Lb. Romana & Lb. Engleza

Cândva ne era rușine să le facem poftă altor copii. Astăzi ne lăudăm cu ceea ce avem.

Când eram noi copii, existau reguli nescrise pe care aproape toate familiile le respectau.

Una dintre ele mi-a rămas în minte și astăzi.

Dacă aveam o înghețată, o prăjitură sau orice altceva bun în mână, părinții nu ne lăsau să ieșim pe uliță să mâncăm în fața celorlalți copii.

„Nu e frumos să le faci poftă.”

Așa ni se spunea.
Nu conta că era lucrul nostru. Nu conta că îl primisem de la părinți.

Conta să nu îl facem pe alt copil să se simtă mai puțin fericit.
Conta să avem bun-simț.

Astăzi, parcă lumea s-a schimbat.
Copiii nu se mai laudă cu o înghețată.
Se laudă cu telefoane de mii de lei.
Cu ceasuri inteligente. Cu haine de firmă.
Cu vacanțe exotice. Cu lucruri pe care, uneori, nici adulții nu și le permit.

Mai trist este că mulți copii au început să își măsoare valoarea prin ceea ce au.

Nu prin ceea ce sunt. Nu prin bunătate.
Nu prin caracter. Nu prin felul în care îi tratează pe cei din jur.

Ci prin marca telefonului pe care îl țin în mână.

Și mă întreb…

Ce îi învățăm, de fapt?
Că valoarea unui om stă în obiectele pe care le posedă?
Că cel care are mai mult este automat mai important?
Că un copil care nu primește ultimul model de telefon este mai puțin valoros?

Viața are grijă să ne arate, mai devreme sau mai târziu, cât de puțin contează toate acestea.

Pentru că oamenii nu își amintesc ce telefon aveai. Nu își amintesc ce marcă scria pe tricoul tău. Nu își amintesc cât a costat bicicleta ta.

Își amintesc cm i-ai făcut să se simtă.
Își amintesc dacă ai fost bun.
Dacă ai fost corect. Dacă ai avut caracter atunci când nimeni nu te obliga să îl ai.

Poate că nu este greșit să le oferim copiilor noștri lucruri frumoase atunci când ne permitem.

Dar este o greșeală să îi lăsăm să creadă că acestea îi fac superiori altora. Pentru că educația adevărată nu începe cu ceea ce punem în mâinile copiilor.

Începe cu ceea ce punem în sufletul lor.
Iar un copil care învață respectul, modestia și recunoștința va avea întotdeauna mai mult decât un copil care are totul, dar nu prețuiește nimic.

©️ O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
📖Cartea familiei e aici: https://cartre.ro

Să nu ne mai mințim! NU, ecranele NU sunt inofensive...

https://www.facebook.com/share/1AHg2dT47i/

De nepermis de multe ori, elevii mei îmi spun că nu au îndrăznit să întrebe în clasă...

Prea des îi întreb eu și aflu cu surprindere că le-a fost teamă să spună ,,Vă rog, puteți să mai explicați o dată?".

Când și mai ales cm s-a creat prăpastia asta? Doamne! Sunt ai noștri! Fără ei, această meserie extraordinar de frumoasă, aceasta vocație, încetează să mai aibă sens!!!

Să nu ne oprim niciodată din efortul de a crea punți! Să nu încetăm niciodată să căutăm și noi să intrăm în lumea lor, nu doar să-i silim pe ei sa devină niste mini-adulti obedienți și ,,stas"!

https://www.facebook.com/share/18XiJ3VY6U/

pai? pai da!

„Dacă robotul poate să scrie un text perfect, ce-ți mai rămâne ție? Să scrii textul imperfect .” Un interviu cu Irina Dumitrescu O conversație cu o eseistă, medievistă și autoare originară din România, despre scris, moarte și perfecțiune.

Cum e să ai 16 ani pe social media? În timpul alegerilor prezidențiale din 2025, am stat pe rețelele sociale de pe un cont de băiat de 16 ani. Am notat ce am văzut pe feed-uri și care a fost experiența mea emoțională, dar mai ales am văzut cm sunt tratați tinerii de algoritmii de recomandare.