11/08/2026
"Nu vreau un copil care să aibă mereu încredere în el.
Vreau un copil care să știe cine este și atunci când nu se simte sigur pe el."
Știm că viata nu ne oferă certitudinea că vom reuși de fiecare dată, iar copilul nostru va descoperi asta, inevitabil, pe măsură ce crește.
Vor exista zile în care va spune “pot” și multe zile în care va spune și “nu pot”. Va trăi sentimente de respingere, de comparație, de pierdere, de îndoiala.
Iar felul în care va trece prin toate aceste experiențe va depinde, în parte, de locul din care își construiește sentimentul propriei valori.
Stima de sine nu are o singură felie.
În psihologia dezvoltării, stima de sine nu este privită ca o evaluare izolată a unei singure competențe, ci ca un construct influențat de mai multe domenii ale vieții copilului: relațiile, sentimentul de competență, autonomia, apartenența și felul în care acesta își interpretează experiențele de succes și eșec.
Dacă ne-am imagina-o ca pe o pizza, scoala ar fi o felie, competentele sportive, alta, modul cm se percep atunci cand se privesc in oglinda, alta, relatiile sociale, relatia cu parintii, autonomia, capacitatea de a face fata unei greseli, toate acestea sunt felii. Si toate conteaza.
Insa niciuna dintre ele nu ar trebui să devină întreaga pizza.
Pentru că mesajul pe care copilul il integreaza despre sine este acela: “sunt valoros pentru ca sunt bun la matematica”, insa ce se va întâmpla în ziua în care matematica devine grea? Sau “sunt copilul care se descurca”, si atunci cât de greu va fi pentru el sa poata sa spuna: “nu stiu”, “nu pot”, “am nevoie de ajutor”?
Asadar, “pe ce își construiește copilul sentimentul că este valoros?”
Pentru că există o diferență uriașă între: “sunt valoros pentru că reușesc.” Și “sunt valoros, iar reușita este una dintre experiențele prin care îmi descopăr resursele.”
Și aici intervine relația cu noi, parintii, adultii semnificativi din viata lor, de a putea fi mandri de copii fara sa transformam performanta intr-o conditie imuabila a valorii copilului.
Și, una dintre cele mai sanatoase premise pentru a face acest lucru este ca, copilul să vadă ce facem noi cu greșelile lui.
Iar răspunsul nostru, trebuie sa fie unul in congruenta cu ceea ce ne dorim ca, copilul nostru sa invete atunci cand se confrunta cu sentimentul de pierdere, dezamagire sau respingere.
Si, de cele mai multe ori, aceste raspunsuri nu necesita cuvinte mari.
Uneori va suna așa: “stiu că ești dezamăgit”, “hai să vedem ce s-a întâmplat”, “nu ai reușit de data aceasta”, “greșeala asta nu schimbă cine ești pentru mine”.
Aceste experiențe repetate îi construiesc copilului ceva ce nu poate fi obținut printr-o simplă afirmație spusă în oglindă: SIGURANTA.
Nu militez, in educatia copiilor, pentru construirea unei stime de sine bazate pe mesaje permanente de tipul “poți orice”, “ești cel mai extraordinar”, “ești cel mai minunat”, pentru că un copil are nevoie de ceva mai profund decât convingerea că poate orice.
Are nevoie să știe că poate rămâne în contact cu el însuși si valoros și atunci când NU POATE!
Vrem să creștem copii care pot spune: "uneori pot, alteori am nevoie de ajutor. Uneori reușesc, alteori greșesc. Dar în toate aceste momente, eu rămân VALOROS.”
Cu iubire,
Ioana ♥️
