28/05/2026
Discursul Ilincăi merită ascultat cu atenție, pentru că în spatele acestor cuvinte există o oboseală reală și o nevoie de sens. Nu știu dacă e ad-hoc sau construit și învățat, nici nu contează.
Ca profesor, nu cred că rolul nostru este doar să umplem copiii cu informații. Informația se găsește astăzi peste tot. Rolul nostru este să-i ajutăm să devină oameni capabili să gândească, să aleagă, să reziste presiunii și să trăiască responsabil într-o lume complicată.
Da, cerem disciplină. Da, există reguli. Da, există efort. Indiscutabil! Viața de adult nu vine cu pauză între provocări sau cu soluții căzute din cer, știm foarte bine. Un copil care nu învață să gestioneze responsabilitatea, frustrarea, termenul-limită sau munca susținută va întâmpina dificultăți mai târziu, indiferent cât de „prietenos” ar fi locul de muncă.
Dar la fel de adevărat este și că un copil nu poate crește sănătos într-un climat de frică, etichete și presiune continuă. Dacă elevii ajung să creadă despre ei că „sunt zero”, atunci noi, adulții, avem obligația să ne întrebăm unde s-a rupt relația dintre educație și încredere.
Nu cred într-o școală construită EXCLUSIV din teste și teme. Cred într-o școală care îi învață pe copii:
* să pună întrebări;
* să folosească tehnologia inteligent;
* să lucreze în echipă;
* să vorbească argumentat;
* să își asume greșeli;
* să aibă răbdare cu procesul învățării;
* să distingă între libertate și lipsa limitelor.
Inteligența artificială, telefonul, internetul nu sunt dușmani, dar -atenție!- nici nu pot deveni educatori în locul nostru. Copiii au nevoie de ghidaj, de criterii și de adulți care să le explice nu doar „ce este interzis”, ci și „de ce”. Iar ruptura apare când între părinți și dascăli nu există aceleași valori privind educația. De multe ori permisivitatea de acasă nu 'pușcă' cu regulile din școală sau cu regulile societății.
Un profesor bun își propune nu să controleze elevul, ci să îl pregătească pentru momentul în care nu va mai avea pe nimeni în spate care să îi spună ce să facă.
Iar asta cere și empatie, și fermitate. ÎN ACELAȘI TIMP!
P.S. Nu voi discuta despre cele 27 de cărți din care nu s-a înțeles nimic, pentru că mi se pare că avem prea puțin informații concrete și facem prea multe supoziții despre situația fetei.
Cunosc, însă, zbuciumul doamnei de română din școala noastră, care le pune copiilor în față texte moderne, mult mai accesibile ca nivel de înțelegere față de ce citeam noi, și nu vreți să știți câți dintre ei chiar le citesc..
Ce pot afirma cu tărie este că elevii mei vor citi întotdeauna peste medie. 90% din activitățile noastre încep de la cărți! Doar citind vor ajunge să și înțeleagă ce citesc, de aceea începem cu lecturi de plăcere, printre care le introducem și pe cele 'musai'.
