25/08/2026
De la tăcerea care micșorează, la libertatea de a fi văzut: Ce ne învață Dostoievski și Maria Montessori despre copii
„Mă uit acum la dumneavoastră, începu el într-un târziu, cm mă priviţi cu atâta curiozitate, încât, dacă n-aş satisface-o pe loc, aţi fi în stare să vă supăraţi pe mine. Glumesc, fireşte, se grăbi el să adauge zâmbind. Acolo... În sat erau mulţi copii, o droaie de şcolari. N-aş putea spune că-i învăţam, a-nu!, îl aveau pentru asta pe învăţătorul Jules Thibaud; îi mai învăţam şi eu câte ceva, dacă vreţi, dar mai ales îmi plăcea să mă aflu în mijlocul lor, şi aşa îmi petrecui între ei toţi cei patru ani cât am stat acolo. N-aveam nevoie de nimic altceva. Le spuneam tot, nu le tăinuiam nimic. În cele din urmă, părinţii începură să se arate nemulţumiţi, pentru că micuţii nu mai puteau fără mine şi se adunau mereu în juru-mi, iar învăţătorul deveni cel mai mare duşman al meu. Mi-am făcut mulţi duşmani acolo, şi tot numai din cauza copiilor. Până şi Schneider m-a dojenit pentru asta. Şi de ce le-a fost atâta teamă? Copilului poţi să-i spui tot. M-a mirat întotdeauna ideea greşită pe care adulţii şi-o fac despre copii; ce puţin îi cunosc şi-i înţeleg chiar şi părinţii înşişi! Nu trebuie să le ascundem nimic copiilor sub pretext că sunt încă mici şi că la vârsta lor e prea devreme să cunoască unele lucruri. Ce tristă şi nenorocită mentalitate! Şi cât de bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi consideră drept neştiutori şi inapţi să înţeleagă, când în realitate ei înţeleg totul! Oamenii mari nici nu bănuiesc că până şi în chestiunile cele mai dificile copilul poate da un sfat de o extremă importanţă.
Doamne! Când vezi păsăruica asta micuţă şi drăgălaşă că se uită la tine cu ochi plini de încredere şi aşteptare fericită, cm să nu-ţi fie ruşine s-o înşeli! Îi numesc pitulici, pentru că păsărelele sunt cele mai bune vietăţi din câte există pe lume. De fapt, toată supărarea din sat împotriva mea a început din altă cauză... Cât despre Thibaud, la el era pur şi simplu invidie; începu mai întâi prin a clătina din cap, mirându-se cm de pricepeau copiii tot ce le spuneam eu, şi aproape că nu înţelegeau deloc cele ce le spunea el; pe urmă se apucă să râdă de mine când îi spusei că, de fapt, noi amândoi n-o să-i învăţăm nimic, ci avem de învăţat multe de la ei. Şi cm de a putut să mă invidieze şi să mă calomnieze, când el însuşi trăia în mijlocul copiilor?! Contactul cu copiii e aşa de înviorător... Apropierea lor îţi vindecă sufletul...
Acolo, în sanatoriu, printre bolnavii profesorului Schneider, se afla un om extrem de nenorocit. Nu ştiu dacă poate exista o nenorocire mai mare decât asta. Fusese internat pentru a fi tratat de alienare mintală: după părerea mea însă nu era nebun, atâta doar că suferea groaznic — asta era toată boala lui. Şi dac-aţi şti ce deveniră pentru el, către sfârşit, copiii noştri... Dar despre bolnavul acesta mai bine să vă spun mai pe urmă; acum să vă spun cm a început zâzania.”
Fragment din "Idiotul" de Feodor Dostoievski
https://passeparnous.com/de-la-tacerea-care-micsoreaza-la-libertatea-de-a-fi-vazut-ce-ne-invata-dostoievski-si-maria-montessori-despre-copii/
