Bibliofilii

În perioada 23–24 mai 2026, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a participat, în Parcul Carol, la cea de-a # # -a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Gulliver”.
Pe parcursul celor două zile, biblioteca a adus în mijlocul copiilor activități creative și educative, prin intermediul unui atelier handmade și al unui atelier de lectură și experimente nostime, susținute de bibliotecari.
Cei mici au participat cu entuziasm la toate activitățile, iar energia, curiozitatea și zâmbetele lor au transformat fiecare moment într-o adevărată sărbătoare a copilăriei. Numărul mare de participanți și reacțiile pline de bucurie au depășit toate așteptările, confirmând încă o dată importanța lecturii, a jocului și a creativității în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Ziua Mondială a Artei este sărbătorită în fiecare an pe 15 aprilie, o dată aleasă pentru a marca ziua de naștere a lui Leonardo da Vinci, considerat un simbol al creativității și al libertății de exprimare.
Scopul acestei zile este de a celebra contribuția artiștilor la cultura universală și promovarea importanței artei ca mijloc de dialog, inovație și coeziune socială.
De ce Leonardo da Vinci?: Alegerea sa reflectă spiritul renascentist al curiozității nelimitate și al fuziunii dintre artă, știință și umanism.

Pe 2 aprilie 1840 s-a născut Émile Zola, important prozator şi dramaturg francez, teoretician şi principalul exponent al naturalismului francez şi european, şi un personaj important al eliberării politice a Franţei. Mai mult de jumătate dintre romanele sale fac parte dintr-un ciclu numit Les Rougon-Macquart, acţiunea romanelor având loc în timpul celui de-al doilea imperiu francez, iar una dintre temele recurente este aceea a influenţei eredităţii asupra a două ramuri ale unei familii, Rougon şi Macquart, de-a lungul a cinci generaţii.
Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său celebru, „J’acusse” (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian „L’Aurore”, în fapt o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, în care acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului. Drept consecinţă, Zola a fost judecat pentru calomnie şi condamnat la un an de închisoare pentru insultă adusă armatei, însă se va exila timp de un an în Anglia, pentru a scăpa de pedeapsă.
A murit în 1902, din cauza asfixierii cu monoxid de carbon, într-un mod suspect, punând capăt unei vieți dedicate literaturii și dreptății sociale.

În fiecare an, pe 31 martie, cultura română își întoarce privirea către una dintre cele mai puternice și tulburătoare conștiințe poetice ale secolului XX: Nichita Stănescu. Născut în 1933, la Ploiești, Nichita nu a fost doar un autor de poezie, ci un fenomen cultural în sine, un creator care a redefinit limbajul poetic și a împins literatura română într-o zonă de profunzime și originalitate rar întâlnite.
El a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
Sfârșitul vieții lui Nichita Stănescu a fost marcat de probleme de sănătate grave, cauzate în principal de dependența de alcool. În ciuda încercărilor de recuperare și a tratamentelor costisitoare, starea sa s-a deteriorat treptat.
Pe 13 decembrie 1983, la doar 50 de ani, poetul se stinge la București. Ultimele sale cuvinte, devenite legendare, au fost: „Respir, doctore, respir”.
Astăzi, la decenii de la dispariția sa, Nichita Stănescu rămâne o figură centrală a literaturii române. Este adesea plasat alături de Mihai Eminescu și Tudor Arghezi într-o veritabilă „trinitate” a poeziei românești, fiecare redefinind, în epoca sa, sensul cuvântului poetic.
„Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!”

Pe 27 martie, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Teatrului, eveniment dedicat unui act cultural menit să redea, în diferite viziuni, momente importante din istoria şi caracteristicile unui popor, dar şi o sursă de divertisment şi inspiraţie care poate uni culturi şi naţiuni din orice colţ al lumii. Este o formă de exprimare care depinde de spaţiu şi public, care are menirea de a informa şi educa, de a trezi emoţii, de a smulge un zâmbet sau o lacrimă.
Teatrul s-a născut din serbările organizate în cinstea zeului Dionis. Thespis este considerat primul actor, fiind cel care a introdus dialogul dintre un interpret și cor.
Primele reprezentații de teatru în limba română au avut loc în secolul al XIX-lea, în Moldova, sub influența mișcării de emancipare națională. Prima piesă de teatru pusă în scenă în limba română a fost “Mirtil și Hloe, tradusă din limba franceză de Gheorghe Asachi și jucată în anul 1816. Această premieră a deschis drumul pentru dezvoltarea unui teatru național, care să reflecte identitatea și valorile culturale ale poporului român.

În calitate de stat membru al Organizației Internaționale a Francofoniei, din 1993, România marchează anual, la 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei.
La 33 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, trebuie să evocăm cu prețuire marile personalități ale culturii românești, de expresie franceză, scriitori și poeți recunoscuți și apreciați în întreaga lume, cei care, prin operele lor, au așezat literatura română în conștiința culturală a francezilor : contesa Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu), principesa Martha Bibescu, Eugen Ionescu, Mirea Eliade, Emil Cioran, Panait Istrati, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Alexandru Papilian, sunt câteva nume din constelația străluciților reprezentanți care au marcat istoria relațiilor culturale româno-franceze în ultimul veac.

Ziua Internațională a Fericirii este sărbătorită anual pe data de 20 martie. Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 28 iunie 2012 pentru a recunoaște fericirea și bunăstarea ca obiective universale și aspirații fundamentale în viața ființelor umane. Data de 20 martie coincide cu echinocțiul de primăvară, simbolizând echilibrul și armonia.
Pentru anul 2026, tema centrală explorează relația dintre rețelele sociale și fericire. Aceasta subliniază modul în care putem folosi tehnologia în mod pozitiv pentru a construi o lume mai bună, fiind însoțită de campania "Caring and Sharing", care pune accent pe conexiune, empatie și sprijin reciproc.
Cum poți marca această zi?
- Fii bun: Realizează mici gesturi de bunătate necondiționată.
- Conectează-te: Sună un prieten sau petrece timp cu cei dragi.
- Recunoștință: Notează câteva lucruri pentru care ești recunoscător.

„Nu este adevărat că oamenii încetează să-și mai urmeze visele din cauză că îmbătrânesc, ci îmbătrânesc pentru că încetează să-și mai urmeze visele.” (Gabriel García Márquez)

Gabriel García Márquez (născut la 6 martie 1927 în orașul Aracataca, localitate din nordul Columbiei) a fost una dintre figurile proeminente ale literaturii contemporane și este considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de la Miguel de Cervantes încoace.
Operele lui Gabriel García Márquez, printre care „Cronica unei morți anunțate”, „Dragoste în vremea holerei” și „Toamna patriarhului” au depășit în vânzări tot ceea ce s-a publicat în limba spaniolă, cu excepția Bibliei, iar epicul său roman „Un veac de singurătate”, publicat în 1967 în 46 de limbi străine, s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare.
Lui García Márquez i s-a atribuit stilul literar cunoscut sub numele de „realism magic”, operele sale fiind caracterizate prin fuziunea dintre realitate și fantezie.
În 1982, a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru romanele și povestirile sale, în care fantasticul și realismul se îmbină într-o lume a imaginației bogat compusă, reflectând viața și conflictele unui continent”.

Otilia Cazimir, pe numele ei adevărat Alexandrina Gavrilescu, s-a născut pe 12 februarie 1894 în județul Neamț.
Renumită scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă Otilia Cazimir a fost supranumită și „poeta sufletelor simple”.
De-a lungul carierei, a publicat numeroase volume de poezii, printre care și „Fluturi de noapte“ – premiat cu premiul Femina de către Academia Română și comitetul „Femina Vie- Heureuse“ de la Paris, „Catinca și Catiușa, două fete din vecini (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suru­ceanu“, „Baba Iarna intră-n sat“ și „Ariciul împărat“. De asemenea, scriitoarea a publicat și mai multe volume de proză: „Din întuneric. Fapte și întâmplări adevărate. (Din carnetul unei doctorese)“, „Grădina cu amintiri. Și alte schițe“, „Licurici. Cronici fantastice și umoristice“, „Prietenii mei, scriitori...“, dar nu numai. „Remarcabilă este Otilia Cazimir și în schițele în proză, mici instantanee, drame în miniatură [...] în același spirit evocator și discret umanitar ce străbate toată proza moldovenească între Sadoveanu, Hogaș și Ionel Teodoreanu“, menționează criticul George Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent“.

9 februarie - Ziua Internațională a Pizzei
Această zi specială ne oferă prilejul perfect de a celebra unul dintre cele mai iubite și universale feluri de mâncare, pizza. Originară din Italia, pizza a cucerit rapid întreaga lume, transformându-se dintr-un simplu fel de mâncare pentru săraci într-un simbol al gastronomiei globale.
Pizza, așa cm o știm astăzi, și-a făcut debutul în Napoli, Italia, unde a evoluat dintr-o pâine plată simplă, garnisită cu diverse ingrediente, într-un fenomen culinar recunoscut în întreaga lume. Inițial, pizza era mâncarea săracilor, preparată rapid și ieftin pe străzile aglomerate ale orașului Napoli. Totuși, totul s-a schimbat când Regina Margherita a Italiei a gustat o pizza special creată pentru ea, decorată cu culorile drapelului italian: roșu (roșii), alb (mozzarella) și verde (busuioc). Acest moment a marcat începutul ascensiunii pizzei ca un simbol al culturii și gastronomiei italiene.