Holo Ne adresăm pacienților și publicului larg printr-o gamă largă de evenimente, focalizate pe obținerea unui nivel ridicat de sănătate emoțională.

Holo își propune să faciliteze educația publicului larg pentru sănătate mentală, dezvoltarea continuă a specialiștilor din domeniul psihologiei, precum și prevenirea apariției problemelor de sănătate prin educație psihologică. Noi, cei de la HOLO, gândim și implementăm soluții adaptate tuturor categoriilor de vârstă, începând de la copii și până la vârstnici, pentru a avea cele mai potrivite relații în toate aspectele emoționale ale vieții: o conectare eficientă cu ei înșiși, cu partenerii sau partenerele de viață, cu copiii, familia extinsă, în viața profesională. Credem cu tărie că, generând schimbare în bine într-un singur individ, vom genera o schimbare autentică în toate sistemele din care acesta face parte: familie, relații profesionale, relația cu comunitatea din care face parte. Dialogului nostru i se alătură alți specialiști din domeniul psihologiei, creând astfel un cadru complex de abordare a binelui și echilibrului în ceea ce ține de sănătatea noastră interioară. Holo este cu și despre oameni. Suntem pasionați de meseria pe care o practicăm și credem necondiționat în schimbarea de bine generată de aceasta. Experiența noastră profesională, precum și formarea noastră academică sunt cele mai importante atuuri cu care vom genera această schimbare, de la individ, în particular, la public larg, în general.

Address

126 Eremia Grigorescu
Cluj-Napoca
400303

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Holo posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category