02/06/2026
🎉 1 Iunie – două zile pline de bucurie pentru copiii noștri! 🎉
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, CSEI „Constantin Pufan” a avut onoarea de a fi partener în cadrul evenimentului „Competiția Carting & Off Road – Ediția I”, desfășurat în Pădurea Crihala din Drobeta-Turnu Severin.
Copiii noștri au trăit momente speciale, pline de emoție, entuziasm și aventură, într-un cadru care a promovat incluziunea, socializarea, spiritul de echipă și bucuria de a petrece timp împreună. Zâmbetele, energia și emoțiile trăite au transformat această zi într-o experiență de neuitat.
✨ Bucuria a continuat și în ziua următoare, când spațiul verde din fața școlii s-a transformat într-un loc plin de culoare, jocuri și voie bună. Elevii noștri au participat la activități recreative, au primit surprize dulci și s-au bucurat de compania prietenilor de la Colegiul Național „Traian”, alături de care au petrecut clipe frumoase și memorabile.
Mulțumim organizatorilor, partenerilor instituționali, voluntarilor, profesorilor, părinților și tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestor activități. Prin efortul comun, am reușit să oferim copiilor două zile speciale, pline de experiențe care contribuie la dezvoltarea lor și care le vor rămâne mult timp în amintire.
❤️ La mulți ani tuturor copiilor! Vă dorim să păstrați mereu curiozitatea, bucuria de a descoperi, încrederea în propriile puteri și curajul de a vă urma visele!