16/09/2026
Uneori, lucrurile începute în școală își găsesc rostul deplin mult mai târziu și dincolo de pereții ei. Și poate că aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale noastre: să vedem cm o sămânță așezată cândva, într-o oră obișnuită, crește, își face loc în sufletul copiilor și ajunge să spună o poveste mai departe.
Așa s-a întâmplat cu icoanele pe sticlă pictate de elevii clasei a V-a A în urmă cu doi ani, pe când erau în clasa a III-a, îndrumați cu grijă de doamna învățătoare Bianca-Maria Năstase. Ieri, aceste icoane au ieșit, simbolic, din sala de clasă, din spațiul Liceului Varlaam Mitropolitul și și-au găsit locul în Muzeul Mitropolitan din Iași, la primul vernisaj de acest fel al copiilor și al liceului.
Pentru copii, icoana a devenit astfel o punte între două etape ale vieții lor, între ceea ce erau atunci și ceea ce sunt astăzi, între lumea lor lăuntrică și Dumnezeu, între o tradiție primită și una pe care, fără să știe poate, au început să o ducă mai departe.
Pictarea icoanelor nu a fost un simplu proiect de arte plastice, ci o călătorie sufletească. Poate că abia ieri, privind din nou lucrările și ascultând cuvintele celor care le-au fost alături, copiii au înțeles mai bine sensul experienței trăite în urmă cu doi ani. Acum, cu mintea elevilor de gimnaziu, s-au întors pentru câteva clipe la copiii care erau atunci și la răbdarea cu care au descoperit că pictarea unei icoane are o rânduială: presupune apropierea de povestea sfântului pe care îl pictează, rugăciune, căutare și inspirație. Au descoperit atunci, poate fără să o poată spune în cuvinte, că frumosul poate fi și o formă de rugăciune.
Iar ieri nu au fost singuri. Le-au fost alături Arhimandritul Hristostom Rădășanu, Părintele Lucian Filip, Părintele Bogdan Anistoroaei, curatorul expoziției, doamna învățătoare Bianca-Maria Nastase, cea care le-a deschis, cu doi ani în urmă, drumul spre tainele acestei arte, profesorii și părinții veniți să le împărtășească bucuria și să le recunoască munca.
Pentru cei care au luat parte la vernisaj, timpul parcă s-a strâns într-un singur loc: copiii de clasa a III-a care pictaseră icoanele și elevii de clasa a V-a care le priveau acum, oamenii care le-au fost alături atunci și cei care îi însoțesc astăzi, o tradiție veche și niște copii care o duc mai departe. O punte peste timp, peste spațiu, peste generații.
Poate că acesta este, până la urmă, rostul cel mai frumos al unor astfel de proiecte: nu doar ceea ce învață copiii în timp ce le fac, ci ceea ce rămâne în ei după ce ora s-a terminat.
Icoanele pot fi admirate în frumosul spațiu al Muzeului Mitropolitan Iași până pe 25 septembrie!