01/06/2026
🔸️O zi de poveste: 30 de copii din comunitatea noastră au trăit bucuria copilăriei la Clinică dentală Adela by Denta Clinic Zalău, la evenimentul dedicat copiilor, Pictură pe scoici autentice la Adela by Denta Clinic, ediția I
😊 Se spune că zâmbetul unui copil are puterea de a lumina întreaga lume. Joi, 28 mai, zâmbetele a 30 de copii din școala noastră, Școala Gimnazială Dr. Dimitrie Culcer Stârciu, au strălucit mai tare ca oricând, în cadrul unei activități de vis organizate la Clinica dentală Adela by Denta Clinic Zalău, în virtutea unui frumos parteneriat de suflet. Dedicat în totalitate celor mici, chiar în preajma zilei lor, evenimentul a fost pur și simplu memorabil!
Încă de la sosire, atmosfera a fost una festivă, plină de căldură, prietenie și o energie debordantă. Pentru ca totul să meargă „ca pe roate”, organizarea a fost impecabilă: copiii au fost împărțiți în grupe, primind stickere personalizate cu numele lor și al echipei din care făceau parte. Elevii, au fost însoțiți de doamnele învățătoare, care s-au transformat în coordonatori de nădejde pentru grupele cu nume metaforice: Exploratori, dra înv. Raluca Ilonța, Spioni, dna înv. Cristina Chiba și Albinuțe, dna prof. Ana Panc. În plus, alături de noi au fost și tineri voluntari inimoși de la Liceul Pedagogic Gh. Șincai Zalău, care au vegheat ca fiecare copil să se simtă în siguranță și să se bucure de fiecare moment.
🌼Atmosfera a fost întreținută de o invitată, care le-a spus povești copiilor, a interacționat cu ei, le-a propus cântece specifice evenimentului, simțindu-se implicați și valorizați cu toții.
Punctul culminant al activităților creative a fost un atelier de pictură pe scoici. Cu mânuțele murdare de culori, dar cu ochii sclipind de imaginație, copiii au transformat simple scoici în adevărate opere de artă. Lucrările au fost ulterior jurizate și răsplătite cu numeroase premii speciale, spre mândria micilor artiști.
După munca creativă a 200 de copii, a urmat un festin pe măsura entuziasmului: toți cei prezenți s-au delectat cu pizza caldă, suc și tort delicios, care a îndulcit și mai mult atmosfera.
Nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală! Grație generozității organizatorilor și a numeroșilor parteneri, donatori și sponsori care au pus umărul la acest proiect, fiecare copil a primit un pachet generos cu dulciuri și o pereche de șosete, primite cu mare bucurie. Au primit și diplome.
🙏 O astfel de zi nu se poate uita și ea nu ar fi fost posibilă fără o mobilizare exemplară de forțe. De aceea, întreaga comunitate școlară aduce alese mulțumiri:
Echipei clinicii dentale Adela by Denta Clinic Zalău, doamnei doctor Adela Maja, care ne-a deschis nu doar porțile, ci și inimile, oferindu-le copiilor o zi la care mulți doar visau.
Tuturor factorilor implicați, sponsorilor și donatorilor care au înțeles că investiția în bucuria unui copil este neprețuită.
Doamnelor învățătoare/profesoare și voluntarilor de la Liceul Pedagogic Gh. Șincai Zalău pentru dăruire și implicare.
Domnului director, Dan Pavel pentru susținerea și încrederea oferite.
Domnului primar, Marian Mirișan pentru asigurarea microbuzului școlar, un sprijin vital care a făcut posibilă deplasarea în siguranță a micilor noștri pasageri.
Nu în ultimul rând, Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a vegheat, ne-a dăruit o vreme frumoasă și ne-a îngăduit să scriem o pagină atât de frumoasă în albumul amintirilor din copilărie.
🌼 Pentru copiii noștri a fost o zi de poveste, trăită cu toată ființa lor, în cinstea lor. O zi în care au înțeles că sunt importanți, iubiți și că visurile, chiar și cele mai mari, se împlinesc atunci când oamenii buni își unesc forțele!
🎊 La mulți ani binecuvântați tuturor copiilor!