18/06/2026
🎓📚 Sfârșit de an școlar la Școala Gimnazială Geaca!
Ziua a început cu emoții și lacrimi. Înaintea festivității, elevii clasei a VII-a le-au pregătit colegilor din clasa a VIII-a o surpriză de suflet, un gest care a amintit tuturor cât de puternice sunt legăturile create în anii petrecuți împreună. ❤️
Dimineața ne-a întâmpinat cu ceață, iar castanii din curtea școlii parcă păreau și ei să simtă emoția despărțirii. Dar, odată ce curtea s-a umplut de elevi, părinți, bunici, frați, surori și profesori, soarele și-a făcut apariția, vestind vacanța și sărbătorind munca și reușitele unui an întreg. ☀️✨
Preșcolarii, elevii ciclului primar și cei ai gimnaziului ne-au încântat cu poezii, cântece și momente artistice pline de sensibilitate, umor și bucuria copilăriei. 🎶🎭📖
Au urmat premierea elevilor și răsplătirea rezultatelor obținute pe parcursul anului școlar. 🏆👏
Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei a fost „Ultimul Clopoțel” al elevilor clasei a VIII-a. Mesajul transmis de eleva Pop Daria, în numele promoției, a adus lacrimi și zâmbete deopotrivă, iar tradiționala predare a „Cheii Succesului” către elevii clasei a VII-a a simbolizat continuitatea, responsabilitatea și încrederea în generațiile care vin din urmă. 🔑❤️
Festivitatea s-a încheiat cu înălțarea baloanelor, purtând spre cer visele, speranțele și gândurile absolvenților noștri. 🎈✨
A fost o zi plină de emoții, recunoștință, voie bună și mult soare. O zi reușită, care ne amintește că școala înseamnă mult mai mult decât lecții – înseamnă oameni, amintiri și suflet.
Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute! 👏
Felicitări cadrelor didactice pentru dedicare și pentru organizarea acestor momente de neuitat! 🌹
Mulțumim părinților pentru sprijinul oferit pe tot parcursul anului școlar! 🤝
„Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce trăiește într-însa.”
💙 Acesta este spiritul Școlii Gimnaziale Geaca!
Vacanță frumoasă tuturor! 🌞🍀