Proiectul implică preluarea, adaptarea și pilotarea unui program de formare a competențelor de utilizare a resurselor online pentru promovarea micilor afaceri. Grupul țintă sunt tinerii între 16 și 24 de ani care nu lucrează și nu urmează studii sau cursuri de formare (NEETs - Not in Education, Employment or Training). Totodată, în categoria beneficiarilor sunt incluse și micile afaceri din mediul rural, care în numeroase rânduri nu sunt promovate corespunzător online. Suntem încrezători că prin instruirea tinerilor și facilitarea colaborării acestora cu antreprenorii rurali se poate ajunge la o situație win-win, prin asigurarea unor venituri suplimentare pentru ambele părți. Proiectul reunește parteneri cu o lungă experiență în formare profesională, competențe TIC și antreprenoriat din Marea Britanie, Italia, Norvegia, Austria, Portugalia și România. Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, programul Sectorial Leonardo Da Vinci – Transferul de Inovaţie. Această website reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.