Veşnicia s-a născut la sat

Veşnicia s-a născut la sat Cercul de folclor "Veşnicia s-a născut la sat"
Colegiul Tehnic MIHAI BĂCESCU - Fălticeni
Coord.

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” se derulează începând cu anul şcolar 2011-2012 un opţional la limba şi literatura română cu titlul Introducere în folclor, clasa a X-a, filologie. Nevoia de a derula un astfel de curs a apărut odată cu participarea unui echipaj de elevi la Concursul naţional propus de ISJ – Suceava, Cultură şi spiritualitate românească, unde elevele Ioana Bold şi Jibu Camelia au

ocupat locurile 2 şi 3 la etapa naţională, desfăşurată la Putna, mai 2011. Dorinţa de a ne implica şi în Concursul naţional Cultură şi civilizaţie în România, concurs care a fost găzduit de către şcoala noastră (etapa judeţeană), reprezintă o altă motivaţie a derulării proiectului nostru, în vederea pregătirii celor mai buni elevi. De asemenea, elevi ai liceului nostru frecventează cursuri opţionale de folclor propuse de Clubul Copiilor. Proiectul intitulat Veşnicia s-a născut la sat vine în sprijinul profesorilor diriginţi, profesorii de limba română, de religie, istorie sau de ştiinţe sociale şi propune o serie de activităţi destinate elevilor pasionaţi de cercetare folclorică, dornici de lărgirea orizontului intercultural-folcloric şi de artă populară.

17/05/2026

Port popular din Bucovina.

25/04/2026

În România, aproximativ 402.099 de bărbați poartă prenumele exact de Gheorghe, conform datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor actualizate pentru anul 2025.
Dacă luăm în calcul toate derivatele numelui (atât masculine, cât și feminine), numărul total al românilor care își serbează onomastica de Sfântul Gheorghe depășește 1 milion.
Distribuția pe categorii (Date 2025-2026):
Bărbați (peste 700.000 în total):
Gheorghe: ~402.000 persoane.
George: ~160.000 persoane.
Alte derivate masculine: Georgian (~28.000), Gheorghiță (~22.000), Georgel (~12.000), precum și variante ca Gigi, Gică sau Ghiță.
Femei (peste 300.000 în total):
Cele mai întâlnite sunt Georgiana și Georgeta.
Alte nume sărbătorite: Gheorghița, Geta, Gina sau Gherghina. La multi ani tuturor !

25/04/2026

Țărancă din Brăila

25/04/2026

Marcul Boilor, prăznuit în Calendarul popular în ziua de 25 aprilie, este patron al vitelor mari, în special al boilor. În această zi, principalele animale de muncă din satul vechi românesc, boii, erau lăsați să pască pe unde și cât doreau, nu erau legați și, mai ales, nu se înjugau la căruță sau la plug.

În spiritualitatea românească boul este un animal funest care își anunță stăpânul, prin refuzul de a trage la jug, că îi va veni Moartea. Același mesaj îl au și visele în care apar vite, în special boi sau vaci negre legate cu funia sau lăsate libere prin cireadă. Boii erau înjugați la carul mortuar. Adesea, boii sunt invocați în cântecele și bocetele funerare: „- Ai, boiți, boiți,/ Pe cine cărați/ Pe cine plimbați,/ Pe cine duceți...” ( Isverna, jud. Mehedinți). Un motiv pentru care Zorile, zeițe ale destinului celui mort, sunt rugate să mai întârzie este pregătirea carului mortuar și a boilor trăgători: „... Zorilor, Zorilor,/ Voi să nu grăbiți/ Să ne năvăliți,/ Până și-o găti/ Dalbul de pribeag/ Un car cărător,/ Doi boi trăgători,/ Că e călător/ Dintr-o lume-ntr-alta,/ Dinr-o țară-ntr-alta,/ Din țara cu dor;/ Din țara cu milă/ În cea fără milă...” ( Runcu, jud. Gorj).

Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019)

Icoană pe lemn cu tema „Sfântul Evanghelist Marcu”, datare secolul al XIX-lea, centru necunoscut - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român

15/03/2026

Nuntă. Daruri, Țara Călatei. Anul 1905

15/03/2026

Mire și mireasă maghiară, în spatele lor patul miresei, Huedin, comitatul Cluj. Anul 1940

15/03/2026

Femei și copii ceangăi din Lespezi, Vrancea. Anul 1933

15/03/2026

Pereche de secui din anul 1901

23/02/2026

Gospodarie taraneasca .

06/02/2026

Undeva in Romania , antebelic....

Address

Falticeni

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Veşnicia s-a născut la sat posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Veşnicia s-a născut la sat:

Shortcuts

Share

Category