dedicată reciclării, reparării și reutilizării aparaturii electrice. Prin joc și descoperire, copiii au învățat cât de important este să protejăm mediul și să oferim o nouă viață obiectelor pe care le folosim. 💚
Text: Ana Maria Leoca

🏐 Meci de handbal profesori vs. elevi 🏐Profesorii și elevii lasă pentru puțin timp catalogul și temele deoparte și intră...
27/05/2026

🏐 Meci de handbal profesori vs. elevi 🏐

Profesorii și elevii lasă pentru puțin timp catalogul și temele deoparte și intră pe teren pentru un meci plin de energie, distracție și spirit de echipă. Va fi o competiție prietenoasă, cu multă voie bună, susținere din tribune și momente memorabile.

Activitatea este coordonată de prof. consilier școlar Daniela Rusu, coordonator de proiect, și prof. Bianca Mihuț.

Iar pentru ca meciul să fie cu adevărat interesant, căpitanii echipelor sunt:
🏆 Echipa profesorilor - Daniela Rusu
🏆 Echipa elevilor - Bianca Mihuț

Rămâne de văzut cine câștigă… experiența 😉 sau tinerețea! 😄

Address

Strada Amurgului, Nr. 2
Iasi
700415

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Scoala Gimnaziala "George Calinescu" Iasi posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Scoala Gimnaziala "George Calinescu" Iasi:

Shortcuts

Share

Category