20/10/2020
Pe 15 octombrie 2020 între orele 16-18:30 Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau" Focșani a organizat online evenimentul ERASMUSDAYS desfăşurat în cadrul campaniei mondiale de promovare a programului Erasmus+ finanțat de Comisia Europeană. Pe agenda evenimentului s-au aflat proiectele Erasmus+ de parteneriat strategic in domeniul educației şcolare aflate in derulare in anul şcolar 2020-2021: "Science Connect" coordonat de CTEN şi "SCHOOL FOR S.K.I.L.L.S.", coordonat de IISS G. Ferrari din Acireale, Sicilia, Italia. Pe parcursul celor 4 sesiuni ZOOM participanții, cadre didactice , elevi si părinții acestora au aflat din prezentările expuse de doamnele profesoare Petronia Moraru si Paula Popescu despre obiectivele proiectelor lansate in 2019, despre activitățile de pregătire, mobilitatile pe termen scurt cu elevii si profesorii implicați, evenimente care au avut deja loc sau care sunt planificate pentru viitor.
La aceste evenimente, la care au fost invitati sa participe atat elevii din clasele a noua si a zecea, cat si parintii lor, dar si cadrele didactice ale colegiului, au fost lansate, de asemenea, doua noi proiecte KA2, "Under the same sky" si "Digi Class" in care liceul nostru colaborează cu instituții scolare si universități din Europa. doua proiecte Erasmus+ pe care colegiul le deruleaza in acest an scolar, fiind descrise si etapele de selectie si modul in care elevii pot participa la mobilitatile Erasmus+ viitoare.
Ghizii celor doua activitati, care s-au desfasurat joi, 15 octombrie 2020, au fost elevi si profesori ai colegiului, care au participat la mobilitati si activitati Erasmus+ finalizate sau in curs de realizare, de care scoala noastra a beneficiat pana in prezent.