26/08/2026
Acum trei ani, când am deschis Cuibul, au venit primii copii. Unii foarte mici, cu emoții, cu părinți care îi lăsau pentru prima dată cu noi, cu dimineți ușoare și dimineți în care despărțirea se termina în brațele noastre. Anul acesta, o parte dintre copiii aceia pleacă la școală. Știam că va veni și momentul acesta. Doar că una e să știi și alta e să te uiți la copiii care au intrat pe poarta Cuibului acum trei ani și să-i vezi astăzi.
Au crescut, sigur. Dar mai mult decât atât, îi vedem liberi, curajoși și hotărâți. Spun ce vor și ce nu vor, aleg, întreabă, negociază, au grijă unii de alții, cer ajutor când au nevoie și pornesc singuri atunci când știu că pot. Și pentru noi, asta înseamnă enorm.
Joi am încheiat anul împreună, în curtea Cuibului. Am pus pe gard fotografii din ultimii trei ani și ne-am căutat prin ele. Copiii pe ei înșiși, părinții pe copiii lor, iar noi ne-am oprit la o mulțime de momente de care aproape uitasem. Apoi am țesut. Copiii, părinții, oamenii din echipă, fiecare cu bucata lui de material. Am numit seara "Fir cu fir" pentru că așa s-a construit Cuibul în acești trei ani: copil cu copil, familie cu familie, om cu om.
În septembrie, unii dintre copiii din fotografiile acestea se întorc. Alții încep școala. Vor veni și copii noi, iar Cuibul va merge mai departe.
Dar joi ne-am oprit puțin să ne uităm la ce s-a întâmplat până aici. Și, uitându-ne la ei, cred că am înțeles cel mai bine.
