Liceul Teologic Adventist „Maranatha” este o instituție vocațională cu profil unic în Transilvania - profil teologic, specializarea teologie adventistă fiind înființată în anul 1992. Împlinește 30 ani de existență neîntreruptă. Este situat într-o zonă mai retrasă a cartierului Mănăștur, în imediata apropiere a Pădurii Făget din Cluj-Napoca. Primii ani din existența acestui așezământ educațional au fost plini de provocări depășite cu ajutorul lui Dumnezeu. Acceptați „în gazdă” într-un corp de clădire administrat de o altă unitate de învățământ, Seminarul Liceal Adventist „Maranatha” a funcționat în primii ani beneficiind de o infrastructură precară în ceea ce privește spațiile de cazare și dotările sălilor de curs. Lipsurile materiale nu i-au putut împiedica însă pe elevii, profesorii, capelanii din primele generații să creeze o atmosferă spirituală foarte favorabilă pentru dezvoltarea unor caractere frumoase. De la primele ore ale dimineții, începând cu devoționalul din clase și până la întâlnirile pline de încărcătură spirituală de la altarul de seară, muzica sacră înălțată cu inimă sinceră și glasuri curate de liceeni au ajuns până la tronul lui Dumnezeu compensând pe deplin dorul de acasă al acestora cu dorul de Casa de Sus. Primii absolvenți își amintesc cu siguranță momentele extraordinare când cantina școlii se transforma aproape miraculos în catedrală.
În acest spațiu destinat servirii mesei, maestrul Horvath Joszef, actualul dirijor al Operei Române și Maghiare de Stat din Cluj-Napoca, ca profesor de muzică al acestui liceu, a pregătit corul liceului pentru concertele de neuitat susținute cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului care au încălzit inimile a mii de clujeni. An de an, cu ajutorul unui colectiv de profesori dedicați și pregătiți din punct de vedere profesional, Liceul Teologic Adventist „Maranatha” a reușit să obțină, rezultate bune și foarte bune din punct de vedere academic. Profesori din cadrul liceului, ca doamna profesor de geografie-limba engleză Sebők-Balla Laura au obținut rezultate remarcabile, note de 10 la concursul național de titularizare, fiind premiată de IȘJ Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Ministerul Educației în cadrul Galei de excelență a Clujului.
În ultimii ani, rata de promovabilitate la bacalaureat pentru absolvenții liceului nostru s-a mentinut în jurul valorii de 90%, unii dintre elevii noștri reușind performanța să termine examenul de maturitate cu media 10, eleva Pilug Mihaela. Foarte mulți dintre elevii care au terminat la Liceul„Maranatha” sunt astăzi profesori, medici, asistenți medicali, avocați, pastori, oameni de afaceri, politicieni, asistenți sociali, psihologi, speakeri, antreprenori ca Lorand Soares-Szasz, jurnaliști apreciați în România. Liceenii de la „Maranatha” se implică activ în activități care au un puternic impact asupra comunității locale. Prin intermediul multiplelor distincții acordate la „Gala 10 pentru Cluj, Juniorii Clujului, Speranțele Cetății'', școlii noastre i-au fost recunoscute merite deosebite în materie de protecție a mediului dar și aprecierea pentru implicarea în alte proiecte de ajutorare a persoanelor care au nevoie de un sprijin moral sau material din cauza unor afecțiuni cronice. Din cadrul activităților extracurriculare sunt foarte apreciate excursiile organizate de profesorii și capelanii Liceului Teologic Adventist „Maranatha”.Generații de elevi ai acestui liceu au vizitat lagărul de concentrare de la Auschwitz-Polonia organizate de profesorul de istorie Emanuel Ungureanu. Sute de elevi care au intrat pe porțile acestei școli au fost în excursii organizate pentru a vedea și învăța din geografia, istoria și cultura unor orașe frumoase din țara noastră și din străinătate: Ungaria, Polonia, Germania, Italia, Belgia, Spania, Franța, Marea Britanie, Grecia, Israel, Turcia. Liceul Teologic Adventist „Maranatha” din Cluj-Napoca are un trecut, un prezent și mai ales un viitor, de aceea conducerea liceului s-a concentrat pe dezvoltarea școlii prin diversificarea paletei ofertei educaționale și modernizarea bazei materiale după standardele secolului XXI.
În ultimii patru ani, eforturile conducerii școlii s-au concentrat pe păstrarea standardelor de performanță academică specifice oricărei școli publice din România, dar promovând și valorile educației adventiste și a dezvoltat liceul prin diversificarea ofertei educaționale a școlii, prin autorizarea ARACIP a unui nivel primar din 2019, a unui nivel preșcolar cu două grupe: una cu predare în limba română și una cu predare în limba maghiară începând cu toamna anului 2022. De asemenea, la nivel liceal s-a diversificat oferta educațională cu un NOU profil, profil real, specializarea ȘTIINȚELE NATURII din septembrie 2022. Din punctul de vedere al îmbunătățirii infrastructurii școlare și al dotărilor spațiilor de învățământ, liceul nostru a făcut pași uriași pentru a le oferi generațiilor viitoare de elevi care vor să învețe în școala noastră, condiții la un nivel ridicat conform standardelor europene printr-un proiect de investiție al Primăriei Municipilui Cluj-Napoca care s-a finalizat în toamna anului 2020, proiect în valoare de peste 7.300.000 ron+TVA. Cu sprijinul extraordinar al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, liceul nostru a parcurs un amplu proces de modernizare la standarde europene a întregii școli. Actuala construcție a fost renovată și reabilitată complet și s-a înălțat cu încă două niveluri: un etaj și o mansardă. Noul corp de clădire renovat are: săli de clasă, sală de mese, sală de gimnastică, sală festivă, sală de muzică, laboratore de științele naturii și informatică, cabinete, camere de cămin frumos utilate și amenajate. Liceul Teologic Adventist „Maranatha” vă așteaptă cu brațele deschise să studiați într-o școală unde mai presus de orice învățătură și orice știință, elevii și profesorii, conlucrează la formarea unor caractere frumoase care să apropie Cerul de pamânt……