28/08/2026
Nu pot să vă spun de câte ori am auzit de la femeile din jurul meu: Nu este ok că nu mai pot. Nu ar trebui să mă simt așa. Sigur este ceva în neregula cu mine.
Și de fiecare dată mi se strânge stomacul de furie și de tristețe, în același timp. Pentru că știu despre ce vorbesc, știu cm se simte și știu că pare că nu există ieșire din situație.
Se vorbeste mult prea puțin despre burn-out matern.
De fapt se vorbește prea puțin despre nivelul de stres și de așteptări pus pe femei atunci când devin mame.
Încă de la început.
Așa că voi face o serie de postări pe această tema. Pentru că l-am trăit și pentru că îl văd constant la femeile cu care lucrez și la femeile care fac parte activ din viața mea.
Și chiar dacă este normalizat, asta nu înseamnă că nu este distructiv.
Una dintre cele mai mari presiuni este mult prea slăvitul . Și am avut această conștientizare acum, după 16 ani de maternitate... Când în sfârșit pot să spun cu voce tare că nu știu ce fac, aproape tot timpul. Că habar nu am ce este bine și ce nu. Că instinctul asta nu neapărat mă ajută să iau cele mai bune decizii. Că de cele mai multe ori am fost copleșită de situație, am improvizat și am sperat să supravieșuiesc acelor zile și acelor momente.
Că mă întreb constant dacă este bine ce fac. Că niciodată nu sunt sigură de deciziile pe care le iau.
Să trăiești constant că viața altcuiva depinde de tine este epuizant. Și nici măcar nu este adevărat.
Să stau să analizez constant ce acțiuni fac, cm acele acțiuni îl impactează pe copil, cm să fac față la tot ce se cere de la mine ca mamă este copleșitor.
Pe lângă celelalte roluri pe care le am... am un soț, am un job, am părinți, am prietene, am propria mea persoană de care cică ar trebui să mă îngrijesc că abia atunci toți din jurul meu vor fi fericiți.... Nu ca eu am nevoie de asta, dar pentru că ceilalți vor fi bine.
Toată bunăstarea emoțională și logistică sunt puse ca responsabilitate a noastră și ambalate așa frumos in instinct matern, feminitate, capacități pe care doar noi femeile le avem, etc...
Și cele mai multe femei simt constant că nu este de-ajuns ce fac...
Ce spune teoria despre instinctul matern: spune că știm ce avem de făcut, doar trebuie să îl ascultăm. Nu contest ca există, pentru că suntem mamifere la bază. Și biologic suntem setate să ne ținem puii în viață. Dar cm nu mai trăim in peșteră și viața noastră de zi cu zi este din ce în ce mai puțin bazată pe supraviețuire și din ce în ce mai mult pe analiză, cred că setăm niște așteptări total nerealiste despre unde și cm ne ajută instinctul matern.
Instinctul matern nu înlocuiește sprijinul de care are nevoie mama. Nu este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și resurse pentru fiecare situație, nu este un fel de baba Vanga care vede viitorul și vede cm va ajunge copilul datorită deziciilor de acum, nu este un fel de magie care îmi anihilează nevoile mele, expriențele mele, traumele mele și mă face acolo atotștiutoare în tot ce are nevoie copilul pe toate aspectele: fizic, emotional, cognitiv. La sigur nu mă face să fiu un fel de superwoman care nu are nevoie de odihnă, mâncare, relaxare și orice altceva ce ține de viața oricărei ființe umane.
Faptul că devin mamă nu mă șetreg pe mine ca indvidi cu nevoie concrete. Și nici nu mă transfromă într-un fel de Dumnezeu care trebuie să știe tot și este responsabil de tot.
Realitatea este că multe din deciziile pe care le vom lua vor avea efecte total neprevăzute de noi. Pentru că copiii noștri sunt ființe separate de noi, care vin cu propriul model și care vor avea experiențe și tăriri diferite de ale noastre. Și unica realitatea pe care o avem la dispoziție este a noastră, aia personală.
Vom geși. Ne vom simți copleșite. Nu vom mai putea. Vom fi disperate. Obosite.
Și este normal să fie așa.
Și este atât de important să acceptăm aceste stări care parte din ce înseamnă să fii mamă. Să înțelegem că a ne uita la nevoile noastre nu pentru ca ceilalți să fie nu stiu cum, dar pentru că este normal să existăm dincolo de acest rol, este o necesitate vitală.
Maternitatea nu este o anulare a ființei noastre.
Și trebuie să încetăm să mai aruncăm fără pic de discernământ această responsabilitate enormă în cârca femeilor, în timp ce ne așteptăm ca ele să se comporte ca și cm nu ar fi mame. Să arate ca și cm nu ar fi mama. Și să presteze social ca și cm nu ar fi mame.
