09/12/2022
De ce ai nevoie ca să aduci laolaltă 21 de oameni mici și mari pentru 2 zile?
De multă multă multă răbdare și de muncă împărțită-n echipă.
Asta e doar una dintre lecțiile care ni s-au arătat în lunile de la începutul anului și până acum.
Încercând să fim un grup în care învață și adulții, și copiii, ne-am propus toți - copii, educatori, părinți - să petrecem un weekend împreună.
Planul era pregătit încă din august însă știți cm e, de multe ori realitatea are planurile proprii iar ce putem face e să ne adaptăm.
Câteva amânări, căutări, bucurii și frustrări mai târziu, am reușit: am mers toți (chiar toți!) un weekend la Răchițele.
Episodul 𝑝𝑙𝑎𝑛𝑢𝑟𝑖 vs 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 nu se oprește aici!
Dacă vinerea a fost despre „ați luat voi o minge?” și „noi acum am pornit”, sâmbătă a fost cu suișuri&coborâșuri. Și fizice, pe traseu, și emoționale, prin fiecare.
Drumul spre Vârful Lespezi a fost mai mult despre realitate decât despre plan pentru că ne-a arătat o latură nouă a relațiilor dintr-un grup.
Unii au fost mai temători pe traseu, alții mai relaxați, iar alții surprinși de puterile picioarelor și voința propriului copil.
Dacă după prima întâlnire de adulți din anul acesta ne-am dat seama că ne place și putem să dezbatem, după această a doua ieșire ni s-a cam arătat că avem nevoie să vorbim și despre fricile, îngrijorările, tiparele copiilor interiori.
Dacă ne întrebați de copiii exteriori, e mai simplu: s-au întors împuterniciți și mândri de ei!
Petrecerea de toamnă ne-a găsit costumați și machiați, cu decorațiuni pregătite din frunze, scoarță și crengi pe care le-am cules în drumeție sau în curtea cabanei. 𝐃𝐚, 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐮𝐧 𝐛𝐚𝐥𝐨𝐧 𝐧𝐮 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐚𝐜𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭!
Duminică după un mic dejun lent și cu povești am trecut la discuțiile de „adulți”, apropo de învățarea noastră și a copiilor din ȘPR.
Au ieșit la suprafață frici, idei, dorința de implicare a unor părinți și nevoia educatorilor de a lăsa organizarea evenimentelor comune pe mâna grupului mare, ca să se poată concentra mai ales pe învățarea copiilor și învățarea proprie.
Cum altfel putem să rămânem autentici în învățare, dacă noi la rândul nostru nu facem asta, ci o pretindem doar de la copii?
După ce am dat jos straturile presupunerii și fricii am ajuns la esență și am reușit să conturăm nevoile grupului. Acum rămâne doar să vedem unde ne vor duce planurile și discuțiile?
Pe voi ce vă ajută să vorbiți pe bune și să „tăiați 🐟”*?
*Știți voi expresia aceea cut the 🐟 😁