09/01/2025
Emoţiile sunt prezente zilnic în viaţa noastră, pentru că ele sunt specifice condiţiei umane. Datorită complexității ființelor noastre, experimentăm emoțiile, le exprimăm și le procesăm într-un mod unic. Emoțiile pot fi constructive – ne ajută să evoluăm – sau distructive – ne afectează pe multiple planuri. Ele ne îmbogățesc viața și interacțiunile cu ceilalți, dar totodată ne și testează capacitatea de a le controla.
Resimțim în mod diferit emoțiile în funcție de experiențele anterioare de viață și de capacitatea intelectuală. Pentru a face față gândurilor și emoțiilor perturbatoare este important să dobândim o perspectivă benefică asupra oricărei experiențe, oricât de dificil ar părea aceasta.
Te invităm să participi la acest eveniment unic dedicat alchimizării emoționale, vindecării sufletului și reconectării cu sinele tău autentic!
Unde? – În ambianța intimă și elegantă a Vilei Tamina din Predeal
Când? – 30 ianuarie 2025 – 2 februarie 2025
Ce vei descoperi în cadrul evenimentului?
❤️ Transformarea Emoțiilor:
Vom explora împreună tehnici și practici spirituale care ne vor ajuta să identificăm, să înțelegem și să transformăm emoțiile nefaste în energii binefăcătoare. Vom învața cm să ne eliberăm de frici, de resentimente și de stres, pășind pe calea armoniei lăuntrice.
💛 Vindecarea Emoțională:
Vindecă rănile trecutului și regăsește echilibrul în viața ta. Vom oferi instrumente practice pentru a depăși blocajele și pattern-urile emoționale și pentru a trăi în prezent cu o inimă deschisă.
💜 Reconectarea Spirituală:
Vom avea ocazia să ne reconectăm cu esența spirituală prin exerciții ghidate și practici transformatoare. Vom experimenta pacea lăuntrică, armonia, libertatea și conexiunea profundă cu universul ce ne înconjoară.
Din programul taberei:
• Prezentări interactive și exerciții în care vom descoperi cm să gestionăm emoțiile și să creăm spațiu pentru vindecare
• Sesiuni practice în care vom urmări să ne echilibrăm energiile și să ne relaxăm
• Viziunea sistemului ta***ic asupra feminității și masculinității și tehnici adaptate în mod specific pentru femei și bărbați, care valorifică diferențele de percepție și exprimare emoțională și aduc un plus de conștientizare, armonie și încredere în sine
• Surprize speciale, momente spirituale unice care ne vor ajuta să accesăm un nivel superior de conștientizare.
Acest eveniment este pentru tine dacă:
• Simți nevoia să te eliberezi de tensiunile emoționale acumulate
• Cauți să îți transformi relația cu tine însuți și cu ceilalți
• Dorești o reconectare profundă cu sufletul tău și cu universul
• Ești pregătit să pășești pe calea vindecării și a transformării lăuntrice
Evenimentul va fi susținut de instructorii de Ta**ra Yoga Ezoterică Belinda Mărginean, Cosmina Cocișiu, Ionel Neagu, Costel Procop.
💗 La început de an te așteptăm cu drag să pornești alături de noi într-o călătorie transformatoare, pentru a renaște ca o ființă nouă, plină de energie, puternică și încrezătoare.
Taxa de participare: 500 lei
Pentru persoanele înscrise la cursul de Ta**ra Yoga Ezoterică taxa de participare este 350 lei
Rezervă-ți locul acum:
https://ta**raezoterica.ro/vindecare-emotionala-si-reconectare-spirituala-30-ianuarie-2025/
* Cazarea și masa nu sunt incluse în preț.
Vila Tamina, strada Trei Brazi nr. 19, Predeal
Cazarea este 150 lei pe noapte de persoana în camera dubla (total camera 300 lei), pat matrimonial (unic), exista suplimentar o canapea.
Masa este opțională, se poate servi la Pensiunea Hera sau la Hotel Orizont.
Pentru cazare vă rugăm să sunați la Belinda Mărginean, tel 0721 710 730 sau Cosmina Cocișiu, tel 0724 420 055
Fă primul pas spre o versiune mai bună a ta – cu sufletul vindecat și inima deschisă către posibilități infinite!