Gradinita nr. 32 (2011-2014)

Alin după 10 ani de la terminarea Grădiniței. Crăciun fericit doamnelor educatoare și îngrijitoare, foștilor colegi și celui care citește.

Dăm vina pe internet și ecrane, dar ar trebui să căutăm problema reală

Gadgeturile nu sunt neapărat problema, ci doar o resursă pe care noi avem libertatea să o folosim cm credem de cuviință.

Problema apare atunci când ele devin prezente (exagerat) în fiecare aspect al vieții noastre, în special în viața copiilor noștri.

Mai exact, atunci când cei mici trăiesc mai mult în lumea virtuală, decât în cea reală.

Relațiile cu colegii și prietenii sunt online, mult din ceea ce înseamnă școală e online (fie că vorbim de teme sau lecturi suplimentare), poveștile din cărți au fost înlocuite de filme… și tot așa.

Pe termen lung, copiilor le este afectată imaginația, le sunt afectate relațiile și emoțiile, le e afectat felul în care se văd și se iubesc pe sine.

Ce poți face pentru a-i menține pe copii ancorați în realitate este să organizați o seară "offline", adică o seară în care dați la o parte televizorul sau laptopul și faceți activități unii cu ceilalți.

De exemplu, vineri seară chemați niște prieteni și jucați jocuri de societate. (Mai știi cm jucam cărți sau Mima cu orele înainte?)

Sau puteți avea o după-masă de "lucru manual". Puteți modela în lut, puteți face bijuterii sau să decorați o vază.

Orice îi ține pe copii cu mintea la altceva decât la Youtube, Facebook sau Netflix.

Acest lucru poate fi benefic atât pentru sănătatea emoțională și fizică a copiilor, cât și a relației dintre voi.

Cele bune ție,
Urania Cremene

Nu pune egal între răsfăț și refuz, ci caută ce e în spatele refuzului

Răsfățat.
Încăpățânat.
Rebel.

Așa este numit adesea un copil de 2, 5 sau 9 ani atunci când nu vrea să-și lege singur șireturile, să mănânce supa sau să-și facă patul.

De oboseală, nervi sau disperare, părinții fac aproape orice ca să obțină un "Da" din partea copilului: negociază, îl mituiesc, îl pedepsesc.

Doar că asta îi face să piardă imaginea de ansamblu.

Pentru că, în spatele unui refuz se ascunde întotdeauna un mesaj ascuns.

Nu "teribila vârstă de 2 ani", ci "Vreau să fac singur, dar nu știu să ți-o spun".

Nu un moft, ci "Mami, vreau eu să decid ce mănânc în seara asta".

Nu râzgâială, ci "Vreau să simt că pot și fără tine".

Dacă nu vrei să auzi cât mai des "Nu" din partea copilului, nu mai pune semnul egal între refuz și răsfăț.

În schimb, întreabă-te ce are nevoie când strigă din răsputeri: "Lasă-mă-n pace! Nu vreau!".

Oare îi e somn? Îi e foame? I-a fost dor de tine la grădi? S-a certat cu un prieten bun?

Când "cobori la mintea lui", câștigi mai mult decât atunci când îl trimiți în camera lui.

Cele bune ție,
Urania Cremene

Ideea că "O să aibă reguli când mai crește" nu ne ajută să creștem copii echilibrați

" - Mi-e frică să nu creadă că nu-l iubesc. Nu pot să-l refuz, ca să nu plângă și să nu sufere."

Atunci când vine vorba de limite și reguli, cele mai multe mame au o teamă.

Teama că cel mic nu se mai simte iubit dacă îi spun "Nu poți avea și jucăria asta.", "Nu mai putem sta în parc/la locul de joacă." sau "Nu mai ai voie încă un episod."

Și e firesc să vrem să-i facem să se simtă în siguranță și să se simtă iubiți.

Însă lipsa limitelor și regulilor le face mai mult rău decât bine, pe termen lung.

Mai mult chiar, regulile și respectarea lor cu strictețe îi face pe copii să se simtă în siguranță pentru că văd că în preajma lor e un adult care are lucrurile sub control.

Dacă tu îi spui azi "Nu e bună ciocolata, face rău la burtică." și mâine îi dai ciocolată, doar pentru că a plâns sau te-a rugat cu ochii mari, copilul nu mai știe ce să creadă.

Iată un lucru pe care îl poți face ca să încurajezi respectarea regulilor în familie: întâi de toate, respectă și tu de fiecare dată regulile pe care le propui.

Dacă spui că nu se mănâncă dulciuri înainte de cină, nu mânca nici tu.

Dacă spui că nu se stă la ecran înainte de culcare, pentru că ne face rău, închide și tu televizorul.

Copiii învață mai mult din ceea ce văd la noi, decât din ceea ce le spunem să facă, pentru că noi le suntem modele.

Cele bune ție,
Urania Cremene

Îi pedepsim pentru că nu știm să facem altfel

Puțini dintre noi, adulții de astăzi, am fost îmbrățișați de părinți când ne juleam genunchii sau eram loviți de alți copii.

În schimb, mulți dintre noi am auzit vorbe de soiul:

"Lasă, că așa meriți dacă nu ai fost cuminte!";

‘De ce te-a lovit? Sigur i-ai făcut tu ceva!";

"Viața e grea! Plângi de la atâta lucru?";

Nedreptatea pe care am simțit-o ne-a făcut să ne promitem că noi ne vom crește altfel copiii. Că îi vom asculta și nu îi vom face să sufere.

Și poate ne-am ținut de cuvânt… până prima dată când au întrecut măsură și nu am știut să facem altfel decât să îi pedepsim.

Și poate chiar am simțit că "i-am pus la punct" și că am găsit calea prin care să ne asculte.

Dar tot ne doare sufletul pentru că nu asta ne imaginam, nu aici voiam să ajungem…

Astfel, când copilul varsă lapte pe ghiozdan sau vine acasă cu o notă mică, oprește-te pentru o secundă înainte să ridici palma sau să țipi la el.

În loc să te descarci pe el și să-i spui vorbe pe care le poți regreta, găsește o cale să te eliberezi de nervi.

De exemplu, poți să deschizi geamul și să inspiri o gură de aer proaspăt sau să cânți tare o melodie în baie, iar apoi îi poți propune să discutați despre ce s-a întâmplat.

Prin evitarea reacțiilor de moment, poți să nu dai mai departe rănile emoționale pe care poate și tu le-ai primit de la părinții tăi.

Cele bune ție,
Urania Cremene

Fă asta în fiecare zi și vei vedea cm copilul tău "înflorește"

Copiii sunt copii doar o dată.
Ce facem pentru ei când sunt mici, lecțiile pe care le predăm și iubirea pe care le-o arătăm, toate aceste lucruri rămân cu ei toată viața.

Tocmai de aceea e important să înțelegem că ce NU primesc de la noi în copilărie, vor vindeca, cu greu, la maturitate.

Dacă le dăm săruturi doar în somn, pentru că așa am auzit de la o mătușă, ei vor crede că nu merită iubire. Așa că vor sta, mulți dintre ei, în relații reci, neștiind cm să ceară căldură.

Dacă îi lăsăm să adoarmă plângând, ca să învețe să se liniștească singuri, vor ajunge să creadă că nu merită pe cineva lângă ei, că nu merită să fie iubiți.

Dacă le întoarcem spatele când au greșit, ca să învețe să fie mai atenți, nu vor învăța să nu mai greșească, ci vor învăța că nu sunt în stare, că nu sunt capabili să facă lucruri și se vor ascunde, în loc să își urmeze visele.

Toate aceste greșeli pe care le fac mulți părinți, din dorința de a-i ajuta pe copii să crească disciplinați și independenți, conduc, de fapt, la multe răni emoționale.

Ce poți face pentru a crește un copil care se simte la fel de iubit în fiecare zi, un viitor adult care îndrăznește să își ceară dreptul la împlinire și succes, este…

… să îi spui că îl iubești exact așa cm este.

Nu doar când a făcut ceva bine, nu doar când îl pui la somn, ci pur și simplu.

Și când sunteți pe trotuar, în drum spre grădiniță, și când se îmbracă să plecați la joacă, și când e trist și când e vesel.

Să-i spui: "Te iubesc! Sunt mândră că sunt mama ta!"

Cele bune ție,
Urania Cremene

Uneori, copiii se simt invizibili și au nevoie să le spunem: "Te văd. Contezi. Sunt aici."

Deși pare că am stat mai mult în casă cu familia în ultimele luni de frig, pentru foarte mulți copii asta nu a însemnat "mai mult timp cu mami sau cu tati!"

A fi fizic în aceeași casă nu înseamnă a te conecta real la nevoile celuilalt.

A fi prezentă fizic, dar cu gândul la rufele neîntinse, la cina negătită, la telefonul de dat mamei sau bunicii să te asiguri că sunt bine, nu înseamnă că cel mic te simte a lui.

A fi prezentă fizic în aceeași casă cu orele, dar a spune des "Nu am vreme acum, am o ședință!" sau "Hai că ne jucăm mai încolo, acum am de lucru!", nu înseamnă că al tău copil și-a "alimentat" rezervorul de iubire.

Pentru că, știi…

Copiii noștri măsoară iubirea în timp.

Și pentru ei nu contează să fie ore întregi, ci ore reale de joacă, de vorbă, de ținut în brațe.

Să îi privim în ochi și să le spunem: "Te văd. Contezi. Sunt aici. Haide să facem ceva amuzant, ceva ce-ți place ție tare, tare!"

Dacă vrei să îi arăți copilului că el e cel mai important din lume pentru tine, folosește un mic truc.
Gândește-te la o oră la care ai fi mai liberă seara sau după grădiniță și pune o alarmă, așa cm ai face-o pentru o ședință sau o programare la medic.

Când sună alarma, arată-i telefonul: "Ora de joacă!" sau "Timp cu Mihnea".

Nu trebuie să fie o oră, pot fi 20 sau 30 de minute, dar tot timpul acela să fie despre el, fără telefon, fără televizor pe știri și fără să discuți cu partenerul despre facturi sau alte lucruri care nu sunt urgente.

Cu siguranță se va înveseli instant și, cel mai probabil, își va spune în gând: "Eu contez pentru mama mea, sunt important și mă iubește!".

Cele bune ție,
Urania Cremene

O idee simplă care te poate ajuta să scurtezi timpul la ecrane

Cei mai mulți copii nu mai mănâncă fără un ecran în față, nu mai vor să adoarmă fără ecran și nu vor să stea liniștiți în supermarket, la cumpărături.

Copiii nu mai vor să se joace afară, să petreacă timp cu prietenii, fără un gadget în față.
Adică nu mai vor să se joace în nisip, să se cațere în copaci sau chiar să facă o simplă plimbare pe jos.

Realitatea e… că e la noi să spunem "Pauză" atunci când stau cu ochii în ecran și 30 de minute pe zi devin 3 ore sau mai mult.

E la noi, părinții, să le oferim alternative de petrecere a timpului liber, atunci când avem de lucru, oricât de greu ar fi uneori să ne mai găsim energie și pentru asta.

Pentru a nu mai ajunge la ceartă în legătură cu limitele la ecran, stabiliți împreună un fel de program, pe care îl poți chiar scrie de mână și îl poți pune undeva la vedere.

Dacă știi că are o emisiune preferată sau o animație pe care nu vrea să o piardă, nu "tăia" de acolo, însă spune-i că azi se poate uita doar la un episod din acea emisiune sau desen (sau 2, în funcție de durată).

Apoi, găsiți o activitate pe care o poate face după ce timpul la ecran s-a terminat.

Poate îi propui o temă pentru o pictură, poate îl provoci pe copil să facă o scurtă coregrafie pe piesa care îi place în momentul ăsta - dacă îi place dansul - pe care să ți-o prezinte seara.

Orice l-ar scoate din fața ecranului și l-ar ajuta să se reconecteze la realitate.

Cele bune ție,
Urania Cremene

"Cel mai rău" copil și cea mai mare îmbrățișare

E greu să fii părintele unui copil pe care poate alții și uneori chiar tu îl vedeți ca pe "o problemă".

Dar cu cât mai dificil e de crescut și corectat un astfel de copil, cu atât are mai multă nevoie să fie sprijinit, înțeles, iubit.

Dar când să-i iubim și când să-i ținem la piept pentru că ei sunt primii la care ne uităm când găsim o vază spartă?

Și când să-i iertăm pentru că suntem prea ocupați să-i mustrăm că au lovit un copil la școală, fără să știm ce simțeau ei în acel moment?

Și când să le ascultăm of-ul pentru că suntem prea ocupați să-i certăm, să le interzicem dulciuri și tablete, să le arătăm alți copii "cuminți"?

Vezi tu… s-ar putea ca…

Cel mai "rău" copil să aibă nevoie de cea mai mare îmbrățișare.

Cel mai gălăgios copil să aibă nevoie de liniștea unui părinte care să-l asculte.

Cel mai "dificil" copil să aibă nevoie de cel mai simplu sentiment, iubirea.

Așa că, data viitoare când copilul vrea să muște sau să te lovească la nervi oprește-i mâna cu mâna ta.

Apoi, îi poți spune "Noi nu ne lovim unii pe alții când suntem supărați. Dacă ai nevoie să te descarci, poți lovi o pernă."

Odată ce va vedea în mod repetat aceeași reacție din partea noastră, va înțelege că există și alte modalități prin care să-și elibereze furia. Și că e iubit chiar și atunci când e furios.

Cele bune ție,
Urania Cremene

"Nu vreau!" poate să însemne "Am nevoie de tine!"

Când "NU!" e cuvântul pe care îl aud cel mai des de la copil, multe mame au tendința să creadă că "l-au răsfățat" prea mult.

Și încep să ia măsuri:

Îi taie din porția de dulce
Îi interzic telefonul
Îl amenință că nu-l mai scot afară
Îl spun lui tati.

Dar copilul nu se astâmpără, ba chiar poate părea și mai greu de convins să facă ceva simplu, adică să-și pună pantofii în picioare sau să se așeze la masă.

Vezi tu…

Copiii cuminți nu sunt precum dinozaurii, o specie dispărută, pe care o privim doar în poze.

Ei sunt în casele fiecărei familii, însă e necesar să învățăm noi, părinții, să privim refuzurile lor dintr-o altă perspectivă.

Exact ca atunci când te uiți în oglindă din față sau din profil. Imaginea e cu totul alta de fiecare dată, nu-i așa?

Revenind la refuzuri…

Cum ar fi dacă ți-aș spune că acel NU pe care tu nu vrei să-l auzi e, de fapt, un semnal de alarmă din partea copilului?

Un mesaj că te vrea lângă el, că vrea să simtă că poate, că vrea să ia el o decizie, oricât de mică.

Adică o nevoie emoțională care nu i-a fost îndeplinită.

Data viitoare când copilul nu vrea să-și strângă jucăriile atunci când îi ceri asta, renunță la recompense sau la păcăleli.

În schimb, vezi ce nevoie e în spatele refuzului lui:

Oare vrea să te simtă aproape?

Oare crede că i-ai dat "o comandă" și ar vrea să decidă el?

Oare făcea altceva și era "prezent" acolo?

Gândește-te la asta și scrie-mi răspunsul tău.

Cele bune ție,
Urania Cremene

P.S.

"Smiorcăiala" e bună, dacă reușești să descifrezi mesajul din spate

"Nu mai plânge!"
"Nu s-a întâmplat nimic, liniștește-te!"
"Ce ai de te smiorcăi iar?! Ce nu-ți convine?"

Iată doar o serie de expresii pe care le aud în jur atunci când copiii au un moment mai greu.

De multe ori, atunci când copiii plâng sau sunt "alintați" ori "smiorcăiți", părinților le este greu să își păstreze calmul sau să accepte, pur și simplu, manifestarea copilului.

Așa că se ajunge la amenințări sau cuvinte care ar trebui să-l calmeze, dar care, de fapt, rușinează copilul:

"Băieții nu plâng!" sau
"Ești mare de-acum… Nu mai ai voie să plângi!"
"Vai! Dar ce urâtă ești când plângi!"

Realitatea este că a te arăta vulnerabil, a spune ce simți și a-ți permite să simți orice fel de emoție e uman și e chiar de dorit.

Emoțiile care nu sunt lăsate să iasă la suprafață și nu sunt gestionate corect, pot da naștere la tot felul de probleme, emoționale sau chiar probleme de sănătate fizică.

Realitatea e că nu plânsul sau emoțiile sunt "problema", ci felul în care le ascundem "sub preș" sau le negăm. Mai exact, greșelile pe care le fac, cei mai mulți părinți, atunci când copiii au un tantrum sau o zi grea.

Un lucru pe care îl poți face pentru a-l ajuta pe copil să își gestioneze corect emoțiile este să îi arăți că și tu simți lucruri și nu e nimic greșit în asta.

Așa că spune-i când îți e dor de cineva, arată-i că te sensibilizează un film sau că te bucură un cântec.

Vorbește-i despre emoții și acceptă-i și copilului zilele "proaste" sau vulnerabilitatea.

Să îți cunoști sentimentele și să le gestionezi corect, fără să te prefaci că nu sunt acolo, e semn de putere.

Cele bune ție,
Urania Cremene