19/12/2025
✨📚 Ultima zi din „Școala Altfel” – o săptămână plină de experiențe și bucurii
Săptămâna „Școala Altfel” s-a încheiat cu activități educative și momente speciale pentru elevii noștri. În cadrul activității „Reacționează corect, rămâi în siguranță”, elevii claselor V-VIII au învățat cm să acționeze responsabil în diferite situații, iar serbarea clasei a IV-a ne-a oferit emoții, zâmbete și aplauze binemeritate.
De asemenea, elevii claselor primare au descoperit, prin activități interactive, drepturile copilului, învățând cât de important este respectul față de sine și față de ceilalți.
Pe parcursul întregii săptămâni, copiii s-au bucurat de excursii, târguri de prăjituri, jocuri, concursuri și multe alte activități care au transformat învățarea într-o adevărată aventură.
Mulțumim tuturor celor implicați – elevi, cadre didactice, părinți și parteneri – pentru entuziasm, sprijin și implicare!
🎄❄️ Le dorim tuturor copiilor o vacanță plăcută, cu liniște, bucurii și momente frumoase alături de cei dragi.
Sărbători de iarnă fericite, cu sănătate, pace și lumină în suflet! ✨