06/04/2026
O săptămână de poveste sub semnul ecologiei și la Grădinița cu PN Dragomirești!
Preșcolarii noștri au demonstrat că sunt adevărați „ambasadori ai naturii” în cadrul proiectului „RECIclădim Viitorul – Educație ecologică în școli”. Printr-o serie de activități pline de culoare și învățăminte, am explorat împreună universul fascinant al mediului înconjurător!
Activități desfășurate:
Grădina din grădinița mea
Am învățat ce înseamnă responsabilitatea de a îngriji un colț verde. Cei mici au descoperit cm cresc plantele și cât de important este să respectăm tot ce este viu.
Mierea înseamnă sănătate
Am vorbit despre micile albine și rolul lor uriaș pentru planetă. Am învățat că natura ne oferă cele mai bune remedii și că trebuie să o protejăm pentru a ne bucura de darurile ei dulci.
Ce poți face cu materiale naturale? – Creativitatea nu are limite!
Frunzele, crenguțele, pietrele și semințele s-au transformat, în mâinile micilor artiști, în adevărate opere de artă. Am învățat să privim cu atenție resursele pe care ni le oferă pământul.
Parada costumelor ECO – Momentul cel mai așteptat!
Zâmbete, aplauze și costume ingenioase create din materiale reciclabile (hârtie, plastic, carton), toate pentru a transmite un mesaj clar: Nimic nu se aruncă, totul se transformă!
Profesori implicați:
Profesor pentru învățământul preșcolar,
Godinac Valentina
Profesor pentru învățământul preșcolar,
Vasile Liliana
Coordonator proiect:
Profesor pentru învățământul primar,
Matei Orieta-Magdalena
Le mulțumim părinților pentru susținere și implicare în realizarea costumelor!
Mulțumim și CNREE / Asociația InfinitEdu pentru resursele educaționale oferite!
Împreună, creștem o generație care iubește și respectă natura!