21/09/2026
E prima toamnă după mulți ani pe care o prind în țară.
Ce mult mi-a lipsit.
Am fost mult pe alte continente, pierzând parfumul ei, zilele lungi ploioase cu picături infinite care se scurg pe geam, sub ochii care privesc în gol.
Am pierdut ani la rând răcoarea dimineților și cea a serilor când îmi fac un ceai și, din patul care dă spre pădure, privesc în întunericul care se deschide ca un hău între mine și celelalte lumi.
Și cât de frumos se simte să mă năpădească toamna asta superbă, ca o buruiană nesătulă care-și face loc în sufletul meu.
Ce frumos își întinde soarele degetele-i lungi, parcă anume să mă cuprindă cu ultimele puteri, ca un iubit ce mă pierde pentru întâia oară.
Ce note de sublim, de legume coapte, ce parfumuri de străzi abia luminate pe care ploaia încă se odihnește, ce liniște în suflet de când s-a așternut frumoasa clipă a toamnei care sper, câteodată, naivă, să țină o veșnicie.
Și vine un octombrie cu explozie de culori, cu sunete din adâncuri care prevestesc nopți dormite adânc, cu bucurie în mine că am scăpat de insomnii. Un octombrie suav și bun ca un copil cu mâinile murdare de nuci verzi, și trece și el cu diminețile cu brumă și ceață groasă, cu abur ieșind printre buze.
Și vine noiembrie, când îmi împachetez din nou lucrurile și fug cu sufletul la gură la aeroport, de parcă ar fi prima dată când India mă cheamă. E a 11-a oară și se simte ca prima.
Dar până atunci mă bucur de frumusețea ta, toamnă proaspătă, adâncă ca ochii unui străin în care te poți pierde ca într-o lume din alte lumi. Mă bucur cu maturitate, cu înțelegere deplină și cu o nouă transformare, pentru că da, întotdeauna aduci cu tine o nouă eu, mai sălbatică, mai autentică, mai înțelegătoare și mai matură cu fiecare an.
Truly yours,
Adela
📸 Raluca Ciornea
