05/11/2022
Atelierul săptămânii ce trecu a fost cel mai cel, spun copiii-cititori. A fost cartea lui Haruki Murakami, ”Strania bibliotecă”, iar ei, atât de prinși de poveste, că nici nu mai urmăreau fișele. Drept e, era necesar să mă urmărească, pentru că replicile fetiței-personaj surdomute, scrise cu albastru în carte, le-am însoțit de un dans al mâinilor, într-un cod gestual pe care l-am inventat pe loc. Avem și o replică a noastră, de interior: ”Când e lună nouă, ți se schimbă destinul.” Desenăm în aer luna, rotim mâinile pentru a imita schimbarea (ca la fotbal) și, cu mâna dreaptă, ne atingem inima de două ori. Cred că toți și-au luat cartea până acum, erau foarte nerăbdători să afle capătul poveștii. Tot din cartea lui Murakami și-au ales și meniul de Atelier al săptămânii viitoare: fursecuri și cacao cu lapte. Asta îi aduce Omul-Oaie băiatului-personaj care-și dorise doar să afle mai mult despre cm se plăteau taxele și impozitele pe vremea Imperiului Otoman. În alte dimineți îi aduce gogoși calde - au și început să le sclipească ochii de poftă - dar am negociat cu ei și am rămas la fursecuri. Cam atât. 🙂