Arta ca Drum al Cunoașterii

Arta ca Drum al  Cunoașterii

Share

Acolo unde cuvintele sunt grele, arta devine pod. Pentru mine, a fi artist înseamnă și a asuma un rol formator, de prezență activă și empatică în comunitate.

Prin intermediul educației prin și pentru artă, se pot dobândi noi cunoștințe în mai multe domenii ce țin de estetic, se dezvoltă interesul și motivația, capacitatea de analiză /sinteză, se face o introducere în istoria lumii, se creează produse artistice Sunt artist vizual și scenograf, formată în pictură la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde am parcurs toate etapele – licență,

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 30/07/2026

🎨❤️ Căsuța Sollievo
Arta ca Drum al Cunoașterii Mirela Ungureanu Art Studio
Mirela Ungureanu
Adevărul și iubirea – două valori care dau culoare sufletului.
La ora de pictură, copiii au transpus în acuarelă ceea ce au simțit: inimi-curcubeu, animale și chipuri de copii. În creațiile lor au scris cuvintele IUBIRE și ADEVĂR, transformând fiecare lucrare într-o mărturie sinceră a inocenței și a frumuseții sufletului.
Arta îi învață pe copii nu doar să picteze, ci și să trăiască frumos. 🌈💙

25/07/2026

Recunoștința în culori... 🎨 Căsuța Sollievo

La ora de pictură de miercuri, copiii au descoperit bucuria de a exprima recunoștința prin artă.

Tema a fost Recunoștința, iar fiecare lucrare a spus o poveste: familie, prieteni, natură și lucrurile simple care ne fac fericiți.

În acuarelă, emoțiile au prins formă și culoare. 💙

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 09/07/2026

🌂🎨 Prietenia se pictează cu sufletul la Căsuța Sollievo
La ora de pictură de ieri, tema noastră a fost prietenia. Copiii au ilustrat doi sau mai mulți prieteni sub aceeași umbrelă, iar în jurul lor au scris cuvintele care dau valoare unei legături adevărate: respect, sinceritate și zâmbet.
Deși în lucrări plouă, culorile vorbesc despre speranță, bucurie și lumină. Am pictat și eu alături de ei, iar bucuria de a crea împreună a făcut această experiență și mai frumoasă.
Sunt mândră de fiecare copil. Prin artă, ei ne arată că prietenia este cel mai frumos adăpost, indiferent de vreme. ❤️

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 01/07/2026

Căsuța Sollievo
Astăzi, la ora de , elevii au reprezentat în acuarelă bunătatea, fiecare în felul său. Unii au ales armonia culorilor calde și pensulații expresive, alții au ilustrat tema într-o manieră figurativă, așa cm se vede în imagini.
Fiecare lucrare reflectă sensibilitatea, creativitatea și unicitatea autorului. Sunt foarte mândră de implicarea și de rezultatele lor și îi felicit din suflet pentru aceste creații minunate! 💛🎨

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 19/06/2026

Joi, elevii mei de la Căsuța Sollievo au finalizat lucrarea inspirată de peisajele din Roma, un proiect la care au lucrat cu multă atenție și entuziasm.
Cerul a fost realizat în urmă cu două săptămâni, folosind pete picturale care au oferit compoziției dinamism și expresivitate. În cadrul ultimei întâlniri, copiii au completat lucrarea prin realizarea clădirilor și a autobuzului în nuanțe vibrante, utilizând tehnica laviului, demonstrând că au înțeles și aplicat cu succes noțiunile prezentate.
Sunt extrem de mândră de fiecare dintre ei. Deși sunt elevi din ciclul primar, au reușit să rețină și să pună în practică informații și concepte artistice pe care, uneori, nici unii adulți nu le stăpânesc. Lucrările lor sunt valoroase, bine construite și reflectă nu doar talent, ci și atenția, perseverența și dorința de a învăța.
Ca doctor în Arte Vizuale, privesc cu responsabilitate procesul educațional și pot spune cu convingere că progresul acestor copii este remarcabil. Dincolo de orice păreri superficiale, rezultatele lor vorbesc de la sine. Fiecare lucrare poartă amprenta creativității, a muncii și a încrederii pe care au dobândit-o pe parcurs.
Felicitări, dragii mei! Sunt recunoscătoare că pot fi martora evoluției voastre și sunt foarte mândră de ceea ce ați realizat! ❤️🎨

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 05/06/2026

În cadrul activităților artistice de ieri, desfășurată la Căsuța Sollievo, elevii au continuat realizarea unui peisaj inspirat de frumusețea Romei, concentrându-se asupra pictării cerului. În această etapă, au aplicat cu succes tehnicile și elementele de limbaj plastic studiate în lecția desfășurată acum două săptămâni, demonstrând atenție la detalii, creativitate și progres în exprimarea artistică.
Prin culoare, nuanțe și armonie cromatică, fiecare lucrare a căpătat personalitate și profunzime, reflectând implicarea și sensibilitatea artistică a elevilor.

Photos from Arta ca Drum al  Cunoașterii's post 22/05/2026

Căsuța Sollievo
joi, în cadrul orei de pictură, elevii au realizat exerciții de pete picturale folosind tehnici precum infuzarea, stropirea și suprapunerea nuanțelor de albastru și alb, pentru a reda cât mai expresiv cerul în viitoarele peisaje inspirate de Roma. 🎨
Am ales acest exercițiu deoarece, în lecțiile anterioare, elevii au întâmpinat dificultăți în reprezentarea cerului în compozițiile lor. Prin aceste activități practice, au explorat textura, transparența și efectele cromatice, dezvoltându-și astfel creativitatea și tehnica picturală.

Want your school to be the top-listed School/college in Cluj-Napoca?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Telephone

Address


Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 10:45 - 18:30
Tuesday 10:45 - 18:30
Wednesday 10:45 - 18:30
Thursday 10:45 - 18:30
Friday 10:45 - 17:00