Ziua Interactiunii Om-Animal / Day of Human-Animal Interactions

Ziua Interactiunii Om-Animal / Day of Human-Animal Interactions ZIOA este un eveniment educațional orientat spre comunitate. Până în anul 2023 programul a ajuns la ediția a XXIII-a.

Ziua Interacțiunii Om–Animal (ZIOA; în engleză Day of Human–Animal Interactions) este un program educațional și comunitar dedicat promovării interacțiunilor responsabile dintre oameni și animale. Inițiativa a fost lansată în anul 2013 de biologul și psihologul Alina Simona Rusu și este organizată în colaborare cu instituții academice, organizații neguvernamentale și specialiști din domenii precum medicina veterinară, etologia și protecția animalelor. Evenimentul a fost organizat în principal în municipiul Cluj-Napoca, precum și în alte localități din Transilvania, și include activități educaționale, ateliere interactive și demonstrații publice privind relația om–animal, bunăstarea animalelor și utilizarea animalelor în activități asistate sau terapeutice. Context și apariție

Conceptul ZIOA a fost elaborat în 2013 în contextul activităților educaționale asociate disciplinei universitare Psihologie Animală (titular: Alina Simona Rusu), predată la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Cursul a fost oferit ca disciplină opțională pentru studenții din anul I și a abordat teme precum comportamentul animalelor, relațiile om–animal și bunăstarea animalelor. Inițiativa a fost concepută ca o activitate de educație comunitară, care să permită studenților implicarea directă în proiecte publice de informare și interacțiune cu comunitatea. Modelul educațional este apropiat de conceptul de service-learning, în care procesul de învățare este combinat cu activități orientate către nevoile comunității. Descriere
Ziua Interacțiunii Om–Animal este concepută ca un program orientat spre comunitate, care urmărește creșterea gradului de conștientizare privind relațiile dintre oameni și animale și promovarea unor practici responsabile în interacțiunea cu acestea. Activitățile organizate în cadrul evenimentului includ:
• prezentări și discuții despre comportamentul și bunăstarea animalelor;
• ateliere educaționale pentru copii și adulți;
• demonstrații cu animale de companie sau animale implicate în programe de terapie si activitati asistate de animale;
• prezentări privind rolul câinilor-ghid pentru persoane cu deficiențe de vedere;
• standuri informaționale ale organizațiilor implicate în protecția animalelor. Participanții la eveniment includ studenți voluntari, specialiști din domeniul comportamentului animal, medici veterinari, psihologi și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale implicate în protecția animalelor și conservarea biodiversității. Organizare și colaborări

De la lansarea programului în 2013, evenimentul a fost organizat în colaborare cu mai multe instituții academice și organizații civice active în domeniul protecției animalelor, serviciilor asistate de animale și conservarii biodiversitatii, precum și implicarea studenților voluntari din domenii precum psihologie, biologie, medicină veterinară, comportament animal și zootehnie. Activitățile au fost organizate atât în spații universitare, cât și în spații publice sau în cadrul unor manifestări culturale și comunitare. Istoric

Prima ediție a Zilei Interacțiunii Om-Animal a fost organizată în anul 2013 la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În același an au fost organizate mai multe ediții ale evenimentului, inclusiv în campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca si in spatiul Muzeului Zoologic al Universitatii Babes-Bolyai (editiile “Martisoare pentru Animale”).

În anii următori, evenimentul a continuat să fie organizat periodic, unele ediții fiind realizate în aer liber în campusul universitar sau în cadrul unor festivaluri comunitare. În anul 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, o ediție a programului a fost organizată în format online. Impact educațional
Programul ZIOA este conceput și ca o formă de învățare experiențială (learning by doing), oferind studenților oportunitatea de a participa la activități de educație comunitară și de comunicare publică a cunoștințelor științifice. Astfel de programe sunt asociate în literatura de specialitate cu dezvoltarea empatiei și a atitudinilor responsabile față de animale, precum și cu creșterea gradului de implicare civică a studenților. Beneficiarii direcți ai programului sunt membrii comunității locale, în special proprietarii de animale de companie sau persoanele interesate de adopția unui animal. Beneficiarii indirecți includ studenții voluntari și organizațiile participante.

26/08/2026

Astăzi celebrăm Ziua Internațională a Cățeilor și avem atât de multe motive să le fim recunoscători blănoșilor din viața noastră! 🐶​

Pe lângă bucuria pe care ne-o aduc în fiecare zi, câinii sunt un exemplu pentru noi. Ei ne învață să sărbătorim lucrurile mici, să ne bucurăm sincer și să ne arătăm dragostea și recunoștința în fiecare zi. ❤️

05/07/2026

🎓 O nouă generație de specialiști în etologie și interacțiunea om–animal a absolvit programul internațional EHAI de la USAMV Cluj-Napoca!
🐾 De la bunăstarea animalelor și conservarea biodiversității până la impactul relației om–animal asupra sănătății și societății, acești absolvenți sunt pregătiți să contribuie la un viitor mai bun pentru animale și oameni.

14/05/2026

🐾 The Human-Animal Interaction Research Lab invites you to a special international webinar on one of the most complex and sensitive topics in animal welfare: animal hoarding.

“Too Many to Save: Understanding Animal Hoarding and Its Impact on Welfare – Insights from Veterinary Behaviour Experts”

This event is open to everyone — students, professionals, and anyone interested in animal welfare, human–animal relationships, and behavioral science. Whether you work in the field or simply care deeply about animals, this is a valuable opportunity to learn from leading experts.

🎓 Invited speakers:

Dr. Med. Vet. Luigi Sacchettino
PhD Student Med. Vet. Viviana Giuliano
Prof. Dr. Med. Vet. Danila D’Angelo
(University of Naples Federico II, Italy)

📅 Date: May 15
🕒 Time: 11:00 (Bucharest time)
💻 Location: Online (Google Meet)
🔗 Join here: https://meet.google.com/qrx-zton-nro?authuser=1&pli=1

This webinar is part of the course “Animals in Society & Humane Education” within the Master program Ethology & Human-Animal Interaction - EHAI (Year 1), Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii USAMV Cluj-Napoca, USAMV Cluj-Napoca.

We warmly welcome everyone interested in understanding and improving animal welfare in challenging real-world situations. 🐶🐱

❤️🐾🍀 "Martisoare pentru Animale" 2026, editia a 5-a, eveniment dedicat comunitatii, cu implicarea extraordinara a studen...
01/03/2026

❤️🐾🍀 "Martisoare pentru Animale" 2026, editia a 5-a, eveniment dedicat comunitatii, cu implicarea extraordinara a studentilor voluntari de la UBB si USAMV Cluj, alaturi de participantii cu standuri si ateliere din domeniile protectiei animalelor, educatiei pentru bunastarea animalelor si conservarea biodiversitatii.
🥳 Aceasta editie a adus peste 900 de vizitatori in Muzeul Zoologic - UBB, Cluj-Napoca si Vivariul UBB Cluj-Napoca, precum si in cadrul activitatilor-surpiza ale acestei editii: doua prelegeri deschise pentru comunitate sustinute de catre colegii nostri, Prof. Dr. Andrei Daniel Mihalca (USAMV Cluj) si Dr. Cristian Sitar (Muzeul Zoologic UBB) si un atelier de inelare a pasarilor (Dr. Osvath Gergely, Muzeul Zoologic UBB).
👏 🫶 Multumim tuturor care construiesc acessta comunitate a respectului fata de oameni, animale si mediu.

28/02/2026
28/02/2026

Mărțișoarele și colegii vă așteaptă, animalele vă mulțumesc pentru sprijin!

Am meșterit și dichisit mărțișoare minunate pentru ca nu cumva să vă prindă primăvara nepregătiți!

Ne vedem astăzi și mâine la Mărțișoare pentru animale!

https://facebook.com/events/s/martisoare-pentru-animale-edit/1286478043290867/

Evenimentul Mărțișoare pentru animale – ediția a V-a se organizează în fiecare primăvară la Muzeului Zoologic al Universității Babeș-Bolyai, în continuarea tradiției instituite prin edițiile de interior ale Zilei Interacțiunii Om-Animal UBB-USAMV Cluj-Napoca ( ).

Evenimentul va avea loc în 28 februarie - 1 martie 2026, orele 10:00-14:30, în spațiul Muzeului Zoologic al UBB, Str. Clinicilor nr. 5-7. Este un eveniment deschis spre comunitate, cu scopul de a promova cunoștințe și atitudini optime față de animale, precum și de a populariza colaborarea dintre universitățile implicate și organizațiile colaboratoare din domeniul interacțiunilor responsabile om-animal.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor avea acces liber în spațiul generos al Muzeului Zoologic. Pe lângă exponatele existente, vor putea fi vizitate standuri informaționale, ateliere și târgușoare de casă cu mărțișoare și alte obiecte de artizanat, ale unor organizații din domeniile protecției animalelor și interacțiunii pozitive dintre oameni și animale.

În premieră, această ediție cuprinde două prelegeri interactive dedicate publicului vizitator despre proiectele de cercetare în medicină veterinară în Africa (prof. dr. Andrei Daniel Mihalca, USAMV Cluj-Napoca) și explorarea biodiversității insectelor în Guyana Franceză (dr. Cristian Sitar, Muzeul Zoologic al UBB). Prelegerile vor avea loc în Amfiteatrul de Zoologie al Facultății de Biologie și Geologie, UBB, după cm urmează:
• Sâmbătă, 28 februarie 2026, ora 13:00 - 14:00: „Prin sălbăticia Africii” (prof. dr. Andrei Daniel Mihalca). Prelegerea va fi urmată de o sesiune de autografe și prezentarea cărții „Purici, nomazi și supa de șobolan” (autor: Andrei Daniel Mihalca, Editura Humanitas, 2024).
• Duminică, 1 martie 2026, ora 13:00 – 14:00: „Viața ascunsă a junglei – insecte și biodiversitate în Guyana Franceză” (dr. Cristian Sitar).

Sâmbătă, 28 februarie 2026, între orele 10:00–13:00, dr. Gergely Osváth va susține o demonstrație de inelare a păsărilor, sub rezerva unor condiții meteorologice favorabile.

Participanții cu standuri și ateliere la evenimentul Mărțișoare pentru animale sunt:
• Muzeul Zoologic al UBB
• Vivariul UBB
• Organizația Studenților pentru Natură (OSpN)
• Human-Animal Interaction Research Lab (HAIR Lab, USAMV Cluj-Napoca)
• Liga Studenților Stiințelor Vieții CN (LSSV)
• Societatea Ornitologică Română (SOR) Biroul Cluj
• Societatea Lepidopterologică Română
• Următoarele asociații din domeniul animalelor: Arca lui Noe, NUCA, Green Cats TAC.Social, iCare, Dumbrava lui Patrocle, Sirius Animal Rescue, Căsuța Bucuriei, ASIPA, Asociația ELSA
• TelePaws
• Asociația Autism Transilvania

Persoane de contact:
Muzeograf IA dr. Cristian Sitar – din partea Muzeului Zoologic al UBB
Prof. univ. dr. Alina S. Rusu – din partea USAMV Cluj-Napoca

Intrarea este liberă.

Address

University Of Agricultural Sciences And Veterinary Medicine Cluj-Napoca
Cluj-Napoca
400374

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ziua Interactiunii Om-Animal / Day of Human-Animal Interactions posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The School

Send a message to Ziua Interactiunii Om-Animal / Day of Human-Animal Interactions:

Shortcuts

Share

Category