Super Kinder Klub

Super Kinder Klub 🏢After school-12:00-18:00
🌞Program de vacanță-8:00-17:00
📞0725222232
Strada Aviator Bădescu nr.1A 🌈Totul a plecat de la o dorință ..

am vrut sa-i ofer propriului meu copil un loc în care să vină să își facă temele, să citească, să participe la ateliere tematice și să se simtă ca...ACASA! Pe urma aceasta dorință s-a modificat și am ajuns să-mi doresc un loc în care toți copiii să vină cu plăcere și să se simtă ca.....ACASĂ.

❤Experiența didactică, tactul pedagogic, investiția în informații, dedicarea și dragostea pentru copii ne-au făcut să ne dezvoltăm pe zi ce trece împreună cu voi!

🧡Nu avem un loc în care copiii trebuie doar să stea după școală, oferim printre cele mai frumoase experiențe de învățare unde profesorii aduc în sala de clasă metode moderne, obiective clar stabilite. Afterschool-ul are o pedagogie proprie și un program extrem de bine stabilit, gândit și șlefuit permanent deoarece am ținut cont de nevoile părinților și a copiilor.

💛Programul de afterschool se diferențiază prin schimbările observate în elevii care vin aici, prin evoluția lor pe plan școlar, dar mai ales pe plan emoțional și social. Nu facem doar teme la Super Kinder Klub iar asta cred că poate confirma orice părinte.

💚Programele educaționale pe care le oferim:
- Programul de afterschool cu orar flexibil
- Programul de pregătire pentru școală - atât pentru secția germană cât și pentru secția română
- Programul de vacanță
-Ateliere tematice

🩵Mulțumim celor care ne-au trecut pragul până acum, dar si celor care sunt alături de noi în fiecare zi, precum și celor care vor fi alături de noi în viitorul apropiat!

💙Ne dorim să devenim și mai buni în ceea ce facem la Super Kinder Klub iar din acest motiv oferim o educație de calitate și experiențe variate.(activități de învățare, activități recreative, excursii, tabere, ateliere, ...)

💜 Au început înscrierile

18/09/2026

Participă la concursul organizat în parteneriat cu Super Kinder Klub și poți caștiga 3 SESIUNI GRATUITE la unul dintre opționalele noastre! 💚
Ce trebuie să faci?
- Să dai un like acestei postări până în data de 25.09.2026.
- Să urmărești pagina Super Kinder Klub( cerință obligatorie).
- Tăguiește o prietenă cu care ți-ai dori să împarți informația!
Dacă dai și Share (public, pentru a putea fi identificată) și lași un comentariu , șansele de căștig se dublează. Concursul se adresează doar publicului din Cluj-Napoca și împrejurimi. Căștigatoarea va fi anunțată în data de 26 Septembrie.
🎉 GIVEAWAY la Super Kinder Klub! 🎉
Vrei să descoperi un nou hobby sau să încerci ceva diferit? 👀✨
Punem la bătaie 3 SESIUNI GRATUITE la unul dintre opționalele noastre! 💚
🎭 Teatru.
🇩🇪 Germană.🤖 Robotică.
🇬🇧 Engleză.
🎨 Crafting.
🔬 Științe
➗ Matematică interactivă.
Tu alegi opționalul care ți se potrivește! 💫
📍 Str. Aviator Bădescu nr. 1
📞 +40 725 222 232.
✨ Participă și dă-i copilului tău șansa să învețe ceva nou, într-un mod fun!

✨ La Super Kinder Klub, învățarea nu se oprește la teme! ✨Avem o mulțime de opționale prin care cei mici pot să descoper...
18/09/2026

✨ La Super Kinder Klub, învățarea nu se oprește la teme! ✨

Avem o mulțime de opționale prin care cei mici pot să descopere ce le place, să-și dezvolte creativitatea și să învețe lucruri noi într-un mod fun. 💚

🎭 Teatru
🇩🇪 Germană
🤖 Robotică
🇬🇧 Engleză
🎨 Crafting
🔬 Științe
➗ Matematică interactivă

💡 Și partea cea mai bună? Nu trebuie să fii înscris la afterschool-ul nostru ca să participi! 🤩 Opționalele sunt deschise și copiilor din afara afterului.

📍 Str. Aviator Bădescu nr. 1, Cluj-Napoca
📞 +40 725 222 232

💫 Alegeți activitatea preferată și hai să învățăm prin joacă!

17/09/2026

📚 Termini școala, dar părinții încă sunt la muncă? We got you 🤍

Pentru copiii de la școlile din vecinătatea noastră, avem extindere de program: îi preluăm după școală și îi așteptăm la noi până ajung părinții. 🫶

✨ 14:00–18:00 — 350 lei/lună
✨ 16:00–18:00 — 200 lei/lună
✨ Disponibilă și pentru frații copiilor înscriși

📍 Str. Aviator Bădescu 1
📞 +40 725 222 232

Locuri limitate! 💛

16/09/2026

La noi, after school ≠ doar teme. 👀✨

📚 teme + ajutor la învățat
🏃‍♀️ pauze active
🍽️ posibilitate de masă
🎨 activități & opționale

Iar opționalele noastre includ:
🎭 Teatru | 🇩🇪 Germană | 🤖 Robotică | 🇬🇧 Engleză | 🏊 Înot | 🎨 Crafting | 🔬 Științe | ➗ Matematică interactivă

Și partea bună? La opționale se poate înscrie orice copil, nu doar cei înscriși la after school. 💛

📩 Scrie-ne pentru detalii & înscrieri!

15/09/2026
11/09/2026

Dar ce le place, DE FAPT, copiilor la afterschool? 👀💬
I-am întrebat chiar pe ei… iar răspunsurile spun tot. 🥹❤️

La Super Kinder Klub, fiecare zi vine cu joacă, prieteni, activități și, bineînțeles, momente pe care cei mici le țin minte. ✨

📍 Aviator Bădescu 1, Cluj-Napoca
📞 +40 725 222 232

Te-ai așteptat la răspunsurile lor? 👀

ActivitatiCopii ViataLaAfter

10/09/2026

„La noi, pauza nu înseamnă doar stat pe scaun. 👀”

Când muzica pornește și începe Interactive Moving Video, copiii intră imediat în acțiune! 🕺🎮✨

Mișcare, energie, distracție și o pauză care îi scoate din rutina temelor. ❤️

Pentru că după puțină concentrare… merge perfect puțină joacă! 😍

📍 Super Kinder Klub
🎒 Înscrieri deschise | Locuri limitate

08/09/2026

Ți-ai lăsat copilul la after pentru prima dată și te întrebi ce face acolo? 👀”

Noi: pizza 🍕, joacă, râsete, îmbrățișări și… deja ne-am atașat. 🥹❤️

Prima zi la Super Kinder Klub a fost exact așa cm ne-am dorit: cu zâmbete, oameni noi și multă voie bună. 🫶🏻

📍 Super Kinder Klub
🎒 Înscrieri deschise | Locuri limitate.
Thank u .age_cluj

Address

Aviator Badescu 1 Etaj 3
Cluj-Napoca
400427

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Super Kinder Klub posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category