28/08/2026
Cum contribui TU la ce se întâmplă ACUM în lumea în care trăim?
sau Despre procesul de creaţie şi cm a fost deturnat...
Noi oamenii suntem creatori – creaţi după chipul şi asemănarea Divinului. Dar nimeni nu ne explică cm funcţionează acest proces de creaţie. Lumea materială, acest 3D, este o imensă hologramă. Una extrem de complexă, dar totuşi, într-un anume sens, imaterială. Tot ceea ce vedem în planul material este lumină densificată. Asta nu o spun eu, ci marii fizicieni ai lumii care, studiind materia în profunzime, au ajuns la concluzia că aceasta este lumină “îngheţată” – lumină care şi-a încetinit vibraţia.
Dar cine proiectează această lume? De unde vine Lumina care “încetineşte“ şi cine şi după ce reguli o ordonează? Lumina care susţine Viaţa de pe Pământ vine de la Sursă prin Soare. Această lumină susţine existenţa formelor vii, iar modul ei de organizare este înscris în ADN-ul fiecărei specii. Într-o sămânţă de câţiva milimetri există toate informaţiile necesare pentru a creşte un copac înalt de zeci de metri. Şi copacul se hrăneşte cu ce? Cu lumină… Într-un zigot există toate informaţiile necesare pentru a crea o fiinţă umană. Şi pentru ca toate astea să se întâmple, noi nu trebuie să facem nimic. E creaţia Vieţii, care se autosusţine.
Dar aici voi vorbi despre creaţia oamenilor. Dacă Divinul proiectează background-ul – relief, natură, animale şi tot ce e natural pe planetă, oamenii proiectează restul. Adică tot ce a fost şi este creat de către oameni. Sisteme, societăţi, clădiri, drumuri, mijloace de transport, supermarketuri, toate formele de artă şamd. Şi toate astea au fost la început idei în mintea cuiva. Dar ca ele să devină realitate, au fost implicaţi un număr mai mare de oameni. Oameni care au contribuit, cu timpul, energia şi cunoştinţele lor, la materializarea lor în lumea fizică. Fără acei oameni, proiectul nu se realizează de la sine, aşa cm creşte un copac…
De exemplu, pentru ca o clădire să fie ridicată (să ajungă să existe în planul material) e nevoie de contribuţia fizică a câtorva zeci de oameni, proportional cu mărimea clădirii. De cel care iniţiază proiectul, de architect, de proiectant, de inginer, de muncitori. Dacă oricare din ăştia lipseşte, clădirea nu poate fi finalizată.
Ce e important de înţeles e că tu contribui la crearea lumii în care trăieşti prin contribuţia ta de timp, energie şi atenţie. Hrăneşti lucrurile cărora le oferi atenţie. Hrăneşti cu energia ta proiectele în care îţi investeşti timpul. Iar dacă tu, de exemplu, timp de 8 ore pe zi lucrezi într-o fabrică de armament, ce anume hrăneşti cu energia ta? Realizezi că ceea ce iese din mâinile tale, din acea activitate căreia tu îi dedici 40 de ore pe săptămână, are ca rezultat omorârea unor oameni, pe care nu-I cunoşti, care nu ţi-au greşit cu nimic şi care sunt la fel ca tine. Şi asta pentru ce? Pentru ca tu şi familia ta să vă puteţi satiface nevoile de bază…
Tu în ce anume investeşti energia ta, timp de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână? Activitatea acelei instituţii numita “servici”cui serveşte? Ajută oare oamenii să fie mai prosperi, mai sănătoşi, mai informaţi, mai fericiţi? Sau, dimpotrivă, îi sărăceşte, îi îndatorează, le fură legal banii (prin impozite şi taxe nesimţite), îi menţine bolnavi, în frică şi ignoranţi? Dacă asta e situaţia, eşti co-părtaş la tot ceea ce produce acea instituţie. Te simţi bine tu cu tine? Oare nu există niciun proiect benefic în care ai putea să te implici, unul care să ajute oamenii şi să îţi ofere şi ţie resursele necesare pentru a trăi decent?
Într-o societate armonioasă, supravieţuirea fizică nu ar fi o problemă pentru nimeni. Resurse sunt şi acum suficiente pe planetă pentru a întreţine omenirea cu tot ce are nevoie fiecare om. Doar că unii, care fac jocurile conducătorilor din umbră, au pus mâna pe mare parte dintre ele. Şi asta pentru a menţine în camp ideea de lipsă, că nu e destul…
Pentru că, cei care au deturnat această planetă creează, cu ajutorul nostru, condiţii de viaţă stresante, lipsuri, separare, frică, boală, neîncredere, neputinţă… pentru ca oamenii să le facă jocurile, nu din convingere, ci pentru că li se creează impresia că nu au încotro.
Cei care propun proiectele nu sunt sinceri cu privire la adevăratele lor intenţii şi manipulează oamenii, prin cele de mai sus şi multe altele, să investească energie în acele proiecte. Pentru că ei sunt deconectaţi de la Sursă şi nu au capacitatea creatoare pe care o avem noi. Aşa că, prin viclenie, se folosesc de energia noastră pentru a crea lumea pe care ei o doresc. Şi nu e o lume benefică pentru oameni…
Dar cm cream concret realităţi? Care e mecanismul?
Noi, oamenii, avem încorporat în noi, în arhitectura noastră energetică şi fizică un proiector. O sursă de lumină Divină, care se revarsă în lumea fizică, materială, prin noi. Acea lumină se materializează prin intenţie şi atenţie. Când acorzi atenţie unui lucru, cu atenţia ta îl menţii în realitatea fizică. Deci, fiecare dintre noi creează realităţi. Singura problemă este că majoritatea oamenilor creează din inconştient, din programe induse de alţii, nu din propria voinţă şi intenţie.
Şi dacă te uiţi puţin cm arată lumea în care trăim acum şi cm trăiesc majoritatea oamenilor – vei observa că multe lucruri sunt inumane, adică împotriva intereselor marii majorităţi a oamenilor. Războaiele, asuprirea oamenilor, sclavia modernă, furtul generalizat, otrăvirea sistematică a aerului, apelor şi solului. Degradarea hranei, înlocuirea naturalului cu chimicale şi organisme modificate genetic, industria farma, care omoară milioane, ţine miliarde de oameni în boli cronice, în timp ce conturile lor se rotunjesc. Dacă oamenii sunt sănătoşi, cine mai câştigă de pe ei? Cine se mai hrăneşte energetic cu suferinţa lor? Pentru ei, noi suntem hrană şi sursă de energie creatoare.
Toate astea sunt creaţii orchestrate de ei, dar făcute, materializate, de oameni. Adică de noi toţi, ca şi colectiv. Oameni inconştienţi, prinşi în programe mentale, care sunt manipulaţi uşor prin frică, lipsuri, ignoranţă, divertisment, trenduri sociale şi, evident, bani, să facă toate aceste lucruri pentru ei, fără să realizeze, mulţi dintre ei, cui servesc.
De aia avem religii şi sisteme dogmatice de credinţe, ca să rămânem ignoranţi. Crede şi nu cerceta! Aceste instituţii pretend că mediază între Om şi Divinitate, în timp ce, de-a lungul secolelor, au făcut fix opusul – tot ce le-a stat în putinţă să împiedice oamenii să ajungă la adevărata cunoaştere, cea predată de Isus, de exemplu. Să-l caute pe Dumnezeu în interiorul lor, acolo unde a spus Isus că se află. Aceste religii au fost create de aceleaşi entităţi, ca să se asigure că mesajul originar al lui Joshua nu ajunge la oamenii de rând. Dar de ce le e atât de frică de chestia asta?
Pentru că, atunci când Omul realizează cine este cu adevărat şi ce putere are, nu mai poate fi ţinut în lanţuri, manipulat, folosit pentru interesele altora şi refuză să mai contribuie la crearea unor realităţi care nu sunt benefice Omenirii şi Planetei.
Altfel spus, singura soluţie reală pentru ca această lume să funcţioneze aşa cm a fost intenţionată initial, înainte de venirea paraziţilor, este trezirea la realitate a oamenilor. Realizarea, de către fiecare Om în parte a faptului că e o emenaţie a Sursei şi are în el toate caracteristicile acesteia. Are în el mecanismul Creaţiei, pe care îl poate folosi conştient, pentru a crea realităţi benefice pentru toate părţile implicate şi pentru toate fiinţele vii.
Pentru a putea face asta, întâi trebuie eliminaţi viruşii din propriul tău sistem: programe mentale, emoţionale şi de comportament disfuncţionale, idei de genul: eşti separat de Sursă, eşti mic şi neînsemnat, eşti păcătos, cine te crezi? Expunerile repetate la agresiuni de toate felurile, lipsurile trăite, dramele emoţionale, au făcut ca în subconştientul omenirii să se instaleze programe ca: frica, lipsa, furia, ura, lăcomia, răutatea, Invidia, gelozia, aroganţa, neputinţa… Toate astea sunt programe care duc la crearea de realităţi pe care nu ţi le doreşti, dar fac jocul celeilalte tabere. Aşa că… identificare, ştergere.
Cum le identifici? Obsevând ce realităţi creezi. Dacă ceva, un domeniu al vieţii tale nu merge aşa cm ţi-ai dori, acolo caută buba. Ce credinţă, ce program vechi te împiedică să creezi ce îţi doreşti? Ce frică mai e ascunsă pe acolo? Ce neiertare? Unde nu te apreciezi suficient? Ce crezi că îţi lipseşte? Şi alte întrebări de genul. Doar tu cu tine poţi face asta, pentru că nimeni altcineva nu are acces la gândurile şi emoţiile tale. Doar tu poţi să ţi le descâlceşti. Poate ajuta şi un prieten, care să te înveţe cm să pui întrebările potrivite…
Le poţi identifica şi mai uşor, dacă foloseşti sistemul de chakre. Chakrele sunt, de fapt, portalurile care aduc energia din planurile subtile în planul fizic şi o împrăştie în planul fizic. Fiecare chakră e responsabilă cu un anumit nivel al Creaţiei şi procesează un anumit tip de energie, care apare în câmp ca o lumină colorată. Sunt 7 tipuri de energii, corespondente celor 7 culori ale curcubeului. Fiecare rază de lumină creează la un anumit nivel. Când reuşeşti să focalizezi cu toate lentilele / razele deodată, vei materializa instant. În următorul articol voi detalia sistemul de chakre, care este rolul fiecăreia, ce le blochează şi cm ajunge o idee să se materializeze în planul fizic.
Pentru cei care vor detalii despre entităţile despre care vorbesc în acest articol, e explicat aici: https://www.youtube.com/watch?v=RAaATD0UoNc
Ada Bianca