07/08/2026
De ce alegi aceleași relații, te simți vinovat când spui «nu» sau ai impresia că nu ești niciodată suficient de bun? Dr. Ursula Sandner vorbește despre cinci tipuri de părinți toxici și despre modul în care fiecare dintre ei poate modela viața emoțională a copilului devenit adult.
1. Părintele dominator – cel care îți controlează excesiv viața și deciziile:
– nu ai avut spațiul necesar pentru a-ți exprima individualitatea și ai învățat că, pentru a fi iubit, trebuie să renunți la autenticitatea ta și să te conformezi așteptărilor părintelui;
– ca adult îți este greu să spui „nu”, simți vinovăție când pui limite și te intimidează persoanele cu autoritate. În relații consideri „normal” să-ți fie îngrădită libertatea și să te supui pentru că asta crezi că înseamnă siguranța și iubirea;
– ce poți face: începe să spui „nu” în situații de zi cu zi care nu au o miză mare. Întreabă-te zilnic, indiferent de ceea ce vor ceilalți de la tine: „Eu ce îmi doresc cu adevărat acum?”
2. Părintele perfecționist și critic – cel care este veșnic nemulțumit, indiferent ce ai face:
– ai învățat că valoarea ta depinde exclusiv de realizările tale, iar vocea lui critică a devenit propria voce interioară;
– ca adult te critici fără milă, îți este teamă să nu greșești și să nu eșuezi și te poți confrunta cu sindromul impostorului – acea teamă constantă că succesele tale sunt doar o coincidență sau nemeritate și că ceilalți vor descoperi că „i-ai păcălit”;
– ce poți face: adoptă o mentalitate de tipul „Progresul contează mai mult decât perfecțiunea”. Învață să îți sărbătorești micile tale realizări zilnice, indiferent de rezultatul final și nu uita că autocompasiunea este antidotul rușinii.
3. Părintele imatur emoțional – cel instabil sau copleșit de propriile probleme, care se comportă ca un copil și te plasează pe tine în rolul de „părinte” (îi devii confident, protector sau chiar „terapeut”):
– ai fost nevoit să te maturizezi înainte de vreme și ai învățat că nevoile tale nu contează; că, pentru a fi iubit, trebuie să „îi salvezi” pe alții, să te sacrifici pentru ei și să fii mereu disponibil, orice ți-ar cere;
– ca adult îi pui pe ceilalți pe primul loc, te simți responsabil pentru fericirea, stările și problemele lor și ai tendința de a te implica în relații cu parteneri imaturi, dependenți emoțional sau neajutorați, pe care încerci constant să îi „salvezi”;
– ce poți face: stabilește limite clare, iar când observi la tine tendința de a salva pe cineva, întreabă-te: „Este cu adevărat responsabilitatea mea să rezolv asta sau doar intru din nou în acel rol din copilărie?”
4. Părintele hiperprotectiv și posesiv – cel care, sub aparența grijii și iubirii, îți controlează fiecare pas și îți induce subtil ideea că lumea este un loc periculos, pentru ca tu să nu pleci de lângă el:
– a făcut totul în locul tău și te-a împiedicat să devii independent, uneori din teama că nu vei mai avea nevoie de el și că își va pierde sensul vieții (deoarece s-a definit exclusiv prin rolul de părinte);
– ca adult nu ai încredere în tine, eviți să îți asumi responsabilități și preferi să rămâi în zona de confort, chiar dacă stagnezi sau ești nefericit. Cedezi ușor în fața șantajului emoțional și riști să-ți sabotezi propria relație de cuplu, pentru că îți este teamă să pui limite și să spui „nu”;
– ce poți face: ia decizii singur și dă-ți voie să greșești. Repetă-ți: „Sunt adult, am dreptul la o viață proprie, iar fericirea părinților mei nu este responsabilitatea mea”.
5. Părintele indisponibil emoțional – cel care, deși îți asigură confortul material, este distant, rece sau absent din punct de vedere afectiv:
– ai fost lăsat să te descurci singur în momentele tale cele mai vulnerabile, ai înțeles că nu te poți baza pe nimeni și ai început să te închizi în tine și să „îți amorțești trăirile” pentru a te proteja de o nouă respingere;
– ca adult fugi de propriile emoții refugiindu-te în muncă, în seriale, în jocuri video sau în alte activități similare. În relații, îți este frică de intimitate sau, dimpotrivă, cauți cu disperare afecțiunea și atenția celorlalți;
– ce poți face: începe să îți recunoști și să îți numești emoțiile în loc să le reprimi. Împărtășește o mică vulnerabilitate cu o persoană de încredere.
Indiferent în care dintre aceste tipare te-ai regăsit, nu uita că trecutul nu îți mai definește viitorul. Astăzi ești adult, iar puterea de a-ți rescrie povestea și de a trăi o viață așa cm îți dorești, în acord cu autenticitatea ta, este în totalitate în mâinile tale.
