14/06/2023
Pentru copiii cu vârsta până la 3 ani, limbajul este o parte esențială a dezvoltării intelectuale, emoționale și sociale. Este foarte important să avem în minte legătura dintre limbaj și inteligență. Folosim limbajul ca un indicator pentru a exprima ce gândim și ce simțim în relație cu ceilalți. Limbajul este un proces și trebuie să ne gândim cm îndeplinim nevoile copiilor în funcție de etapa în care se află în acest proces.
Prin intermediul minții absorbante, copilul absoarbe limbajul cu toată structura lui din cultura din care face parte. Limbajul este cel care leagă un individ de cultura în care s-a născut. Maria Montessori spunea că limbajul este cel mai important factor de adaptare a individului la un grup social.
„Să ne gândim puțin la limbajul copilului. Trebuie să reflectăm ca să înțelegem bine că limbajul este de o asemenea importanță pentru viața socială, încât am putea să-l considerăm însăși baza acesteia. Este cel care permite oamenilor să se unească în grupuri, în popoare. Limbajul determină acea transformare a mediului pe care o numim civilizație.” (Montessori, 2017, p. 116)
În comunitățile Montessori, susținem dezvoltarea limbajului prin prezentarea unui număr mare de materiale de limbaj, prezentate într-o anumită progresie, cu scopul îmbogățirii vocabularului: obiecte reale de nomenclatură, obiecte replică, obiecte și carduri identice, obiecte și carduri similare, carduri de nomenclatură, cărți, limbaj ritmic, cântece / cântat, exprimarea de sine. Scopul nostru este acela de a stimula, motiva copilul pentru activitățile care îl vor ajuta să-și îndeplinească potențialul și pentru achiziția abilităților de vorbit, scris și citit.