20/06/2026
20 iunie 2026 a fost o zi în care ne-am îmbogățit sufletește și spiritual...
Autoarea Alexandra Costache-Babcinschi revine în Dorohoiul natal după 35 de ani.
Studii primare la Dorohoi, studii liceale la Argeș, studii universitare la București, master și doctorat în Franța( Civilizație antică și medievală la Universitatea din Poitiers).
Multe amintiri despre Dorohoi, despre bibliotecă: cărțile cu cavaleri din copilărie au atras-o mai târziu spre studiile medievale.
Reliefând în mod exemplar titlul și subtitlul prezentării de carte de astăzi, Alexandra Costache - Babcinschi a ținut auditoriul atent și emoționat până la sesiunea de autografe.
Am călătorit împreună din evul mediu până în zilele noastre, pentru că subiectele prezentate în cărți sunt de mare actualitate, regăsind în multe aspecte ale vieții noastre, lumini și umbre.
Împreună cu autoarea am avut bucuria să îl revedem pe domnul profesor Lucian Costache a fost profesor de limba și literatura română timp de 15 ani în Dorohoi apoi în Pitești; scriitor și critic literar, membru al U.S.R. – filiala Pitești. A fost, timp de 12 ani, lector la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, predând un curs de Corespondenţă comercială şi limbaj economic în limba francez. A ales, însa cariera de profesor de liceu, formând adolescenți, de-a lungul vremii, la Colegiul I.C. Brătianu din Pitești.
A publicat peste 20 de volume de proză, poezii și critică literară.
Este considerat cel mai important „urmuzolog” contemporan.
Cărțile autorilor se vor afla la dispoziția publicului cititor.
Mulțumim din suflet celor prezenți!📚
19/06/2026
18/06/2026
10/06/2026
05/06/2026