Grow Up 4 Life

Grow Up 4 Life

Share

Creşti pe viaţă şi pentru viaţă! Inspiraţie pentru dezvoltarea adolescenţilor.

08/09/2024

Ce face prima zi de școală să fie specială?

Sentimentul de bucurie la revederea colegilor și profesorilor, sau oportunitatea unui nou început, alături de noi colegi, noi materii și noi dascăli? Poate fi chiar energia din curtea școlii, unde se regăsesc atât emoția revederii celor dragi, cât și entuziasmul unui nou început și curiozitatea față de necunoscut.

Sau poate este ceva special în aerul de toamnă: prima adiere a vântului tomnatic, razele de soare de culoarea chihlimbarului și frunzele pictate ale copacilor.

Indiferent de sentimentele cu care începi noul an școlar, te încurajez să fii prezent în moment, să te bucuri de experiență și să-ți propui ceva pentru prima zi. O intenție. Fie să te bucuri de ziua aceasta, să îmbrățișezi un prieten pe care nu l-ai văzut de mult timp sau să te încarci de energie și să sărbătorești alături de familie, după școală.

Mult succes în noul an și în noua etapă și fie să ai parte de experiențe de învățare bogate și cu semnificație, de care să îți amintești cu drag și peste ani!

Succes!

,

Photo credit: https://www.freepik.com/free-vector/realistic-back-school-background-with-school-supplies_28792798.htm =back%20to%20school&position=22&from_view=keyword&track=ais_hybrid&uuid=8422242a-5d30-4369-b053-8eed2f2bd512

Photos from Grow Up 4 Life's post 09/07/2024

Procesul de Admitere la Liceu pentru 2024 - GHID 📚✨

O scurtă reamintire legată de procesul de admitere la liceu pentru anul 2024, conform Edupedu.ro (sursa oficială de informare):

𝟏. 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳ă 𝐨𝐩ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 î𝐧 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧ț𝐞𝐥𝐨𝐫:
Pune întotdeauna pe prima opțiune cea preferată, indiferent de incertitudinea privind media necesară pentru a fi admis. Următoarele 2-3 opțiuni ar trebui să fie la fel de dorite, iar admiterea la oricare din ele să fie un motiv de sărbătoare 🎉.

𝟐. 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳ă 𝐮𝐧 𝐧𝐮𝐦ă𝐫 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐩ț𝐢𝐮𝐧𝐢:
Este absolut necesar să completezi multe opțiuni pentru a-ți mări șansele de repartizare. Nu există nicio penalizare sau risc dacă treci cât mai multe opțiuni 📝.

𝟑. 𝐕𝐞𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜ă 𝐟𝐢ș𝐚 𝐝𝐞 î𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞:
După completarea fișei, aceasta trebuie verificată și validată de cel puțin un adult (părinte, diriginte) pentru a valida sau corecta eventualele erori de transcriere. Orice greșeală trebuie raportată și corectată înainte de introducerea datelor în baza de date, deoarece softul de repartizare nu te cunoaște și nu știe să corecteze erorile 🔍✅.

𝟒. 𝐀𝐥𝐠𝐨𝐫𝐢𝐭𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐚𝐣𝐚𝐫𝐞:
În linkul de mai jos găsești mai multe exemple concrete și scenarii de repartizare. Esențialul este că repartizarea computerizată ordonează elevii în funcție de media de admitere și îi repartizează pe rând, începând cu elevul cu cea mai bună medie. În cazul în care la prima opțiune se ocupă locurile, vei intra în repartizarea pentru a doua opțiune, criteriul fiind același: media. Altfel spus, nu te va dezavantaja numărul opțiunii 📊🖥️.

𝟓. 𝐀𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞ș𝐭𝐞-ț𝐢 𝐬ă 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐨𝐩ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐭𝐚𝐣𝐞𝐚𝐳ă 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐩𝐞 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 ș𝐢 îț𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫ă 𝐨𝐜𝐚𝐳𝐢𝐚 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥ț𝐢 î𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐭ă𝐮:
Iar dacă ai dubii, încă ai timp să evaluezi opțiunile tale prin prisma ofertei educaționale, a materiilor predate și a informațiilor transmise de unitatea școlară pe site-ul propriu și canalele de social media (Facebook, Instagram) 💡🌐.

Ghidul de admitere este gândit să te ajute să faci cele mai bune alegeri pentru tine. Link aici: Edupedu.ro 🔗 https://www.edupedu.ro/admitere-liceu-2024-algoritmul-de-repartizare-a-elevilor-explicat-de-autorii-lui-cum-se-calculeaza-media-de-admitere-si-care-sunt-criteriile-de-departajare/

Mult succes! 🍀

09/07/2024

🎓📚 Ai trecut prin emoțiile Evaluării Naționale sau ale BAC-ului? 🎓📚

Este momentul să ne susținem unii pe alții! 🌟

👩🎓👨🎓 Dacă tocmai ai terminat Evaluarea Națională, scrie în comentarii o întrebare pe care o ai despre admiterea la liceu, integrarea într-o nouă clasă și școală, viață de liceu sau orice altceva îți trece prin minte! 🔍

👩🏫👨🏫 Dacă ai luat BAC-ul și ești deja un expert în valorificarea anilor de liceu, răspunde la o întrebare din comentarii și împărtășește-ți experiența! 💡
💬 Comentariile și distribuirea sunt cheia! Hai să ne susținem reciproc!

🔄 Distribuie această postare și invită-ți prietenii să participe! Cu cât suntem mai mulți, cu atât ne putem sprijini mai bine!

03/07/2024

Felicitări pentru că ai trecut de un moment important! Indiferent de rezultatele obținute, este doar un pas în călătoria ta. Mai jos găsești 11 recomandări pe care le poți aplica imediat ce ai primit rezultatul de la Evaluarea Națională:

𝟏. 𝐀𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭ă-ț𝐢 𝐞𝐦𝐨ț𝐢𝐢𝐥𝐞

Este normal să ai emoții puternice în aceste momente și imediat după ce afli rezultatul. Fie că ești fericit, surprins, trist, confuz sau speriat, toate aceste sentimente sunt valide. Permite-ți să le simți și să le procesezi.

𝟐. 𝐒ă𝐫𝐛ă𝐭𝐨𝐫𝐞ș𝐭𝐞 ș𝐢 𝐢𝐚-ț𝐢 𝐮𝐧 𝐫ă𝐠𝐚𝐳 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐭 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢

E momentul să te bucuri de reușita ta! Ia-ți o pauză să realizezi ceea ce tocmai s-a întâmplat și să te relaxezi alături de cei dragi! Poți lua masa cu familia, acasă sau într-un loc preferat, poți ieși în parc sau undeva în natură, poți merge la un film sau poți rămâne acasă, în liniște și tihnă. Orice ai alege, meriți să punctezi acest moment și să te bucuri de rezultatele tale!

𝟑. 𝐍𝐮 𝐥ă𝐬𝐚 𝐧𝐨𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜ă

Notele sunt importante acum, dar nu te definesc pe termen lung. Ești mult mai mult decât un număr pe o foaie de hârtie sau dintr-un clasament. Ai talente și potențial care nu pot fi evaluate sau măsurate doar prin note. Ține cont de asta.

𝟒. 𝐆â𝐧𝐝𝐞ș𝐭𝐞-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐭ă𝐮

Vizualizează-te peste câțiva ani. Unde te vezi? Ce activități faci? Ce fel de persoană vrei să devii? Gândește-te la cm alegerile tale de acum te pot ajuta să ajungi acolo unde îți dorești. Dacă te vizualizezi plin de energie, cu chipul radiind a bucurie și având alături oameni de calitate, care te inspiră și te susțin, cu siguranță ai avut un cuvânt de spus în alegerea viitorului tău.

𝟓. 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳ă-𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐨𝐩ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐚𝐥𝐞

Dacă încă nu au acordat timp acestui aspect, fă cercetări despre liceele care te interesează. Intră pe site-urile lor, apoi pe paginile de social media și citește despre programele pe care le oferă, activitățile extracurriculare, profesorii și atmosfera generală. Dacă cunoști elevi mai mari care au urmat liceele respective discută cu ei, sau scrie-le pentru a obține informații reale, dacă le consideri necesare.

𝟔. 𝐀𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐮𝐧 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬ă îț𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐞 𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐧𝐢𝐭ăț𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐩𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞

Gândește-te la ceea ce te atrage, ce te interesează și ce vrei să explorezi în următorii ani. Alege un liceu care să îți dezvolte interesele și competențele pe termen lung. Nu te limita doar la reputația academică a liceului, clasamentul din oraș, statutul pe care îl are, ci uită-te și la proiectele extracurriculare și la oportunitățile de învățare pe care le oferă. Desigur, poți alege între un profil uman sau real, un liceu teoretic, tehnologic sau vocațional. Orice variantă este corelată cu viziunea ta asupra viitorului este cea potrivită pentru tine. Iar dacă încă nu îți este clar ce dorești să faci după absolvire, alege varianta care îți oferă ocazia să crești și să te dezvolți cel mai armonios.

𝟕. 𝐈𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜ă-ț𝐢 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚 î𝐧 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐞

Discută deschis cu părinții tăi despre opțiunile și preferințele tale. Chiar dacă uneori pare că nu te înțeleg și ei, la fel că tine, își doresc să reușești și să fii împlinit. Rolul lor este să te susțină și să te ajute să iei cea mai bună decizie. Exprimă-ți dorințele și preocupările tale și ascultă și perspectivele lor.

𝟖. 𝐅𝐢𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐨𝐬 î𝐧 𝐟𝐚ț𝐚 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛ă𝐫𝐢𝐢

Schimbarea este o parte naturală a vieții. S-ar putea ca unii din prietenii tăi să nu-și dorească ce îți dorești tu. Nu te teme să iei deciziile tale și să explorezi terenuri necunoscute, chiar dacă nu îi vei avea alături zi de zi. Aceste experiențe te vor ajuta să crești și să te dezvolți.

𝟗. 𝐅𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬 𝐥𝐚 𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐧𝐢𝐭ăț𝐢 𝐧𝐨𝐢

Liceul este o perioadă de explorare. Fii deschis la noi experiențe și oportunități. Vei avea ocazia să te implici în activități diversificate care te vor învața lucruri noi. Vei descoperi materii noi și orizonturi necunoscute. Fiecare experiență va contribui la dezvoltarea ta personală, socială și ulterior profesională.

𝟏𝟎. 𝐅𝐢𝐢 𝐭𝐮 î𝐧𝐬𝐮ț𝐢

În tot acest proces, cel mai important este să fii tu însuți. Urmează-ți inima. Alege ceea ce simți că este cel mai potrivit pentru tine, nu ceea ce crezi că ar trebui să alegi pentru a mulțumi pe alții.

𝟏𝟏. 𝐆â𝐧𝐝𝐞ș𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭𝐢𝐯 ș𝐢 𝐟𝐢𝐢 î𝐧𝐜𝐫𝐞𝐳ă𝐭𝐨𝐫

Crede în tine și în potențialul tău. Când completezi foaia cu opțiunile de înscriere, pune pe primul loc exact ceea ce îți doreșți. Chiar dacă simți că nu ai șanse. Oferă-ți tu primul șansa de a intra în locul pe care l-ai ales. Următoarele opțiuni alege-le la fel de atent, în așa fel încât dacă intri la a doua sau a treia opțiune, să simți că acolo e locul tău și ești în locul potrivit. Fii pozitiv și încrezător în toate alegerile tale.

Î𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐞, 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞?

Sărbătorești și te bucuri! Îți amintești că notele de la Evaluarea Națională sunt doar un capitol din viața ta. Alegi un liceu care să te ajute să te cunoști și să te dezvolți ca persoană. Rămâi curajos și încrezător.

Scrie-mi într-un comentariu care din ideile de mai sus te-a surprins cel mai mult 😁.

Mult succes și curaj în toate deciziile pe care le vei lua! 🎉

01/07/2024

Fie ca inspirația, învățămintele, îndrumarea dascălilor și suportul celor dragi să-ți fie suport în această săptămână! SUCCES!!

26/06/2024

Am un exercițiu preferat pe care îl fac cu adolescenții ori de câte ori am ocazia, la începutul unui curs, program sau practică profesională. Îi întreb care le sunt așteptările și temerile. Fiecare își identifică și exprimă aceste temeri, de obicei pe post-it-uri. Le citim împreună, clarificăm și eliminăm motivele de teamă, apoi tragem concluziile.

E un exercițiu profund. Însă ori de câte ori îl fac cu tineri din școli și clase diferite, în ani diferiți, cu grupuri care nu se cunosc, observ mereu aceleași temeri. Un fir roșu care ne unește pe toți este frica de a greși. "Să nu greșesc" este prima și cea mai des menționată teamă.

Am reflectat mult asupra acestui aspect. Așa am înțeles un lucru: ca adolescenți, apoi ca adulți, ne-am străduit să eliminăm această teamă. Am citit, am învățat, am exersat să o depășim. Dar, de fapt, am reușit doar s-o ascundem. Am lăsat-o să crească și să ne controleze din umbră.

Deoarece am evitat să devenim confortabili cu frica de eșec. Nu ne-am permis să nu scriem frumos, să nu desenăm cât mai corect, să nu vorbim articulat, să ne scape o diacritică, să greșim tonul sau notele la muzică. La teste și examene, greșeala a fost mereu inamicul numărul 1. A început să ne fie frică să nu spunem ceva greșit, să nu facem ceva greșit, să nu supărăm pe cineva, să nu fim sancționați.

𝐃𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐝𝐮𝐢𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐢𝐦, 𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭, 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐦 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐞𝐬̦𝐞𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢. 𝐒𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚̆𝐦 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐥𝐚 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬, 𝐬𝐚̆ 𝐨 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐦 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐨 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆𝐦. 𝐒𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐚, 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐢, 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐨𝐬̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞.

Mâine și săptămâna viitoare vom avea alte ocazii în care ni se cere să nu greșim, să nu eșuăm. Viitorul atârnă greu și se simte. Nu spun să îmbrățișăm posibilitatea de a greși la fiecare pas, dar putem să ne antrenăm mintea și emoțiile.

𝐀𝐬̦𝐚𝐝𝐚𝐫, 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐬𝐮𝐠𝐞𝐫𝐞𝐳 𝐮𝐧 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̦𝐢𝐮 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝: 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐢.

Ia o foaie de hârtie și scrie cu cealaltă mână, urât și greșit. Cât de urât poți. Apoi, fă un calcul matematic greșit. Când iei o pauză, dansează pe lângă ritmul melodiei. Dacă ai chef, cântă fals. Apoi, fă o omletă arsă pe o parte. Dă-ți voie să greșești.

Dacă ești părinte și ai văzut asta, te rog să nu te enervezi pentru omleta arsă. E un exercițiu.

Oamenii trebuie să știe că eșecul face parte din proces. Dacă ai de susținut o prezentare sau o probă orală la BAC, înainte de a vorbi fluent, bâlbâie-te. Exersează în siguranța camerei tale cm se simte această emoție. Ascultă-ți vocea tremurândă. Privește-te în oglindă. Așa arată PROGRESUL. E firesc să fie așa.

Dă-ți voie să respiri. Oamenii care au curajul să continue, indiferent de greșeli, vor rezolva mai multe, vor acționa mai ferm și vor câștiga pe termen lung.

Știu că nu se face primăvară cu o floare. Altfel spus, nu ne lecuim de frică cu o greșeală. E nevoie de timp și exercițiu. Însă până îți vei oferi acel timp 𝐝𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐚𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐢𝐜𝐢, 𝐮𝐧 𝐩𝐢𝐜. 𝐌𝐚̆𝐜𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐩𝐢𝐜. 𝐎 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞. 𝐓𝐔 𝐨 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞.

Amintește-ți să fii perseverent, chiar dacă greșești. Continuă. În viață, în timpul examenelor, în timpul probelor de BAC. Continuă, indiferent de greșeli.

Fii blând cu tine. Cu toții greșim. Greșelile nu te definesc.

Învață din greșeli. Analizează ce s-a întâmplat și aplică ceea ce ai descoperit data viitoare, pentru rezultate mai bune.

O să crești frumos. Ai sa vezi.

Mult succes mâine la Evaluarea Națională și săptămâna viitoare la BAC!

24/06/2024

Dacă săptămâna aceasta dai Evaluarea Națională, mesajul acesta este pentru tine: lasă orice grijă legată de viitor acolo unde îi este locul: în viitor.

Este normal să te gândești cm a fost anul trecut, cu ce medii s-a intrat la profilul pe care ți-l dorești și să te întrebi dacă vei avea loc la liceul preferat. Totuși, mâine și în zilele următoare, este momentul să lași lucrurile pe care nu le poți controla să existe înafara ta, în viitor.

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐳ă-𝐭𝐞 𝐃𝐎𝐀𝐑 𝐩𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐩𝐨ț𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥𝐚 𝟏𝟎𝟎% 𝐚𝐜𝐮𝐦, 𝐚𝐢𝐜𝐢, î𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐞𝐥𝐨𝐫:
1. 𝐑𝐞𝐬𝐩𝐢𝐫ă: înainte de a începe să rezolvi subiectele, inspiră adânc de câte ori ai nevoie. Relaxează-te și concentrează-te pe sarcina din fața ta.
2. 𝐂𝐢𝐭𝐞ș𝐭𝐞 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭: ai timp să citești cu atenție fiecare subiect. Ai timp să înțelegi cerințele, să decizi cu care începi și să le abordezi pe rând, pas cu pas.
3. 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐞𝐚𝐳ă 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐟𝐨𝐚𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐞𝐧: evită să lucrezi pe ciornă mai mult decât să-ți schitezi câteva idei. Scrie direct pe foaia de examen și fii ordonat în răspunsurile tale.
4. 𝐇𝐢𝐝𝐫𝐚𝐭𝐞𝐚𝐳ă-𝐭𝐞: bea apă plată ori de câte ori simți nevoia. Hidratarea este importantă pentru concentrare, ajută creierul să gândească mai bine și să fie mai alert.
5. 𝐀𝐧𝐜𝐨𝐫𝐞𝐚𝐳ă-𝐭𝐞 î𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐮𝐧𝐢𝐜: acest examen este o experiență pe care nu o vei retrăi. Amintește-ți să respiri și să conștientizezi că acest moment vine și trece. Bucură-te că ai ajuns aici și că vei avea o poveste frumoasă de spus. Dă tot ce ai mai bun.
6. 𝐄𝐦𝐨ț𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐭ă𝐢: poate că uneori vei simți unele emoții mai puternic decât altele, de exemplu frica. Frica este ca un prieten care vrea să te păzească și să te ajute să te mobilizezi. Vorbește cu frica ta, spune-i că o vezi, că îi înțelegi rostul și asigur-o că te descurci foarte bine. E ok să stea lângă tine, dar spune-i să te lase să îți faci treaba.
7. 𝐀𝐢 î𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 î𝐧 𝐭𝐢𝐧𝐞: “Ș𝐓𝐈𝐔, 𝐏𝐎𝐓, 𝐅𝐀𝐂, 𝐑𝐄𝐔Ș𝐄𝐒𝐂!” Repetă-ți asta. Da, ești pregătit! Ai tot ce este necesar pentru a trece cu brio prin această experiență. Accesează-ți resursele din tine, tot ce ai învățat, citit, exersat, toată energia, motivația și curajul și fii susținătorul tău numărul 1.

Mult succes! Noi, cei apropiați și dragi ție, suntem alături de tine și suntem convinși că vei reuși! Baftă!

𝐏𝐬: 𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞ș𝐭𝐞-ț𝐢 𝐬ă-ț𝐢 𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐛𝐮𝐥𝐞𝐭𝐢𝐧𝐮𝐥, 𝟐-𝟑 𝐩𝐢𝐱𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐬𝐭𝐢𝐥𝐨𝐮𝐥 ș𝐢 𝐨 𝐚𝐩ă 𝐩𝐥𝐚𝐭ă. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐩𝐥𝐮𝐬 𝐝𝐞 î𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞, 𝐬𝐭𝐚𝐢 î𝐧 𝐩𝐨𝐳𝐢ț𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐮𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧 𝟏 𝐦𝐢𝐧𝐮𝐭. 𝐁𝐚𝐟𝐭ă!!

18/06/2024

“𝐈𝐀𝐔 𝐁𝐀𝐂-𝐔𝐋 𝐂𝐔 𝐁𝐑𝐈𝐎!”

Mi-ar fi plăcut să-mi spun asta în clasa a XII-a. În schimb, ascultam “Wake me up when September ends” de la Green Day și mă rugam să treacă zilele mai repede, îngrozită de fiecare probă orală și scrisă.

Pe vremea aceea nu știam că succesul la BAC nu depinde doar de cât de bine cunoști materia, ci și de pregătirea fizică, mentală și emoțională.

𝐀𝐬̦𝐚 𝐜𝐚̆, 𝐦𝐚𝐢 𝐣𝐨𝐬 𝐠𝐚̆𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝟏𝟓 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐞𝐢 𝐁𝐀𝐂-𝐮𝐥 𝐜𝐮 𝐛𝐫𝐢𝐨.

Citește-le, trimite-le prietenilor și colegilor, aplică-le și revin-o după 8 iulie cu un comentariu, după ce vei afla rezultatele! :)

Cele 15 strategii care te vor ajuta:

𝟏. 𝐕𝐢𝐳𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥: imaginează-te cm te simți după ce termini examenul și primești rezultatele. Gândește-te la felul în care vei sărbători și cine va fi alături de tine. Această vizualizare te va motiva și îți va clarifica următorii pași.

𝟐. 𝐏𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞-𝐭̦𝐢 𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞𝐥𝐞: alege haine confortabile, decente și curate pentru fiecare zi de examen. Pregătește-le din timp, calcă-le, aranjează-le pe umerașe. Evită machiajul și accesoriile stridente. Aspectul tău exterior influențează starea de spirit și încrederea în tine.

𝟑. 𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐠𝐡𝐢𝐨𝐳𝐝𝐚𝐧𝐮𝐥: asigură-te că ai la tine tot ce îți trebuie: instrumente de scris verificate, cu cerneală sau pastă albastră, documente necesare, buletinul, apă, gustări, șervețele și absorbante, dacă e cazul. Evită analgezicele și orice dispozitiv sau strategie de copiat. Evită să lași pe ziua examenului achiziția unui pix sau a unei apei. Nu ai timp și te vei stresa.

𝟒. 𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥: pregătește-te să ieși în timp util din casă. Ia în calcul traficul, aglomerația, vremea și adaugă încă 30 de minute de siguranță, pentru orice eventualitate. Calculează să ajungi la școală mai repede, chiar dacă vei sta 30 de minute la povești cu colegii. În felul acesta eviți să întârzii, sau să te stresezi din motive nenecesare.

𝟓. 𝐏𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞: exersează postura lui Superman - stai drept cu mâinile pe șolduri sau mâinile ridicate spre cer. Această poziție îți poate îmbunătăți încrederea în doar două minute. Ajută foarte mult mai ales la probele orale.

𝟔. 𝐀𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢: gândește-te că "iei BAC-ul", nu că "dai BAC-ul". Mergi zilnic hotărât/ă să IEI BAC-ul.

𝟕. 𝐆𝐞𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐥𝐚 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐞𝐧: citește subiectele cu atenție, respiră adânc și începe cu cele mai ușoare din ele. Organizează-ți timpul eficient și scrie răspunsurile direct pe foaia de examen. Folosește ciorna doar pentru organizarea ideilor. Recitește și verifică să fie totul corect din punct de vedere lexical, gramatical și al punctuației.

𝟖. 𝐇𝐢𝐝𝐫𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚: bea apă pentru a-ți menține creierul și corpul în formă. Evită excesul de cafea inainte de probe, care poate duce la agitație și anxietate. E valabil și pentru când ești acasă.

𝟗. 𝐀𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐡𝐫𝐚̆𝐧𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞: mănâncă alimente nutritive pentru a-ți asigura energia necesară, iar dimineața ia micul dejun. Chiar dacă emoțiile îți pot afecta apetitul, amintește-ți că ai nevoie de combustibil.

𝟏𝟎. 𝐍𝐨𝐭𝐢𝐭̦𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞: lipește pe pereții camerei tale foile cu informații importante. Creierul tău va scana și reține aceste informații chiar și atunci când nu repeți activ pentru următoarele probe.

𝟏𝟏. 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜: setează-ți termene limită scurte pentru a răspunde la întrebări sau pentru a-ți reaminti informații. Acest lucru face procesul mai distractiv și mai eficient.

𝟏𝟐. 𝐏𝐚𝐮𝐳𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞: ridică-te, mișcă-te și respiră aer curat în timpul pauzelor de la repetat. Mișcarea fizică te ajută să te reîmprospătezi și să îți menții concentrarea.

𝟏𝟑. 𝐑𝐞𝐥𝐚𝐱𝐚𝐫𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐧𝐢𝐜𝐚̆: acordă-ți câteva minute de relaxare la finalul fiecărei zile. Acest lucru îți crește șansele de oferi perfomanță și a doua zi.

𝟏𝟒. 𝐎𝐝𝐢𝐡𝐧𝐚̆: dormi suficient înaintea fiecărei probe și creează-ți un scurt ritual de relaxare înainte de culcare, evitând ecranele. Un somn bun este esențial pentru funcționarea optimă a creierului.

𝟏𝟓. 𝐀𝐟𝐢𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐚𝐫𝐞: repetă-ți zilnic afirmații care îți cresc încrederea. Exersează-le până când devin parte din gândirea ta zilnică.

Ești pregătit/ă. Ai încredere în tine și aplică aceste strategii pentru a obține succesul la BAC. Multă baftă!

Photo credit: https://www.frontiersin.org/news/2018/02/07/psychology-academic-success-good-exam-results/

Photos from Grow Up 4 Life's post 18/06/2024

3 lecții pe care le-am învățat de la Coldplay, în cel mai recent concert din București, și cm pot fi aplicate în viața de zi cu zi:

𝟏. 𝗙𝗶𝗶 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹 𝗱𝗲 𝗶𝗺𝗽𝗮𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗶𝘀𝘂𝗹 𝘁𝗮̆𝘂 𝗶̂l 𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗮𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮̆ 𝘀𝗼𝗹𝘂𝘁̦𝗶𝗶 𝘀𝘂𝘀𝘁𝗲𝗻𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲:
o La începutul concertului am aflat că biletul cumpărat susține multiple organizații care protejează mediul (detalii aici https://sustainability.coldplay.com/ ). Inițiativele susținute includ utilizarea de energie regenerabilă, reducerea emisiilor de CO2, promovarea transportului sustenabil, curățarea oceanelor, conservarea pădurilor și reducerea deșeurilor. Coldplay ne-a arătat că deși visul lor s-a împlinit, sunt conștienți de impactul pe care turneele îl au asupra mediului și aplică soluții pentru a reduce efectele negative.
o 𝑪𝒖𝒎 𝒑𝒐𝒕̦𝒊 𝒕𝒖 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂 𝒊̂𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒅𝒆 𝒛𝒊 𝒄𝒖 𝒛𝒊: acțiunile tale afectează mediul natural. Așadar, acolo unde ești și unde vei fi peste ani, caută să gândești și să aplici soluții care pot proteja natura pe termen lung. Cu toții putem contribui la sustenabilitate prin obiceiuri și alegeri responsabile, economie circulară, precum și prin acțiuni de reducere a consumului de energie, reciclarea și sprijinirea inițiativelor ecologice locale sau globale.

𝟐. 𝐈̂𝐦𝐛𝐮𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐮 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫:
o În prima zi a concertelor din Bucureșți, Coldplay a luat o serie de decizii care au avut un rezultat neașteptat pentru ei. Atunci când reacția publicului nu a fost pe măsura așteptărilor, Coldplay a decis să analizeze rezultatul, cauzele și să revină a doua zi, cu o strategie diferită, un mesaj diferit și o abordare nouă. Au demonstrat flexibilitate, orientarea spre rezolvarea problemelor și eficiență în gestionarea evenimentului, cu atât mai mult cu cât a fost de pe o zi pe alta.
o 𝑪𝒖𝒎 𝒑𝒐𝒕̦𝒊 𝒕𝒖 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂 𝒊̂𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒅𝒆 𝒛𝒊 𝒄𝒖 𝒛𝒊: atunci când nu obții rezultatele dorite, la școală, în relațiile cu ceilalți, la locul de muncă, în proiectele tale sau în evenimentele mici sau mari, analizează ce a mers bine și merită păstrat și ce nu a mers conform așteptărilor și poate fi îmbunătățit. Fii deschis la schimbare și adaptează-te în funcție de circumstanțe, pornind de la învățămintele desprinse. Fii curajos și acționează din nou, chiar dacă schimbările sunt mici. Ele pot fi semnificative.

𝟑. 𝐅𝐢𝐢 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐚𝐝𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢𝐢:
o Probabil Coldplay a pierdut zeci de mii de fani în câteva zile. Dar asta nu i-a împiedicat să învețe din experiența și rezultatele obținute, să rămână fideli mesajelor și convingerilor lor și să nu se dezică de oamenii din jurul lor. Au ales să reacționeze cu calm, blândețe și naturalețe. Au ales să comunice și să continue show-ul.
o 𝑪𝒖𝒎 𝒑𝒐𝒕̦𝒊 𝒕𝒖 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂 𝒊̂𝒏 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒅𝒆 𝒛𝒊 𝒄𝒖 𝒛𝒊: când întâmpini dificultăți sau ești criticat, alege să acționezi cu curaj și bunătate. Da, cu toții greșim sau suntem greșit înțeleși. Și da, cu toții ne temem de judecată. Însă chiar dacă îți dorești să fii iubit și apreciat, sau să faci parte dintr-un anumit grup social, amintește-ti să rămâi autentic și fidel valorilor tale, indiferent de opiniile și reacțiile celorlalți. Asta îți va da putere interioară și îți va crește încrederea și stima de sine.

Convingerea mea este că putem învața din orice eveniment și experiență de viață. Chiar și dintr-un concert.

𝐈𝐚𝐫 𝐜𝐚̂𝐭 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐧𝐨𝐢, 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐚𝐮𝐝𝐚̆ 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐫 :).

Photos from Grow Up 4 Life's post 31/05/2024

Astăzi, 31 Mai 2024, am avut bucuria și onoarea de a participa la Conferința Națională „Făuritorii de Fapte Bune”. Cu această ocazie, am avut oportunitatea de a vorbi despre un subiect care ne poate transforma viețile: 𝐥𝐞𝐠ă𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐛𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞 ș𝐢 𝐨 𝐯𝐢𝐚ță 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭ă.

Sala a fost plină de copii plini de energie, iar după o scurtă activitate interactivă, am sintetizat trei idei pe care le împărtășesc aici:
1. 𝐆𝐞𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢ț𝐢: așa cm am văzut astăzi, când zâmbim, salutăm, ne îmbrățișăm, mulțumim și ne ajutăm reciproc, ne simțim mai bine. Orice persoană, oricând și oriunde, poate să facă fapte bune. Prin urmare, dacă vrem să fim mai fericiți, merită să încorporăm mici gesturi de bunătate în fiecare zi.
2. 𝐁𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐞𝐚𝐳ă 𝐥𝐞𝐠ă𝐭𝐮𝐫𝐢 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢, 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫ă ș𝐢 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞: aceste legături duc la parteneriate durabile și rezultate. Când suntem buni unii cu alții, construim punți între noi și mediile din jurul nostru.
3. 𝐁𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐩𝐥𝐢𝐜ă ș𝐢 𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐚𝐫𝐜𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢: atunci când facem ceva bun, creăm un lanț al bunătății care se răspândește din ce în ce mai mult. Împreună, putem contribui la transformarea lumii într-un loc mai bun, cu bucurie și zâmbete, în fiecare zi.

Pentru cadrele didactice, lucrătorii cu tineret, părinți și specialiști, am două îndemnuri:
1. 𝐒ă 𝐟𝐢𝐦 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭: ca adulți, suntem modele pentru copii. Ei ne privesc și învață de la noi. Prin urmare, să ne comportăm cu bunătate, răbdare și respect, inclusiv față de noi înșine, pentru a arăta cu adevărat ce înseamnă bunătatea.
2. 𝐒ă 𝐜𝐫𝐞ă𝐦 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐢 𝐛𝐚𝐳𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞 𝐛𝐮𝐧ă𝐭𝐚𝐭𝐞: este important să promovăm bunătatea în mediile în care ne desfășurăm activitatea. Putem face acest lucru prin conferințe, activități de grup, proiecte de voluntariat și prin recunoașterea gesturilor frumoase. Elevii învață prin exemple și prin practică, așadar să le oferim cât mai multe ocazii de a experimenta bunătatea.

M-am bucurat să revăd prieteni dragi, precum Maria Paula Bocoș și cățelusa Daisy, dar și să cunosc persoane deosebite, pasionate de munca lor și conștiente de impactul pe care îl au în lume.

Prezentările de astăzi au fost o sursă de învățăminte și bune practici, presărate cu momente artistice susținute de copiii de la Grupul Vocal „Melody” Câmpia Turzii și ai Colegiului Național „George Barițiu” Cluj-Napoca.

Mulțumesc doamnei Prof. univ. dr. Mușata-Dacia Bocoș, coordonatoar al proiectului, pentru invitație, doamnei profesor Anisia Elena Jucan de la Colegiul Național “George Barițiu” Cluj-Napoca și doamnei profesor Diana-Crina Marin de la Liceul Teoretic “Pavel Dan” din Câmpia Turzii pentru colaborarea frumoasă în vederea pregătirii evenimentului. Alături de Asociația Pro Assisto, organizatorul evenimentului, și invitații din Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Inspectoratul Județean Mureș și Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” din localitatea Luduș am facut parte din lanțul bunătății.

Închei cu gândul că fiecare gest de bunătate pe care-l facem contribuie la o lume mai frumoasă și la o viață mai fericită.

Vă mulțumesc!

28/06/2023

Salut!

Ştiu că te străduieşti. Te cauţi şi ai încă 1000 de întrebări, frici, nedumeriri şi incertitudini. E normal să le simţi. Le simt şi cei care au 10 pe linie şi cei care au 5. Le-am simţit şi eu când am intrat la liceu şi când am terminat masterul. Le simt şi acum, în fiecare zi.

Navighează prin stările astea, pentru că sunt normale, fireşti, sănătoase, minunate. Sunt semnul că eşti în viaţă. Respiră şi ia fiecare moment pe rând.

✔ Ce vreau să înţelegi, indiferent de notele pe care le-ai luat

Alegerea liceului este importantă, dar nu te va defini.
Notele pe care le-ai luat sunt importante pentru perioada imediat următoare, dar nu te vor defini.
Alegerile pe care le vei lua în următorii ani sunt importante. Dar nu te vor defini.
Viitorul tău este cm îl alegi şi cm îl creezi în FIECARE zi, nu doar în ziua în care te înscrii la liceu sau la facultate.
Tot ce a fost şi urmează face parte din călătoria ta. E parte din ceea ce EŞTI. Dar nu te defineşte.

✔ De ce e totuşi, important momentul ăsta?

Momentul ăsta face parte dintr-un şir de alegeri pe care te vei obişnui să le faci de acum înainte:
- să alegi din iubire, sau să alegi din frică;
- să mergi spre ceva, sau să alergi de ceva;
- să ţii cont de tine, de ce îţi doreşti, de ce ai nevoie, sau nu;
- să lucrezi în echipă, să te sfătuieşti cu adulţii din jurul tău, sau să te închizi şi să eviţi să colaborezi;
- să rezolvi problemele pe care le întâmpini sau să fugi de ele;
- să-ţi asumi responsabilitatea propriilor alegeri la pachet cu roadele şi consecinţele, sau să pasezi această responsabilitate şi să te dezici de impactul ei în viitor.

Vezi tu, poate ai auzit de la adulţi cu autoritate că eşti prea tânăr sau prea mic ca să ştii ce vrei şi ce e mai bine pentru tine. E irelevant.

Cu siguranţă nu eşti prea tânăr să înveţi să iei decizii. Să le cântăreşti şi să-ţi asumi responsabilitatea lor, în timp ce încă ai părinţii în jurul tău să te susţină, să te ajute şi să te înveţe cm să te descurci fără ei până devii major. E cel mai prielnic moment să o faci, indiferent că ştii sau nu ştii ce vrei!

Dacă nu începi de acum să exersezi atitudinile constructive de mai sus (să alegi din iubire, să mergi spre ceva, să ţii cont de tine, să lucrezi în echipă, să rezolvi probleme etc.), există riscul să devii un adult care dă vina pe ceilalţi pentru propriile acţiuni şi propriile decizii. Riscul este să te antrenezi în a deveni victima perfectă, care aşteaptă de la ceilalţi să se schimbe sau să îi ofere ce are nevoie.

Ştii bine ca lucrurile nu sunt prea grozave în a doua situaţie şi e grea viaţa pentru genul ăla de adult.

🤷‍♀️🤷‍♂️ TU ce îţi doreşti?

Poate că încă nu ştii şi asta e ok.

Însă dacă ştii şi simţi ceva acum, care crezi că se va tempera în timp şi va dispare, pentru că e doar “un interes temporar” ei bine, dacă e real, va continua să existe în tine şi la 30 de ani.

E natural să-ţi fie frică de eşec, de critică, de o viaţă mediocră şi cu lipsuri.

E firesc să-ţi doreşti o viaţă bogată, în care eşti sănătos, împlinit, fericit, conectat la oameni, locuri şi experienţe bogate, în care ai statut, aparţii unor grupuri din care ţi-e drag să faci parte şi îţi permiţi tot ce îţi doreşti pentru că ai suficiente surse de venit.

Dar ceea ce poate nu ştii este că poţi avea tot ce e mai sus, în timp ce faci ceea ce iubeşti.

Când iubeşti ceva, acel ceva îţi oferă sens. Sensul şi iubirea, te ajută să devii excepţional. Ca şi cm ai avea un dar, pe care îl îmbogăţeşti prin ACŢIUNE, apoi îl oferi celorlalţi.

Şi ca să te scutesc de o frică în plus, eşecul şi critica fac şi ele parte din proces. Viaţa are şi părţi frumoase şi părţi grele.

Vei gusta şi din eşec şi din succes. Şi din critică şi din aprecieri.

Cât despre mediocritate, crede-mă, poţi foarte uşor să fii mediocru în orice dacă nu iubeşti ceea ce faci.

De aceea, alegerea din iubire pentru ceva, nu din frică, e mai durabilă şi cu rezultate mai bune.

E valabil în tot: în şcoală, în job, în relaţii, în căsnicie.

😒 Bine dar, dacă ceea ce îţi doreşti acum se va schimba?

Ceea ce simţi la 14 ani e adevărat. E puternic. Va continua să existe în tine în toţi anii care vor urma, indiferent dacă îl vei hrăni sau nu. Se numeşte potenţial. Indiferent că îl faci ca job, ca hobby, voluntariat, guilty pleasure, acel ceva va face mereu parte din tine şi îţi va da energie.

Cu toate astea, nu există o singură pasiune în tine. Poate ai acum una în minte, dar e doar una din ele. Ai să descoperi şi altele.

Te vei schimba în timp. Vei descoperi lucruri noi, vei găsi materii interesante. Unele îţi vor atrage atenţia până când vei da totul din tine.

Vei creşte şi vei evolua. Vei găsi alte idei, alte domenii şi alte joburi. Vei descoperi noi bucurii şi noi interese de dezvoltare.

Mâine vei vedea lucrurile diferit de cm le vedeai la 12 ani şi le vezi acum.

Ai să te creezi, inventezi şi reinventezi.

E firesc, e frumos şi da, te vei schimba! Schimbarea e singura constantă peste care vei da.

✨💖 Cum te influenţează ce alegi acum?

Peste 4 ani vei avea în faţă un viitor mai palpabil, însă până acolo, ai ocazia să te cunoşti, să te descoperi şi să devii.

Dacă, totuşi, vrei să explorezi, joacă-te cu imaginaţia ta. Du-o departe.
Cine e omul pe care îl vezi în oglindă peste 10-15 ani?
Ce te vezi făcând?
Cum te simţi?
Cum arăţi?
În imaginea aia din viitor aşa-i că zâmbeşti, arăţi bine, ţi-au dispărut coşurile, te iubeşti, ai încredere în tine şi ştii cm să ai grijă de tine?
Aşa-i că ai vizitat deja ţara ta preferată?
Aşa-i că ai o relaţie foarte bună cu membrii familiei tale?
Aşa-i că stai împăcat şi fericit undeva, seara şi priveşti un apus perfect, fiind recunoscător că acum, în perioada asta, ai făcut cea mai bună alegere pentru tine DEŞI nu ţi-a fost uşor?

👍✌Care e primul pas?

După ce termini de citit textul ăsta, închide laptopul sau telefonul şi ascultă-ţi un pic interiorul.

Descoperă sau eliberează adevărul din sufleţelul tău. Vorbeşte prima dată cu tine. Lasă-ţi liberă mintea şi inima să te deseneze în viitorul tău de la vârsta de 25-30 de ani.

Vizualizează-te acolo. Nu trebuie să fie un job concret (pentru că e foarte probabil să-ţi apară în orizont peste câţiva ani de acum înainte). Însă vizualizează-ţi starea, atitudinea, activităţile pe care le faci, locaţia, mediul în care eşti.

😎😊 Care e următorul pas?

Apoi, vorbeşte liber cu familia ta.

Ai tăi îşi doresc să fii fericit, împlinit, sănătos, să ai o viaţă frumoasă şi un viitor bogat. Da, uneori îşi doresc pentru tine ceva ce ei nu au avut. Dar în esenţă, îţi vor doar binele. Tu şi ei sunteţi în aceeaşi echipă. Vă doriţi acelaşi lucru.

Însă ceea ce simţi tu s-ar putea să simţi doar tu şi dacă nu vorbeşti tu pentru tine, dacă nu ai şi tu o voce şi ceva de spus în privinţa alegerii liceului, dacă nu îţi transmiţi şi tu ideile, nevoile, aspiraţiile şi viziunea aceea de mai sus, nimeni nu o va putea face în locul tău. La fel cm nimeni nu poate bea apă în locul tău.

Ai nevoie doar de un bob de încredere în tine şi curaj. O discuţie sănătoasă, calmă şi plină de iubire cu ai tăi. Şi o să fie bine.

✌ La ce să fii atent când notezi prima opţiune din formularul de înscriere:

Îţi recomand când alegi alegi liceul de pe prima poziţie să ţii cont de următoarele: nu e o competiţie a celei mai bune medii şi nici a celui mai bun liceu. Ţinteşte sus dar ia în calcul că e momentul să ai visuri, să te creezi, să te entuziasmezi în fiecare zi şi după ce intri acolo. Să te duci cu drag la şcoală 4 ani de zile.

Alege liceul care te atrage cel mai mult, în care regăseşti valori cu care ţi-ar plăcea să creşti. Nu vorbesc neapărat de performanţă şcolară, ci de tot pachetul pe care liceul respectiv ţi-l poate oferi: profesori, materii, experienţe de învăţare, implicare în proiecte, schimburi culturale, excursii şi alte forme de învăţare care îţi oferă posibilitatea de a fi foarte bun în ceva ce ARE RELEVANŢĂ PENTRU TINE.

😉💖 Aminteşte-ţi ori de câte ori te cuprinde panica:

Tot ce a fost şi urmează face parte din călătoria ta. E parte din ceea ce eşti. Dar nu te defineşte.

Zilele vin pe rând şi dacă ceva e important pentru tine, îţi vei găsi sau construi propria cale.

Pregăteşte-te să întâlneşti oameni de toate vârstele, care nu vor înţelege ce-am scris aici, pentru că n-au trăit lucrurile astea. Alege să înveţi de la oameni care au deja rezultatele pe care ţi le doreşti şi tu, care sunt în “arenă” şi dau deja ce au mai bun din ei.

🎉 De încheiere:

Lasă Capacitatea. A trecut. Nu poţi controla ce va fi în viitor, dar decizia asta îţi aparţine. Atitudinea ta îţi aparţine.

Alege cu curaj.

Alege ce simţi că e mai potrivit pentru tine acum.

Dă-ţi voie să creşti mai mare decât visurile tale.

Dă-ţi voie ca în fiecare zi să te laşi inspirat de experienţele tale, astfel ca învăţând din ele, să construieşti mereu viaţa pe care ţi-o doreşti!

Multă baftă şi fie să intri exact acolo unde îţi doreşti cel mai mult! 😁

Want your school to be the top-listed School/college in Cluj-Napoca?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Category

Telephone

Website

Address


Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00