Neuitatele

Neuitatele În orașul Neuitării, răsare soarele. ☀️ „Neuitatele” sunt o comunitate de locuri care descriu identitatea istorică a orașelor de la malul mării. a privi;
3.

Ele sunt locurile care ne definesc, cele cu care am crescut și pe care, adesea, uităm să le mai admirăm. Sunt locuri care au nevoie de noi, cei datori să le iubim și să le îngrijim.

„Neuitatele” pe care le-am cunoscut din cărți sunt cele care vor să fie descoperite și de către cei mai tineri, care nu au trăit acele timpuri. Aici sădim speranța ca generațiile următoare să devină generațiile „Soarelui Răsare”, cele care își vor ajuta patrimoniul să iasă din uitare. Proiectul Neuitatelor sprijină cunoașterea într-o societate care se îndepărtează tot mai mult de valoarea culturală a mediului construit. El face un apel la cultura memoriei, titlul trimițând la multiplele sensuri ale uitării:
1. a omite sau a pierde din memorie;
2. a-și aminti.
În opoziție, neuitarea devine actul de a păstra, de a recupera și de a transmite memoria. Astfel, proiectul este atât o aducere aminte cu rol educativ pentru noile generații, cât și o invitație la introspecție asupra unor aspecte identitare ale patrimoniului dobrogean. În același timp, el poartă o puternică dimensiune afectivă: aceea a amintirii.

„Neuitatele" sunt o marcă înregistrată în Registrul mărcilor OSIM, fiind protejată conform legii 84/1998.

🌕 Concept și design grafic: arh. Cristina Gioadă

🌕 Au contribuit: Israel Penzi - student la secția de design grafic din cadrul „Universității din Nairobi", Kenya și a lui Mariam Douban - arhitect desenator, absolventă a „Facultății de Arte Plastice" din Alexandria, Egipt.

🌕 Proiect inspirat de arh. Tiberiu Teodor Stanciu, cu al său proiect despre Iași - „Atelier Spre”.

17/04/2026

Comunitate

Neuitatele adună locurile cu sens de acasă și spun povestea Constanței, un oraș format din comunități etno-culturale, a cărui diversitate i-a dat identitate și unicitate. ☀️

Puțin soare și culoare,se-aștern peste Uitare.☀️Amintirile de-Acasă,ne îndeamnă spre visare.
07/04/2026

Puțin soare și culoare,
se-aștern peste Uitare.☀️
Amintirile de-Acasă,
ne îndeamnă spre visare.





Neuitatele se găsesc acum și în shopul din Millennium Hub & Hotel din Constanța!Un proiect despre Acasă💛
01/04/2026

Neuitatele se găsesc acum și în shopul din Millennium Hub & Hotel din Constanța!
Un proiect despre Acasă💛

Lumina de la numărul 10.Strada Marcus Aurelius, Constanța.☀️
29/03/2026

Lumina de la numărul 10.
Strada Marcus Aurelius, Constanța.
☀️

Dimensiuni de orașPe aceeași fațadă, istoria se citește în mai multe limbi: română, engleză, franceză și germană. Un det...
02/03/2026

Dimensiuni de oraș

Pe aceeași fațadă, istoria se citește în mai multe limbi: română, engleză, franceză și germană. Un detaliu aparent administrativ, dar simbolic pentru identitatea orașului.

Casa Cuculis, din Peninsula Constanța

Construită între 1890–1911, în stil eclectic, vorbește despre Constanța cosmopolită de la început de secol XX – un oraș al comunităților și al influențelor culturale.





Pe strada Callatis, din Constanța, la nr. 32, se întrevede o altfel de lumină.
15/02/2026

Pe strada Callatis, din Constanța, la nr. 32, se întrevede o altfel de lumină.





Statuia lui OvidiuUn reper important în memoria colectivă.Loc pentru contemplare și adunare,oprire și privire.       🇹🇩
05/02/2026

Statuia lui Ovidiu

Un reper important în memoria colectivă.
Loc pentru contemplare și adunare,
oprire și privire.





🇹🇩

„Proiectul „Neuitatele” pornește dintr-o relație afectivă profundă cu orașul Constanța, văzut nu doar ca loc natal, ci ș...
30/01/2026

„Proiectul „Neuitatele” pornește dintr-o relație afectivă profundă cu orașul Constanța, văzut nu doar ca loc natal, ci și ca spațiu care păstrează amintiri și povești colective.”

Fragment din interviul colectiv realizat în cadrul campaniei „Cine sunt Iele?”, inițiativă a artistei Leyah, care aduce în prim-plan vocile tăcute din spatele proiectelor ce susțin arta și cultura din România.

Interviul complet poate fi citit aici: https://thewoman.ro/cine-sunt-iele-un-demers-cultural-initiat-de-artista-leyah-care-porneste-din-muzica-si-ajunge-in-comunitate/

Foto extrase din articolul publicat de www.thewoman.ro

Din sertarele memorieiFragmente de istorie pe care nu le-am trăit, astăzi aproape neamintite sau puțin cunoscute.Statuia...
19/01/2026

Din sertarele memoriei

Fragmente de istorie pe care nu le-am trăit, astăzi aproape neamintite sau puțin cunoscute.
Statuia Avântul Țării, ridicată odinioară în fața Palatului Regal din Constanța, a fost doborâtă în timpul Primului Război Mondial.

Tot atunci, statuia lui Ovidiu a fost coborâtă de pe piedestal, recuperată și prezentă și astăzi în Piața Ovidiu.

Un oraș și locurile lui.




🇷🇴

sursă foto:
– imagine 1 (Statuia Avântul Țării)
www.ziuaconstanta.ro
– imagine 2 (Statuia lui Ovidiu)
www.adevarul.ro

Semne bune Anul are. 😌Neuitatele vă invită la căutarea sensului din lucruri: rădăcini, identitate și ochi deschiși către...
16/01/2026

Semne bune Anul are. 😌

Neuitatele vă invită la căutarea sensului din lucruri: rădăcini, identitate și ochi deschiși către tot ce ne înconjoară.




22/12/2025

Sărbătorile sunt despre aducere-aminte, iar „Neuitatele” ne aduc mai aproape de casă, oriunde ne-am afla prin lume.
Perioada aceasta, trimite un gând bun din România. 🇷🇴

Neuitatele vă urează sărbători cu liniște.
www.neuitatele.ro

De Ziua României, ne purtăm patrimoniul în suflet.La mulți ani!🇷🇴
30/11/2025

De Ziua României, ne purtăm patrimoniul în suflet.
La mulți ani!🇷🇴

Address

Piața Ovidiu
Constanta

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Neuitatele posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share