08/06/2026
La Clubul de Engleză de la Crucea Roșie, lecțiile nu seamănă deloc cu cele de la școală! Astăzi am „gătit” un vocabular proaspăt, învățând totul despre Healthy vs. Unhealthy Food.
Copiii s-au întrecut în jocuri de sortare și ghicitori, descoperind că morcovul este un „crunchy snack”, în timp ce dulciurile sunt „sugar traps”. Ne-am distrat, am vorbit engleză și am plecat acasă cu o misiune: să alegem mereu the healthy way!
07/06/2026
Nu lăsa zgomotul lumii să îți stingă convingerea că ești o persoană specială. Meriți să fii înconjurat de oameni care îți văd lumina și care îți hrănesc sufletul, nu care îl epuizează. Fericirea ta contează, iar iubirea pe care o meriți este una care te înalță și te susține.
06/06/2026
Dezastrele naturale sau situațiile de urgență nu ne anunță niciodată când urmează să lovească. Dar ceea ce stă în puterea noastră este modul în care alegem să reacționăm. Panica este primul inamic în caz de dezastru. Educația este singurul antidot.
Fii tu cel care știe ce are de făcut! Reziliența începe cu tine. Vino să înveți alături de noi!
Crucea Roșie Română. Aici, de 150 de ani
05/06/2026
Nu fi doar un martor în mulțime. Fii RAR. Fii acel 1% care schimbă regulile jocului în pauze!
Formele de agresiune cele mai des întâlnite în pauze — de la porecle, apelative și bârfe, până la hărțuire, excludere intenționată sau violență fizică — lasă urme adânce în dezvoltarea emoțională a tinerilor, fiind direct asociate cu anxietatea și depresia timpurie.
Prin ateliere interactive bazate pe dezvoltarea competențelor sociale și emoționale, le oferim tinerilor instrumente reale pentru a răspunde corect în fața agresiunilor. Îi învățăm să nu se alinieze „mulțimii” care acceptă abuzul, ci să facă parte din acel procent de 1% care acționează cu bunătate și curaj.
Crucea Roșie Filiala Constanța implementează proiectul „Fii rar. Fii 1%” cu sprijinul unei finanțări asigurate din fondurile colectate de Crucea Roșie Română din taxa de timbru (de 1%) și puse la dispoziția filialelor.
%
04/06/2026
𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐒𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢” 𝐚 𝐚𝐝𝐮𝐬 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐦𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚
Inspirat de tradiția concursurilor „Micii Sanitari” și „Sanitarii Pricepuți”, organizate de Crucea Roșie Română, „Drumul Salvatorului” a fost conceput ca o experiență educativă interactivă, adaptată vârstei participanților. Prin intermediul unui concept original, participanții au fost invitați să pornească pe „Drumul Salvatorului”, un traseu educativ alcătuit din cinci opriri simbolice, care au recreat, într-o manieră accesibilă și atractivă, pașii unei intervenții reale de prim ajutor.
Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie Română, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local ale comunei Cumpăna, a organizat joi, 4 iunie 2026, prima ediție a concursului educativ-sanitar local „Drumul Salvatorului”, un proiect dedicat dezvoltării comportamentelor responsabile și însușirii noțiunilor elementare de prim ajutor în rândul copiilor de vârstă preșcolară.
Felicitari organizatorilor si participantilor! Multumiri colaboratorilor si sponsorilor!
Crucea Rosie Romana. Aici, de 150 de ani
03/06/2026
Ne-am învățat deja ca voluntarii Subfilialei de Cruce Roșie Negru Vodă să fie mereu pe teren, în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie.
Nimic nu se compară cu bucuria de a ajuta și cu recunoștința primită în schimb.
Felicitări doamnei președinte Carauleanu Corina pentru implicare!
02/06/2026
Finalul săptămânii trecute a fost despre curaj, implicare și spirit de echipă! S-a încheiat etapa județeană a celui mai longeviv și important concurs de prim ajutor din România: „Sanitarii Pricepuți”.
Zeci de elevi din județ și-au testat cunoștințele teoretice și abilitățile practice în situații de urgență simulate. De la bandajarea corectă a unei răni, până la manevre de resuscitare contratimp, tinerii au demonstrat că sunt pregătiți să devină adevărați eroi în comunitățile lor.
Felicitări tuturor echipelor participante pentru determinare și implicare! Ați demonstrat o maturitate incredibilă. Mulțumim profesorilor coordonatori pentru îndrumare și voluntarilor Crucii Roșii care au asigurat logistica. Arbitrajul impecabil al competiției a fost garantat atât de membri cu experiență ai Crucii Roșii Constanța cât și de reprezentanții instituțiilor partenere.
Mulțumim DSP Constanța, ISU Constanța și ISJ Constanța pentru suportul constant acordat educației!
Locul I pleacă anul acesta către Liceul Teoretic ”Traian”, echipă care ne va reprezenta cu mândrie la etapa națională!
01/06/2026
De 1 Iunie, am unit două lumi prin puterea zâmbetului. Am petrecut Ziua Copilului într-un mod cu totul special, aducând împreună copii și părinți români și ucraineni pentru o zi plină de miracole, alături de prietenii noștri de la Magicieni Fără Frontiere. Aceștia au călătorit din Franța special pentru a aduce zâmbete pentru copii!
Iluziile spectaculoase și trucurile interactive au transformat o zi obișnuită într-o poveste de neuitat. Dincolo de spectacol, adevărata magie a fost limbajul universal al râsetelor lor: în fața bucuriei, barierele de limbă au dispărut complet, lăsând loc prieteniei și speranței.
Mulțumim echipei de magicieni pentru generozitate și voluntarilor noștri care au făcut această întâlnire posibilă. Am demonstrat încă o dată că fiecare copil merită să se simtă în siguranță, iubit și fericit.
La mulți ani tuturor copiilor! Păstrați mereu magia în suflet!
Crucea Roșie Română. Aici, de 150 de ani