Montessori Friends

12/08/2026

O mână de copii puși pe treabă…

O stivă de scânduri, un morman de pietre, câteva cauciucuri și doi paleți ușori.

Acestea sunt câteva dintre resursele noastre de joacă.

La ele se adaugă zone cu pământ în care putem săpă o groapă, frunze de ulm, pietricele rotunjoare cât vezi cu ochii și apă la discreție. Avem alei care înconjoară grădinița, biciclete și trotinete.

Nu avem nevoie de jucării sofisticate pentru ca joaca să fie bogată.

Joaca afară are nevoie de libertate, de limite puține, dar clare, și de elemente versatile, care să nu limiteze creativitatea copiilor.

De fiecare dată rămân uimită de câte construcții pot ieși din mâinile copiilor noștri, copii cu vârste între 2,5 și 6 ani.

La început, cei mai mici sunt adesea doar observatori sau beneficiarii jocului creat de cei mari. Și chiar și atunci învață enorm.

Observă.

Privesc cm ceilalți gândesc, construiesc, negociază, încearcă, greșesc și o iau de la capăt.

Iar când devin, la rândul lor, mai siguri pe forța și imaginația lor, pornesc de la experiența celor mari și creează propriile construcții și propriile povești.

Cât de important este acest joc pentru dezvoltarea lor socială!

În timp ce construiesc, copiii negociază. Își împărtășesc ideile și încearcă să le susțină. Sunt refuzați. Sunt acceptați. Așteaptă. Se consultă. Își schimbă planul.

Uneori construcția rezistă.

Alteori se dărâmă.

Și atunci apar emoțiile.

Frustrare. Dezamăgire. Tristețe. Nedumerire. Uneori chiar furie.

Dar toate acestea fac parte din proces.

Iar copilul are un ajutor de nădejde: mâna, instrument al inteligenței.

Cu mâinile lui, copilul încearcă din nou. Mută. Leagă. Așază. Demontează. Reface.

Și, încet-încet, învață să nu renunțe.

Așa se construiesc reziliența, încrederea în propriile forțe și capacitatea de a continua chiar și atunci când lucrurile nu ies din prima.

Și apoi vine bucuria.

Exaltarea.

Satisfacția.

Împlinirea.

Uneori chiar epuizarea.

Dar nu orice fel de epuizare.

O epuizare benefică, aceea care spune: „Am dat tot ce am putut și am reușit să construiesc ceea ce mi-am imaginat.”

Nu cred în puterea de dezvoltare a lucrurilor care vin deja „de-a gata”, care îi spun copilului exact ce este un obiect și cm trebuie folosit.

Copilul are nevoie să își exerseze propriile procese de gândire pentru a înțelege lumea din jurul lui.

O scândură nu este doar o scândură.

Poate deveni un pod, un gard, o masă, o rampă, o casă, un tren sau orice altceva își poate imagina copilul.

Un palet nu are o singură destinație.

Nici o piatră.

Nici un cauciuc.

Cu cât obiectul este mai deschis posibilităților, cu atât mai mult copilul este invitat să gândească.

Într-o astfel de joacă, copilul ia nenumărate decizii. Unele se dovedesc bune, altele nu. Încearcă din nou. Vine cu o altă idee. Cere ajutor. Refuză o soluție. Acceptă alta. Până când, în cele din urmă, ajunge la ceea ce și-a propus.

Uneori se frustrează și plânge.

Uneori are nevoie de adult pentru a-și regla emoțiile și pentru a găsi curajul de a încerca din nou.

Și asta este în regulă.

Pentru că, prin această joacă, copiii exersează și felul în care vorbesc unii cu ceilalți:

cum să propună o idee;

cum să o susțină;

cum să refuze fără să rănească;

cum să accepte ideea celuilalt;

cum să aibă răbdare să asculte;

cum să își exprime propriile idei cu curaj;

cum să găsească împreună o soluție.

Joaca liberă afară, cu resurse simple, dar pline de posibilități, provoacă mintea și sufletul.

Dezvoltă abilități sociale și emoționale.

Îi învață să tolereze frustrarea, să se împrietenească cu greșeala, să gestioneze o dezamăgire și, poate cel mai important, să o ia din nou de la capăt.

Zi după zi, construcție după construcție, poveste după poveste, copiii își construiesc nu doar lumea din jurul lor, ci și propria construcție interioară — adultul de mâine.

02/08/2026

V-ați gândit vreodată cât de mult pot copiii?

Noi, adulții, am devenit dependenți de confort: să fie răcoare, să fie aproape, să nu dureze mult, să fie ușor, să nu mergem prea mult, să nu fie incomod. Dacă ne-am opri puțin să analizăm o zi obișnuită din viața noastră, probabil am mai putea adăuga multe pe această listă.

Vineri am avut încă un moment de învățare. Un moment în care mi-am dat seama, încă o dată, cât de multe bariere mentale îmi construiesc ca adult și cât de diferit trăiesc copiii experiențele lor: cu vitalitate, bucurie și o uimitoare ușurință.

Eram foarte aproape să anulăm excursia în Timișoara din cauza căldurii. Cu inima îndoită, am hotărât totuși să mergem.

Planul nostru? Măreț, ca de obicei.

Transport cu troleibuzul până în centru, plimbare cu vaporetto pe Bega, joacă în Parcul Copiilor, picnic cu pizza la umbră, apoi întoarcere cu vaporetto și troleibuzul. Totul presupunea și destul de mult mers pe jos.

Toată lumea era încântată.

Am pornit de dimineață cu entuziasm și așa a rămas atmosfera până la finalul zilei. Deși a fost foarte cald, nimeni nu s-a plâns. Copiii au fost exact așa cm și noi, adulții, am avea nevoie să fim mai des: bucuroși.

Bucuroși că au mers cu vaporetto. Bucuroși că s-au jucat împreună în parc. Bucuroși că au mâncat pizza pe pătură, la umbra copacilor.

Iar, ca răsplată pentru toate grijile mele, ne-au oferit un adevărat concert la instrumentele muzicale din parc. Și nu unul improvizat. Au împărțit rolurile, au repetat, au susținut concertul, iar la final au făcut reverențe în aplauzele mele și ale Dianei.

Da, a fost cald. Dar am stat la umbră, am băut multă apă și am mers în ritmul lor. Asta a însemnat că ne-am întors la grădiniță la ora 16:00, nu la 14:00, cm plănuiserăm inițial. Și a fost perfect.

Da, au observat și ei că este cald. Dar pentru ei căldura a fost doar o observație, nu un motiv să renunțe la experiență.

De la cel mai mic, de doar 2 ani și 4 luni, până la cel mai mare, de 6 ani și jumătate, toți au parcurs traseul cu zâmbetul pe buze.

Cred că uneori îi subestimăm. Proiectăm asupra lor propriile noastre limite și propriul nostru disconfort. Dar copiii ne arată, din nou și din nou, că atunci când sunt bine pregătiți, hidratați, ascultați și respectați, pot face mult mai multe decât ne imaginăm.

Poate că adevărata provocare nu este să îi protejăm de orice disconfort, ci să avem încredere în puterea lor și să le oferim ocazia de a trăi experiențe reale.

Este nevoie de atât de puțin: o pătură, o sticlă cu apă, câțiva prieteni și dorința de a descoperi lumea.

A fost o ieșire simplă, frumoasă și plină de bucurie. Una pe care o recomand din toată inima.

*
*
*
*
*

29/07/2026

Semințe plantate pentru totdeauna! 🌱

Știați că o propoziție aparent banală, precum „Nu mai este apă în carafă”, poate deveni o lecție despre independență și comunicare?

Din categoria „Oana, nu mai este apă în carafă!”, „Oana, nu mai sunt șervețele!”, „Oana, nu mai este pâine!” sunt multe exemple mărunte din viața de zi cu zi.

Copiii nu știu încă să își exprime clar o cerere și este firesc să fie așa. Dar cm îi ajutăm?

Cu siguranță nu îi ajutăm dacă, la observația obiectivă „Oana, nu mai este apă”, noi mergem imediat și aducem apă.

În schimb, putem răspunde:
„Ai observat bine, nu mai este apă. Carafa chiar este goală. Pot să te ajut cu ceva? Ai putea să îmi spui ce să fac ca să te ajut?”

Exersând acest mod de comunicare, la un moment dat va fi suficient să spunem:
„Ai dreptate, carafa este goală.”
Iar copilul va ști deja că urmează să formuleze o cerere clară.

În timp, va începe să o facă direct, pentru că a exersat suficient în contexte diferite. Noi trebuie doar să rămânem consecvenți.

Același lucru se întâmplă și atunci când sărim imediat cu rezolvarea problemei dacă un copil spune: „Mi-e sete.” sau „Mi-e foame.”

Este important să îi ajutăm să înțeleagă că a cere ajutorul în mod clar este o abilitate esențială.

„Te rog, dă-mi apă.”
sau
„Te rog, dă-mi o gustare.”

Aceste formulări îl ajută pe copil să devină conștient de ceea ce are nevoie și de felul în care poate cere pentru a-și împlini acea nevoie.

Să te aștepți că cineva îți va ghici toată viața nevoile, de la cele de bază până la cele emoționale, este o idee falsă pe care o putem planta, fără să ne dăm seama, în mintea copiilor noștri.

Da, noi știm de multe ori cu câteva acțiuni înainte de ce are nevoie copilul. Dar dacă el nu este încurajat să ceară, va ajunge să creadă că toată lumea din jur îi cunoaște nevoile și va răspunde fără să i se ceară direct.

Ori viața nu funcționează deloc așa.

Noi vrem să ne pregătim copiii pentru o viață independentă de noi și de alți adulți sau prieteni, care poate nu vor avea întotdeauna cele mai bune intenții față de ei.

Și noi, ca adulți, avem nevoie să devenim conștienți de acest lucru. De multe ori observăm prea târziu, când copiii sunt deja mari și încă nu știu să ceară ceva sau, pur și simplu, ajung să ne ordone.

Orice lucru pe care copilul îl poate face singur îl încurajăm să îl facă. Dar este la fel de important să învețe să ceară ajutor atunci când are nevoie.

A cere ajutor este o schimbare importantă de mentalitate. Înseamnă să acceptăm și că rezultatul poate nu va fi exact așa cm l-am fi făcut noi. Dar aceasta este o altă discuție.

Colaborarea și independența sunt profund conectate.

De aceea este important să plantăm aceste semințe încă de la vârste foarte mici, chiar de la 2–3 ani.

Fiți curioși și consecvenți!

27/07/2026

Nu le luați copiilor ocazia de a-și rezolva singuri problemele!

„Oana, cm rup scotch-ul?”
„Am pierdut desenul.”
„X nu îmi dă bățul.”
„X nu vrea să termine jocul.”
„X ne tot ia pietrele.”
„X se tot urcă pe construcția noastră.”
„Nu îmi place să pun masa.”

De multe ori, adultul intervine imediat și oferă soluția.

Ce se întâmplă atunci?

Pe de o parte, soluția s-ar putea să nu fie pe placul copilului, iar frustrarea lui să crească.

Pe de altă parte, dacă adultul vine mereu cu rezolvarea, copilul își poate crea un sentiment de inferioritate și de lipsă de încredere în propriile capacități. În momentul în care părintele sau adultul nu va mai fi lângă el să rezolve situația, copilul fie se va retrage și se va declara neputincios, fie va izbucni într-o criză de furie, care, cu siguranță, nu va rezolva problema.

Același lucru se întâmplă și în situațiile de zi cu zi.

De exemplu:
„Mama, nu pot să închei fermoarul.”

Răspunsul rapid al mamei este să o facă ea.

Dar mama poate întreba:
„Poți să îmi arăți cm ai încercat?”
„Hai să văd până unde ai reușit.”

Apoi îl poate ajuta doar acolo unde s-a împotmolit. Sau, uneori, copilul va reuși singur, doar pentru că cineva a avut răbdare să îi ofere timp, în loc să îi ia ocazia de a încerca.

Ce facem?

Așteptăm și ne exprimăm compasiunea.

„Da, e neplăcut.”
„E de neînțeles de ce a făcut asta.”

Apoi îl întrebăm pe copil:

„Oare ce soluții avem ca să rezolvăm?”

„Hai să vorbim cu prietenul tău. Poți să îi spui cm te simți? Ce ai vrea să facă? Să nu mai stea aici? Poți să îi spui unde ai vrea să stea?”

Dacă un copil i-a rupt desenul altuia:

„Oare îți pare rău că i-ai rupt desenul?”
„Poți să îi spui și lui asta?”
„Oare ai vrea să te ierte?”
„Poți să îl rogi asta?”

Abilitățile sociale se exersează și se învață.
Interacțiunile dintre copii, ghidate de un adult prezent, dar nu băgăreț, alături de un grup eterogen ca vârstă, fac diferența în dobândirea acestor abilități esențiale. Conflictele, neînțelegerile și momentele de frustrare nu sunt eșecuri, ci oportunități de învățare.

Este important să le creăm un model de comunicare prin descoperire personală.

Adultul este doar un mediator care creează contextul, liniștește emoțiile puternice prin prezență și printr-un ton calm și pune întrebările potrivite, fără a vorbi prea mult.

Rămâne în preajmă atât cât este nevoie, până când copiii se liniștesc, încep să vorbească și să își spună ofurile.

Apoi se retrage și se poartă ca și cm nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu rămâne cu ranchiună, nervi sau furie pe copil.

Poate că nu ne iese mereu, dar merită să fim curioși și să observăm cm se schimbă copiii atunci când le oferim șansa să își descopere singuri puterea de a rezolva conflictele și provocările.

21/07/2026

🪲🪵⛰️ Mersul pe jos, o nestemată!
Nu mai știi ce activități să faci cu copilul tău?
Doar mergi și observă!

Cât poate merge un copil pe jos până să se plângă că vrea în brațe?

Poate un copil să facă o drumeție la munte de 5-6 km?

Este important ca un copil să meargă de cand face primii pași?

Într-o lume a mașinilor și a copiilor transportați aproape exclusiv cu mașina, pentru că pentru noi, adulții, este mai rapid și mai eficient, mersul pe jos ajunge să fie o corvoadă atunci când este abordat doar de câteva ori pe an.

Totuși, mersul pe jos încă de la primii pași aduce beneficii extraordinare copiilor noștri.

Dr. Maria Montessori ne avertizează în cărțile dumneaei:

„Niciun psiholog nu a acordat suficientă atenție faptului că un copil devine un mare mergător și are nevoie de plimbări lungi. De obicei îl purtăm în brațe sau îl punem în cărucior, astfel încât bietul copil nu poate merge decât în imaginație. El nu poate merge, așa că îl purtăm; nu poate munci, așa că muncim noi în locul lui. Chiar la începutul vieții îi oferim un complex de inferioritate.”

Tot Dr. Maria Montessori ne mai spune că:

„Un copil de doi ani poate merge unul sau două mile și, dacă îi place să urce, cu atât mai bine… Copilul nu vrea «să ajungă la destinație», el vrea să meargă. (…) Nu trebuie să-l facem pe copil să ne urmeze pe noi; noi trebuie să-l urmăm pe copil.”

Dar cm ajunge un copil de 2-3 ani să meargă și să toooot meargă?

În primul rând, trebuie să ne încetinim noi ritmul după copil și să renunțăm la grabă, la eficiență și la îndeplinirea cu orice preț a scopului.

Când ne încetinim ritmul și copilul nu mai aude obsesiv îndemnul „Hai!”, începe să fie atent la ceea ce este în jurul lui, dar mai ales la ceea ce este pe jos: insecte, pietricele, bețe, plăntuțe, pământ și încă multe alte elemente care îi satisfac nevoia de explorare senzorială – vizuală, tactilă, olfactivă și, uneori, chiar gustativă.

Asta presupune o mare deschidere din partea noastră. Presupune relaxare, eliberare de frici și de bariere mentale legate de microbi, bacterii și de ceea ce considerăm noi un comportament „adecvat”.

Cu cât exersăm acest lucru încă din primele momente ale mersului în picioare, cu atât copilul își dezvoltă rezistența și plăcerea de a face drumeții și plimbări lungi. Dacă adăugăm și o destinație în natură, cm ar fi o pădure, o livadă sau un curs de râu, cu atât experiența devine mai frumoasă. Deși copilul mic nu refuză nicio destinație, pentru că miscarea o are în ființa lui.

Rezistența copilului la plimbări lumgi este, de foarte multe ori, subestimată de adultul protectiv, care, fără să își dea seama, nu face decât să devină o barieră în dezvoltarea lui. Dacă ritmul este al copilului, dacă există pauze și oportunități de explorare, chiar și copiii mici pot merge distanțe surprinzătoare.

Mersul este foarte benefic pentru oricine, dar pentru copiii noștri, aflați în plină dezvoltare și în perioada de consolidare a mobilității, este cu atât mai important.

Copiii beneficiază de:

* dezvoltarea musculaturii și a echilibrului;
* coordonare și orientare în spațiu;
* independență și încredere în sine;
* observarea mediului și dezvoltarea concentrării.

Dacă devenim conștienți și trăim cu adevărat momentul atunci când ne plimbăm cu copiii, vom observa beneficii și pentru noi, adulții.

La Montessori Friends noi mergem mereu și nu o dată am observat copii de doi ani și jumătate care au mers 5-6 kilometri fără să se plângă sau să ceară în brațe.

Am mers prin păduri, prin oraș, pe străzi sau pe poteci și niciodată nimeni nu s-a plâns. Ritmul este al lor și noi facem atât cât pot ei. Doar că ei pot mult, iar de fiecare dată se autodepășesc și devin mai puternici.

Să rămânem ancorați în mișcare și în nevoile reale ale copilului, care uneori sunt acoperite subtil de dorințele lor sau de confortul nostru.

🪲🪵⛰️

17/07/2026

⛰️🪵🪲🎒

Vara este un prilej de conștientizare pentru noi, adulții de la Montessori Friends, că anul a fost fructificat cât de bine am putut și este un barometru care ne arată că suntem pe calea cea bună.

Anul este plin de experiențe: de la interacțiuni sociale, reglări emoționale, autonomie și încredere, până la abilități academice dobândite cu drag și ușurință.

Totuși, vara vine cu experiența jocului liber, care este atât de valoroasă pentru copii. Vine cu timpul petrecut în natură și cu mișcarea în aer liber.

Și da, avem curajul să plecăm cu copiii noștri oriunde. Pentru că am creat o relație echilibrată, bazată pe încredere, siguranță și mult drag.

De data aceasta am plecat la Cascada Șușara, în Munții Locvei.

Un traseu de 6 km dus-întors, la umbra pădurii, pe cursul râului Șușara. Un spectacol de frumusețe pe care copiii l-au observat imediat.

Drumeția nu a fost dificilă, dar a avut porțiuni provocatoare, pe care copiii le-au parcurs cu atenție și încredere.

Trecerile cu sprijin pe lanțuri, prin micile chei ale Șușarei, au fost neașteptat de plăcute pentru copiii dornici să își demonstreze că pot. Motiv pentru care drumeții care s-au oferit să îi ajute au fost refuzați politicos.

Mersul prin pădure, opririle pentru a observa fiecare insectă, limax, plantă mai deosebită, aruncatul pietrelor în râu au alimentat modul de descoperire în care se află copiii noștri.

Sigur că unii au mai alunecat, crezând că poți merge oricum pe lespezile ude și că este suficient să ții o singură mână pe lanțuri. Alții s-au împiedicat de rădăcinile copacilor de pe potecă, crezând că poți alerga fără să fii atent pe unde calci. Toate acestea i-au făcut mai conștienți că există riscuri și că și pădurea presupune câteva reguli de respectat.

Pe drumul de întoarcere, ambele mâini erau pe lanțuri, pe potecă toată lumea mergea cu atenție, iar pădurea se descoperea și mai frumos în splendoarea ei.

Au descoperit că apa râului de munte este rece și că pietrele sunt mai ascuțite, dar toate acestea au trecut neobservate după câteva minute de joacă în râu.

Cu câteva julituri de creștere și cu inimile pline de amintiri frumoase, am petrecut o zi minunată pe Valea Șușarei și ne-am întors bucuroși, spre seară, la cuibul nostru.

Ne-am bucurat să vedem că avem copii care nu renunță și care, cu rucsacul în spate, duc tot traseul la pas.

Ne-am bucurat să vedem că încrederea în ei înșiși și în noi s-a sedimentat în timpul anului, astfel încât fiecare să urmeze cu bucurie provocarea noastră.

Ne-am bucurat să vedem cm copiii salutau drumeții și schimbau cu ei câteva vorbe.

Ne-am bucurat să vedem că noutatea traseului cu lanțuri nu i-a făcut să se oprească sau să plângă, ci să meargă cu curaj înainte, siguri pe forțele lor și pe instrucțiunile noastre.

Fiecare experiență pe care o creăm are în ea grija noastră, dar nu fricile noastre.

Ne cunoaștem copiii și știm care este potențialul lor, dar, mai mult decât atât, știm care sunt nevoile lor. Iar nevoia de explorare și de expunere la situații în care să se autodepășească este una dintre ele.

Deși avem astfel de momente și în clasă, nimic nu se compară cu autodepășirea în natură, când vorbim atât despre limite fizice, cât și despre limite emoționale.

Să avem o vară cu descoperiri și încredere în puterea copiilor noștri!

Supraprotecția este una dintre cele mai mari piedici în dezvoltarea copiilor.

27/04/2026

Într-adevăr, mediul în care trăim face o mare diferență în viața noastră; cu atât mai mult în viața copiilor în continuă dezvoltare!

Văd asta în fiecare zi și deși pare simplu de rezolvat este din ce în ce mai greu să oferim un mediu cu stimuli hrănitori pentru viața copiilor noștri.

Nu e ușor, dar nici nu renunțăm! 🥹

Aproape tot ce știm despre dependență este greșit. Iată care este cu adevărat soluția.

Tot ce știm despre dependență vine, de fapt, din experimentele făcute prin anii ’50. Atunci, cercetătorii au pus un șobolan singur într-o cușcă în care avea acces la două bidoane: unul cu apă simplă și unul cu apă amestecată cu cocaină.
Rezultatul a fost unul destul de evident. Orice șobolan pus într-o astfel de situație ajungea să bea compulsiv din apa cu drog, până la dependență severă și moarte. Așa s-a născut ideea că drogul este atât de puternic încât „te prinde” inevitabil.

Dar lucrurile au devenit mult mai interesante în anii ’80, când psihologul canadian Bruce K. Alexander a observat ceva ce toată lumea ignorase:

Șobolanul nu era doar expus la drog.
Era singur.
Într-o cușcă.
Fără stimuli.
Fără conexiune.
Fără viață.

Așa că Alexander a făcut ceva radical pentru vremea aceea: a construit Rat Park, un spațiu de peste 200 de ori mai mare decât o cușcă obișnuită. Un fel de parc tematic pentru șobolani.

Rat Park avea:

• tuneluri de explorat
• roți de alergat
• jucării
• mâncare variată
• lumină naturală
• libertate de mișcare
• și, mai ales, alți șobolani cu care să se joace, să se alerge, să se împrietenească

Era un mediu bogat, cu mulți stimuli, social. O lume în care un șobolan putea să fie… șobolan.

În Rat Park au pus aceleași două bidoane: apă simplă și apă cu cocaină.

Rezultatul?

• șobolanii din Rat Park aproape ca nu se atingeau de apa cu drog.
• o gustau ocazional, dar nu deveneau dependenți
• consumau de 20 de ori mai puțin din aceasta decât șobolanii singuri
• preferau joaca, explorarea, interacțiunea.

Și partea cea mai spectaculoasă:

Șobolanii care deveniseră dependenți în cuștile mici, odată mutați în Rat Park, renunțau treptat la drog.
Nu pentru că drogul devenise mai slab.
Ci pentru că viața devenise mai bună.

👶 Și acum… partea care doare: copiii noștri.

Când am văzut experimentul ăsta, m-am întrebat:
Dar copiii noștri în ce fel de cușcă trăiesc?

Programul lor arată cam așa:

• școală (cu reguli, bănci, tăcere, stat pe loc)
• teme
• acasă
• ecrane
• repetiție

Puțină joacă liberă.
Puțină explorare.
Puțină autonomie.
Puțină natură.
Puțină conexiune reală.

Și apoi ne mirăm că devin dependenți de:

• ecrane
• dulciuri
• jocuri
• validare
• atenție
• dopamină instantă

Dar poate problema nu e “drogul”.
Poate problema e cușca.

Copiii nu devin dependenți pentru că sunt slabi.
Ci pentru că mediul lor este sărac în libertate, în sens, în joacă, în conexiune, în bucurie.
Exact ca șobolanul singur din experimentul anilor ’50.

Și exact ca în Rat Park, soluția nu este să le luăm „drogul”.
Soluția este să le îmbogățim viața.

Mai multă joacă.
Mai multă natură.
Mai multă mișcare.
Mai multă autonomie.
Mai mult timp cu noi.
Mai puțină cușcă.

❤️ Dacă v-a plăcut, ajută enorm:

Dați like, lăsați un comentariu și distribuiți materialul.
Facebook face mai vizibile postările cu interacțiune, iar asta mă ajută să duc mesajul mai departe.
Mulțumesc 🙏.

21/03/2026

Sport! ❤️
Dar nu oricum, după o filozofie care respectă copilul și etapele de dezvoltare: Montessori Sports!

Acum și în România! 🥳

“Montessori in Sport” este un program de 40 de ore acreditat AMI care ajută educatorii, antrenorii și directorii de școli să integreze sportul în mediile Montessori și în mediile sportive în general. Bazat pe filosofia Montessori, acesta oferă o abordare structurată a educației fizice care susține dezvoltarea copiilor de toate vârstele.
Pe parcursul acestui curs, vei explora concepte cheie care fac legătura între educația Montessori și sport, inclusiv:
🏫 Educația Montessori și sportul – înţelege cm se aplică principiile Montessori în educația fizică.
🌍 Importanța sportului în societatea contemporană – Explorează rolul sportului în dezvoltarea copilului, socializare și sănătate pe tot parcursul vieții.
🏅 Sisteme de educație sportivă – Obțineți informații despre diferite modele de educație sportivă și modul în care acestea se aliniază metodelor Montessori.
🧠 Mișcarea în toate planurile de dezvoltare – Află cm se schimbă nevoile de mișcare ale copiilor în diferite etape de dezvoltare.
🏟️ Pregătirea mediului sportiv – Descoperă cm să proiectezi un mediu sportiv care încurajează independența, colaborarea și dezvoltarea abilităților.
👨 Rolul adultului în mediul sportiv – Înțelege cm să ghidezi copiii în sport folosind observarea, încurajarea și autonomia, mai degrabă decât instrucțiuni directe.

Program:
📌 3 sesiuni online: 16 sept, 21 oct, 4 nov 2026, 18.00 – 20.00, ora Romaniei.
📌 22 ore de studiu individual în platformă Montessori Sports
📌 2 zile cu prezenţa fizică într-o locaţie potrivită pentru activităţi sportive din Bucureşti: 14-15 nov 2026, 10.00 – 16.00.

Participă la sesiunea de informare despre cursul „Montessori in Sport”, joi, 7 mai, 18.00 – 19.00. Afli toate detaliile despre curs şi descoperi dacă este potrivit pentru tine. Îţi răspundem la toate întrebările! Întâlnirea este online şi gratuită! Înscrie-te aici sau pe linkul din bio:
https://www.institutulmontessori.ro/evenimente/montessori-in-sport/

19/03/2026

“Learning isn’t passive…”

10/03/2026