Instituție privată de învățământ acreditată prin Ordin de Ministru Nr. 5655/14.10.2009
Profesionalism, experiență, responsabilitate, empatie, spirit de echipa. Brânzei" Iași este o instituție privată de învățământ preuniversitar care pregătește asistenți medicali generaliști. Această școală face parte din Sistemul Național de Învățământ și este acreditată prin Ordin de Ministru, Nr. 5655 din data de 14.10.2009.
În anul 1993, sub conducerea regretatului Psiholog Viorel Paraschiv, ia ființă Fundatia Universitara Psyconas Iași. În 1996, ia fiinta Grupul Școlar Preuniversitar "Prof. Brânzei, mentorul psihologului Viorel Paraschiv. Brânzei a fost un excepțional om de știință, un pedagog deosebit și un psihiatru inegalabil.
Înființarea școlii a avut drept scop realizarea idealului educațional al d-lui Psiholog Viorel Paraschiv bazat pe tradițiile umaniste, aspirațiile societății românești și valorile democrației europene și universale. Odată cu acreditarea, Grupul Școlar Preuniversitar "Prof. Brânzei" devine Școala Postliceală "Prof. Ca una dintre primele școli private din Iași, Școala Postliceală "Prof. Brânzei" se mândrește cu peste 27 de promoții de absolvenți. Școala este recunoscută și apreciată în învățământul medical și se bucură de prestigiu și recunoștința celor care au absolvit aici. Generațiile de elevi care au învățat și învață la această școală își exprimă aprecierea față de valoarea educației primite și impactul acesteia în viața lor. Calificarea de asistent medical generalist oferă elevilor o gamă largă de abilități, cunoștințe și capacități de înțelegere în cadrul unor contexte bine structurate, prin intermediul unor activități practice și de instruire atât în cadrul formal al școlii, cât și la instituțiile medicale partenere.
Școala Postliceală "Prof. Brânzei" Iași este recunoscută atât în țară, cât și în străinătate, iar acest lucru este dovedit de numărul mare de absolvenți care profesează în spitale din Europa și din întreaga lume. Ei sunt apreciați pentru pregătirea solidă pe care o primesc și pentru competențele lor profesionale. Prin tradiția sa, educația de calitate și pregătirea asistenților medicali generaliști competenți, Școala Postliceală "Prof. Brânzei" Iași continuă să ofere un mediu propice dezvoltării profesionale și personale a elevilor săi, contribuind astfel la îmbunătățirea sistemului de sănătate și la oferirea unei îngrijiri de calitate pacienților.