09/04/2021
Îmi amintesc anumite momente extrem de tensionate din viața mea liturgică; una dintre cumpenele amenințătoare este cea în care trebuie să acorzi sau să refuzi Sf. Împărtășanie unuia sau altuia care vine să-ți ceară Dreptul lor suprem. Toți preoții, aproape fără excepție, fac confuzie între dreptul lor de a lega și a dezlega păcatele și cel de a da sau nu Împărtășania Sfântă. Cât de delicată și nedezlegată rămâne această problemă ne putem da seama din cazul lui Iuda. Acesta, deși împovărat cu cel mai greu păcat, vine la Sf. Cină și Mântuitorul nu-i refuză dreptul lui la Împărtășanie. Împărtășania nu este un drept rezervat doar preotului. Hristos Domnul ne cheamă pe toți la Cină și prin gura preotului ne spune: ,,Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...“ și: ,,Beți dintr-un acesta TOȚI, acesta este Sângele Meu...”, dar nimeni nu ,,ia” și nimeni nu ,,bea”. Scopul Liturghiei este să ne împărtășim, căci astfel participăm la Cina Domnului. Pentru ce mai săvârșim în fiecare sărbătoare Sf. Liturghie? Am cercetat toate canoanele validate de Biserică și am aflat că este greșită afirmația unor preoți că, doar cu o singură spovedanie, te împărtășești doar o singură dată. Omul se poate împărtăși până ce-l oprește conștiința, săvârșind un păcat grav, se poate consulta cu duhovnicul pentru a-și lua canonul meritat. Stau și mă întreb ce fel de cină mai este aceea în care preotul stă în capul mesei și toți mesenii se uită la el cm mănâncă. Rugăciunile pe care le rostesc în taină la Sf. Liturghie, pentru învrednicirea la Împărtășanie, nu sunt scrise la singular ci la plural, adică învrednicirea întregului popor participant la cină. Atunci când am potirul în mână, știu că el este ,,potir al comuniunii”, iar dacă l-aș opri ca pe un drept doar al meu, ar fi un ,,potir al egoismului”. Sincer, sunt cel mai fericit când aproape la fiecare Liturghie rămân cu potirul gol.
Să nu uităm că preotul care-l alungă de la potir pe un creștin, venit în cunoștință de cauză să-și ceară Dreptul lui inalienabil - Îl sfidează pe Hristos, Care și lui Iuda i-a dat bucățica lui supremă. Că el a purtat-o în iad și nu în rai - este treaba lui. Omul poate face ce vrea cu Dumnezeul lui; Dumnezeu face, însă, numai ce trebuie, nu ce vrea. Omul este liber. Dumnezeu este libertate. Este prea mare, prea înțelept, prea bun, prea smerit, ca să mai poată fi liber. DECI, NOI PREOȚII, NU ALUNGAM DE LA POTIR PE CEL CE VINE CU CREDINȚĂ, DECÂT DACĂ EL SE SOCOTEȘTE CĂ ESTE MAI RĂU DECÂT IUDA! HRISTOS NE AȘTEAPTA ȘI NE IARTĂ PE TOȚI! AMIN!
