VECHIMEA HÂRLĂULUI ŞI DENUMIREA SA
În podişul nordic al Moldovei, se află Hârlăul într-o zonă în care urme de locuire din
neoliticul târziu au fost datate 2800-2000 î. Istoria localităţii noastre este aşadar străveche
iar descoperirile arheologice ale culturii Cucuteni, urmele unei cetăţi traco-getice la Cotnari,
ruinele curţii domneşti din curtea bisericii Sfântul. Gheorghe, întăresc ace...st lucru, fără putinţă de
tăgadă. Şi totuşi reconstituirea începuturilor acestei aşezări poate părea subiectivă din cauza
datării documentelor scrise într-o epocă mult îndepărtată (sec. Documentele istorice stau ca mărturie peste veacuri pentru căutările domnilor moldoveni
de a apăra ţara de invaziile din afară prin construirea de cetăţi puternice încă din a doua jumătate
a secolului al XlV-lea. În interior au fost durate atât centre şi aşezări administrativ-militare cm
ar fi cele de la Iaşi, Vaslui, Hârlău, Bîrlad cât şi adevărate curţi domneşti. Acestea din urmă, întinse pe 1-2 hectare, erau construite din piatră iar documentele
istorice le atestă în aşezările: Baia, Şiret, Suceava, Hârlău, Bârlad. Curtea domnească de la Hârlău e pomenită pentru prima oară în 1384 dar vechimea ei
pare a fi mai mare. Încă din sec. al XIII-lea, din epoca târzie a năvălirii cumanilor aşezarea
exista (în limba cumană „harlau” înseamnă „popas”, ori popas nu se putea face decât într-un loc
prielnic). Numai o organizare administrativ-militară mult mai veche justifică faptul că familia
Muşatinilor a înălţat curţi de piatră la Hârlâu iar Margareta Muşat locuia efectiv aici, înainte ca
Petru I Muşat să dea privilegiul de la 1 mai 1384, în Hârlău „la curtea mamei noastre prea iubite” -
prima atestare documentară a localităţii. Ştefan cel Mare, pentru a întări puterea curţii sale, i-a dat
denumirea de Bahlovia, ce apare într-o scrisoare trimisă de marele voievod, de la Hârlău, la 27
ianuarie 1477, către dregătorii din Braşov, scrisoare care se încheie cu „Datum ex Bahlovia”. Totodată menţionăm, că în harta Moldovei cuprinsă în lucrarea monografică „Descriptio
Moldaviae” a lui D. Etimologia populară ar putea „explica” şi ea numele de Hârlău de la „hârdău”, numele
unui vechi vas de măsurat vinul.
Şi alte documente din sec. al XlV-lea atestă indirect că Hârlăul a fost un centru de schimb,
târg şi capitala văii Bahluiului, anterior domniilor Muşatinilor, dar şi reşedinţă domnească, cm
se va vedea în capitolul ce urmează. HÂRLĂUL, REŞEDINŢĂ DOMNEASCĂ
În actele domneşti din timpul lui Alexandru cel Bun (1400, 1404, 1410, 1411) se
pomeneşte des de localitatea noastră.
În „Letopiseţul Ţării Moldovei” Grigore Ureche consemnează funcţii de paharnic,
ispravnic şi pârcălab la nivelul curţilor domneşti de la Cotnari şi Hârlâu. al XV-lea Hârlăul devine astfel centru politic şi administrativ de prim rang şi
apare în numeroase documente domneşti, fie ca reper geografic, fie ca reşedinţă medievală. A fost şi centru al sărbătorilor şi ospeţelor domneşti, la 6 decembrie 1497, sărbătorinduse victoria lui Ştefan de la Codrii Cosminului.
În acţiunea de refacere a curţilor domneşti ale Margaretei Muşat va intra şi Hârlăul. Palatul restaurat este inaugurat la 15 septembrie 1486, iar în octombrie 1492 Ştefan cel Mare îi
adaugă şi o bijuterie arhitectonică: biserica ce va avea ca zi de hram, ziua Sfântului Gheorghe. La 12 iulie 1499, Ştefan cel Mare semnează la curtea domnească din Hârlău, tratatul de
pace cu Ioan Albert, Rege al Poloniei. Lui Ştefan cel Mare, domn moldav, simbol al luptei
pentru independenţă i-au fost aproape de suflet aceste locuri. Despre importanţa istorică a Hârlăului vorbesc aşadar curtea domnească aşezată pe un
platou înălţat pe malul Bahluiului, biserica Sfântul Gheorghe construită din porunca lui Ştefan, pe
Pisania căreia citim:
„Blagoslovitul şi de Hristos iubitorul, Eu, Ştefan, Ştefan Voievod, domn al Ţării Moldovei,
fiul lui Bogdan Voievod, am zidit acest hram pe numele sfântului, slăvitului, purtătorului de
biruinţă, marelui mucenic Gheorghe, şi care a început a se zidi la anul şapte mii (1492), luna
mai, şi s-a săvârşit în luna octombrie, acelaşi an, iar al domniei mele al 37-lea curgător”. Pe fresca interioară apar şi alte consemnări: „Anno 1691, rex Poloniae Ian exercito fuit”;
sau: „Coli prisa Tar Moskovski Petru, 1711”. Există şi alte informaţii ce sunt datate după domnia lui Ştefan. în august 1518 după
victoria lui Ştefăniţă-Vodă împotriva tătarilor, sărbătoarea victoriei oştirii moldovene avea loc la
Hârlău. Dar să lăsăm pe cronicarul Ureche să povestească: „Iară Ştefan Vodă s-au întors cu mare
laudă şi au dat învăţătura tuturor boierilor să se strângă la Hârlău în ziua Sfântului mucenic
Dimitrie (1518) şi acolo dacă s-au adunat, ospeţe şi bucurie mare au fost”. Există şi mărturii cronicăreşti care ilustrează vremurile de restrişte din istoria
Moldovei, cruzimea unor domnitori. Astfel în aprilie 1523, Ştefăniţă Vodă aflat la Cetatea
Hârlăului, fără judecată şi fără dovadă dăduse poruncă armaşului să taie capul hatmanului Luca
Arbore pentru ca în acelaşi an securea călăului să taie capetele celor doi fii ai acestuia Teodor şi
Nichita. Alt fiu al acestor locuri este şi Petru Rareş, fiul Mariei Rareş şi al lui Ştefan, cel care va
deveni, în două rânduri, domn al Moldovei. Acesta va ctitori şi el, ca şi tatăl său, o biserică în
Hârlău (1542).
În septembrie 1552 în oraşul Hârlău (încă de pe atunci oraş) era înscăunat după
ceremonialul timpului stolnicul Petrea cu numele de Alexandru Vodă, poreclit mai târziu
Alexandru Lăpuşneanu.
În 1624 palatul domnesc din Iaşi este devastat de un incendiu iar Radu Mihnea Vodă îşi
mută reşedinţa domnească la Hârlău, unde în ianuarie 1626 domnitorul îşi va da obştescul
sfârşit. Legendele lui Neculce din „O samă de cuvinte” cuprind şi ele întâmplări petrecute la
Hârlău sau în împrejurimi. TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE ÎN CULTURA LOCALITĂŢII
Existenţa unei curţi domneşti, a unei organizări administrativ-militare presupune şi
existenţa unui focar de cultură laică. Pe vremea doamnei Margareta Muşat, forul tutelar al Hârlăului era Vornicia de târg, iar
mai târziu Pârcălăbia. Acestea presupun dieci de cancelarie, înregistrări în catastife, consemnări
de protocol, deci ştiinţă de carte. Dovezi există şi menţionăm în continuare câteva dintre ele. Astfel, în registrul matricol
al Universităţii din Cracovia (sf. al XlV-lea - încep. al XV-lea) figurează şi un Mathei
din Hârlău, iar în lista studenţilor moldoveni ai aceleiaşi universităţi, se găseşte numele unui alt
student Hârlăuan, Petrus Iacobi de Byrglow (Hârlău). La Hârlău, Alexandru Lăpuşneanu
înfiinţează, în timpul primei sale domnii (1552-1561), un colegiu care va fi prima şcoală laică
de grad mediu din Moldova, la care se formau adevăraţi erudiţi. Programa şcolară prevedea, cunoaşterea limbii latine, a scriitorilor clasici latini,
matematicile, logica şi morala. După incendierea oraşului, Despot Vodă mută Colegiul de la Hârlău la Cotnari,
continuându-se desfăşurarea învăţământului în limba latină. La sfârşitul sec. al XVI-lea, în timpul lui Petru Şchiopul ia fiinţă Şcoala latină de la
Cotnari, unde îşi fac studiile fii de boieri şi de negustori bogaţi având profesori autohtoni sau din
centrele culturale ale Europei (Polonia). O rodnică activitate desfăşoară, după 1780, episcopul Amfilohie, retras vreme
îndelungată la schitul din Zagavia, ale cărui cărţi vor fi tipărite mai târziu de Mitropolia Iaşilor. Prima şcoală va fi oficial înfiinţată abia în anul 1856 şi i se va construi un local abia în
1881.
Şcoala primară de băieţi cu numele de „Ştefan cel Mare” a servit învăţământului primar
public aproape şapte decenii (1881-1944). Actul de naştere al şcolii este reconstituit după o
parte a drapelului tricolor al Şcolii de băieţi „Ştefan cel Mare”, cu prilejul serbărilor jubiliare din
1906. Pe drapel se găsea scris: „1906- al 50-lea an de la înfiinţarea şcolii”. Şcoala s-a construit în
grădina bisericii „Sfântul Dumitru”, avea trei săli de clasă, locuinţa directorului şi anexele necesare
bunei gospodăriri. Pe actuala fundaţie a localului vechi al Şcolii Generale de 8 ani, spre sfârşitul secolului
trecut a luat fiinţă „Şcoala de fete” cu două săli de clasă.
În anul 1888 se va turna fundaţia pentru patru săli de clasă, cu un singur nivel, iar în anul
şcolar 1927/1928 se inaugurează alte patru săli, la etaj, cm vedem şi astăzi. Existenţa minorităţii
evreieşti, creşterea demografică, determină înfiinţarea în anul 1904 a Şcolii israelito-române pe
actualul fundament pe care se afla atelierele liceului şi grădiniţa de copii.
În perioada interbelică, Hârlăul cunoaşte o adevărată efervescenţă culturală, prin existenţa
unor cluburi şi societăţi culturale, formaţii artistice, biblioteci, a unui cinematograf cu aparatură şi
filme aduse, periodic, de la Iaşi. DE LA „ŞCOALA MIXTĂ DE 10 ANI”
LA LICEUL TEORETIC "ŞTEFAN CEL MARE "
Reforma învăţământului din 1948 şi creşterea demografică au determinat înfiinţarea în
anul 1949 a Şcolii Generale de 7 ani, iar în anul şcolar 1952/1953, după lungi tergiversări ia
fiinţă în actualul local vechi al Şcolii Generale, Şcoala Medie Mixtă cu clase paralele I-X.
Şcoala Medie Mixtă de 10 ani va funcţiona începând din tomna anului 1953 când sunt admişi în
clasa a VIII-a 88 de elevi. Anul şcolar 1955/1956 este anul primei promoţii cu examen de bacalaureat susţinut la
Hârlău. Disciplinele de studiu erau: limba şi literatura română, limba rusă, geografia, ştiinţele
naturii, desenul, educaţia fizică, matematică, fizică, igienă, muzică. Contextul istoric se exprimă şi în preluarea unor elemente din învăţământul sovietic ca:
introducerea pătrarelor în locul trimestrelor din anul şcolar 1951/1952 şi evaluarea cunoştinţelor
prin notarea elevilor cu note de la 1 la 5. Au loc modificări în studiul limbilor străine prin sporirea
numărului de ore la limba rusă, creşte numărul de ore la fizică din anul şcolar 1965/1966. Se extind şi lucrările practice în perioada 1955-1956 până la clasa a X-a inclusiv, urmând
ca în anii următori 1957/1958 numărul orelor de practică să se ridice la 4 şi chiar 6 pe
săptămână.
În 1955, prin ordinul nr. 229 al Ministerului Învăţământului, sunt scoşi din şcoală
26 din elevii claselor VIII-IX, care n-au obţinut la sfârşitul pătrarului al doilea din anul şcolar
1954/1955 note de trecere la mai mult de 2 materii. Din anul şcolar 1956/1957 se reintroduc trimestrele iar în anul următor se revine la
sistemul de apreciere a cunoştinţelor cu note de la 10 la 1 precum şi examene de promovare şi de
absolvire pentru clasele terminale la sfârşitul anului şcolar. În anul 1958 se adoptă de către M.I. hotărârea prelungirii duratei Şcolii medii de la 10 la 11 clase. În acelaşi an, din mai, elevii vor avea posibilitatea
orientării spre profil real sau uman.
1959 este anul în care se dă în folosinţă noua clădire
destinată Şcolii Medii din Hârlău, clădire numită de cei de azi
clădirea veche a liceului, (foto). Baza materială se va îmbunătăţi an de an, vor fi
amenajate săli pentru fizică şi chimie, s-a îmbogăţit
materialul didactic la majoritatea disciplinelor, biblioteca şi-a
sporit numărul de volume deja 1500 la început la 4000 în
1960, iar în acest an aniversar are peste 15000 volume.
În anul 1965, Şcoala Medie va deveni liceu de cultură
generală conform H.C.M. nr. 903/1965, iar din 1974 se
numeşte liceu real-umanist cu 12 clase. Procesul de industrializare impune desfiinţarea
liceelor real-umaniste şi apariţia liceelor industriale, iar
liceul nostru devine în 1977 liceu industrial, patronat de Ministerul Industriei Chimice. Va avea
la început clase cu profil de chimie industrială, mecanică şi mai târziu se vor adăuga noi profiluri
ca: industrie uşoară, industria lemnului, agrobiologie.
În perioada cât a fost liceu cu profil industrial absolvenţii acestui liceu s-au încadrat în
marea lor majoritate în producţie şi o parte mai mică decât până la 1977, au urmat cursurile
facultăţilor cu profil industrial sau chiar a celor din cadrul Universităţii.
În 1990 ca urmare a dorinţei cadrelor didactice ale şcolii şi reînnodând o perioadă de
împliniri, liceul redevine Liceul teoretic „ŞTEFAN CEL MARE” prin ordinul nr. 45816/1990 a
Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei. Numele liceului e numele marelui voievod moldav ca recunoaştere pentru „chipul de
viteaz, bun, cuminte şi sfânt al celui mai mare om ce s-a ridicat dintre români”. Se reiau clasele cu profil real de chimie-biologie, matematică-fizică, fizică-chimie şi cu
profil uman (filologie, filologie-limbi străine, istorie-ştiinţe sociale), iar din anul şcolar
1992/1993 va lua fiinţă o clasă cu profil de informatică. CONFIGURAŢIA SISTEMELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI A POPULAŢIEI
ŞCOLARE A LICEULUI ÎN CEI 40 DE ANI
Încă de la înfiinţare, în cadrul liceului au funcţionat şi clase ale ciclului primar (între 4-6
clase anual). Spaţiul necesar funcţionării tuturor claselor a fost asigurat prin recuperarea unor
săli cu altă destinaţie.
În primul an de activitate liceul a funcţionat cu un număr de 12 clase pentru ca acest
număr să crească anual, în special prin ciclul mediu al şcolii. În anul şcolar 1960/1961 se
anexează secţia serală a claselor de învăţământ. Învăţământul seral ia amploare din anul şcolar
1977/1978, când elevii sunt recrutaţi din întreprinderile şi instituţiile oraşului, din împrejurimi
(industrie, comerţ, spital etc.) Sistemul examenului fără frecvenţă s-a practicat până în anul
1977, învăţământul de masă însemnând astfel acceptarea mediocrităţii pregătirii. Majoritatea
elevilor provin din familii de ţărani şi muncitori, care locuiesc în oraşul Hârlău sau în comunele
limitrofe. Astăzi procesul de învăţământ se realizează în condiţii mai bune prin cursuri de zi.
