Departamentul de Filosofie UBB

Departamentul de Filosofie UBB Pagina oficială a Departamentului de Filosofie din Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai

20/09/2026

💬A patra conferință a festivalului o are ca invitată pe ✨Claudia Șerban✨, conferențiar în filosofie la Universitatea Toulouse II-Jean Jaurès din Franța, cunoscută ca specialistă în filosofia germană clasică.

👉🏻Titlul conferinței sale este „Experiențe în comun, experiențe ieșite din comun”.

📝„Dacă experiența e funciar subiectivă, trăită la persoana întâi, și poate deveni un sol al subiectivismului și al relativismului, mare parte din experiențele noastre sunt comune, generale, și deci comunicabile, partajabile, comprehensibile. Dificultatea vine de la experiențele pe care le-am putea numi incomensurabile și care sunt ieșite din comun. Ce mai avem în comun când experiențele noastre sunt incomensurabile, de exemplu din cauza distanței istorice, geografice, sociale sau culturale? Ce mai avem în comun când, în experiențe pe care le trăim în comun, ocupăm poziții radical asimetrice (cea a agresorului și cea a victimei, de exemplu)? În termeni filosofici, putem formula această problemă ca fiind cea a limitelor identificării cu celălalt sau ale empatiei. În analiza pe care o voi propune, filosoful Edmund Husserl va intra în dialog cu scriitoarele Lena Constante și Neige Sinno, naratoare și analiste ale unor experiențe ieșite din comun.”

🗓️ Data și ora întâlnirii vor fi anunțate în curând.

În 18 septembrie 2026 va avea loc a 14-a ediție a Conferinţei naționale Estetică şi Teorii ale Artelor – ETA 2026. Confe...
10/09/2026

În 18 septembrie 2026 va avea loc a 14-a ediție a Conferinţei naționale Estetică şi Teorii ale Artelor – ETA 2026. Conferința este organizată de Departamentul de Filosofie UBB și Centrul de Filosofie Aplicată (CFA), din Facultatea de Istorie si Filosofie UBB.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile (Str. M. Kogălniceanu nr.1, et.1, sălile 130-131).
Pentru link la Program și Rezumate, vedeți primul comentariu.
Afiș Maftei

Scurt anunţ al admiterii la Filosofie UBB Licenţă linia română, Facultatea de Istorie şi Filosofie, sesiunea iulie 2026
07/07/2026

Scurt anunţ al admiterii la Filosofie UBB Licenţă linia română, Facultatea de Istorie şi Filosofie, sesiunea iulie 2026

Un scurt anunţ al admiterii la Masteratul de Filosofie, cultură, comunicare 2026, sesiunea iulie
06/07/2026

Un scurt anunţ al admiterii la Masteratul de Filosofie, cultură, comunicare 2026, sesiunea iulie

Redirecționează 3,5% din impozitul tău pentru a susține filosofia în societate, gândirea critică și dialogul de idei pri...
09/02/2026

Redirecționează 3,5% din impozitul tău pentru a susține filosofia în societate, gândirea critică și dialogul de idei prin Philosophy Babes, Asociatia pentru Promovarea Filosofiei! (link pentru redirecționare în comentarii)

Philosophy Babes este un proiect viu al studenților Facultății de Filosofie UBB, care își propune să transforme filosofia dintr-o disciplină percepută ca abstractă și elitistă într-un instrument activ de înțelegere a lumii contemporane.

Pornit ca un grup informal de discuții între studenți și profesori, Philosophy Babes a crescut rapid într-o mișcare ce aduce filosofia în mijlocul comunității: prin dezbateri deschise în spațiul public, vizite prin licee, ateliere interactive și o prezență activă pe rețelele de socializare. Filosofia nu este doar un exercițiu academic, ci o practică esențială pentru dezvoltarea gândirii critice, înțelegerea complexității societății și cultivarea dialogului într-o epocă marcată de polarizare și suprasaturație informațională.

Philosophy Babes răspunde nevoii de a reconecta reflecția filosofică la viața socială. ⁠Din 2025, grupul s-a constituit oficial ca Asociația pentru Promovarea Filosofiei, iar unul dintre principalele evenimente pe care le organizează este Festivalul de Filosofie de la Cluj, un spațiu de dialog despre teme de actualitate precum identitatea, adevărul și post-adevărul.

Prin acțiunile lor, Philosophy Babes demonstrează că filosofia nu e un lux teoretic, ci un instrument vital în viața cotidiană: un mod de a pune întrebări incomode și de a construi comunități critice și creative în societate.

With Festivalul de Filosofie Cluj – I just got recognised as one of their top fans! 🎉
13/10/2025

With Festivalul de Filosofie Cluj – I just got recognised as one of their top fans! 🎉

29/09/2025

✨Pe 10 octombrie, ora 18:00, vă așteptăm la conferința domnului profesor Mircea Miclea, ținută în cadrul Festivalului de Filosofie de la Cluj!✨

Intervenția propune o abordare din perspectiva științelor cognitive. Ea pleacă de la premisa că criză adevărului se asociază cu înăsprirea competiției pentru controlul comportamentului uman. Creierul operează mereu cu editări ale realității și are biasări inevitabile. Sunt prezentate și câteva căi de a reduce impactul acestor limitări în determinarea adevărului.

Mircea Miclea este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeș–Bolyai” și coordonator de doctorat la Școala Doctorală de Științe Cognitive Aplicate. Psiholog principal, cu experiență în psihoterapie cognitiv-comportamentală, este titular al mai multor cursuri de specialitate și formator pentru programe acreditate de Colegiul Psihologilor din România. Este fondator și director al centrului de cercetare Cognitrom, unde a coordonat dezvoltarea unor platforme inovatoare de evaluare și intervenție psihologică utilizate la nivel național. A fost Ministru al Educației și Cercetării și este autor a numeroase lucrări științifice. În 2017 a primit Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală, pentru contribuția la dezvoltarea cercetării și formarea tinerilor specialiști.

29/09/2025

✨Pe 11 octombrie, ora 18:00, vă așteptăm la conferința doamnei profesor Dana Jalobeanu, ținută în cadrul Festivalului de Filosofie de la Cluj!✨

Filosofii s-au împărțit, ca de la început, în optimiști și pesimiști.

Optimiștii – ca Aristotel, Descartes sau Spinoza – porneau de la premisa ca mintea umană, deși failibilă, reacționează pozitiv în fața adevărului. Se bucură în contemplare, se perfecționează pe drumul cunoașterii, se ridică deasupra vicisitudinilor naturii și istoriei.

Pesimiștii – de la Socrate la Seneca și de la Bacon la Kirkegaard – au avut mereu bănuiala că mintea umană, deși capabilă de mari performanțe imaginative sau intelectuale, nu prezintă, de fapt mare încredere. Umanitatea, pentru ei, era caracterizată, mai curând, de lipsă de perseverență, lene și ipocrizie, precum și de o anumită impermeabilitate la „lumina” adevărului. Francis Bacon are pagini memorabile despre forma distorsionată a minții, despre deficiențele intelectului și despre natura fundamental nesigură a judecății umane – idei care au reverberat de-a lungul ultimilor 400 de ani, în moduri diferite, neliniștitoare, tot mai actuale.

Cum arată filosofia pentru pesimiști? Care mai este rolul filosofării? Chiar dacă ne imaginăm filosofia ca pe „un mod de viață”, activitatea filosofică are în mod clar semnificații diferite pentru pesimiștii despre careva fi vorba în prelegerea mea. Am să vă arăt că ei folosesc filosofia ca mod de investigație. Cam ca un detectiv aflat în căutarea criminalului, filosoful investigator practică o artă a suspiciunii menită să detecteze erorile, minciunile, obsesiile care „bântuie” mintea umană.

Cred că e momentul azi, mai mult decât oricând, să recuperăm codurile pierdute ale acestui mod de filosofare.

Dana Jalobeanu a studiat fizică si filozofie la Universitatea Babes Bolyai, Cluj Napoca și a obținut un doctorat în filosofia științei la Universitatea din București. A studiat la Oxford University, la New Europe College, la Institutul Warburg, la Universitatea Princeton și la Max Planck Institute for History of Science in Berlin. Este profesor la Facultatea de Filosofie din București și autorul cărții Spectacolul Filozofiei, o carte minunată despre cm să citim si ce putem învăța din scrisorile lui Seneca.

29/09/2025

✨Pe 10 octombrie, ora 9:00, vă așteptam la conferința domnului profesor Aurel Codoban, ținută în cadrul Festivalului de Filosofie de la Cluj!✨

În sens larg, vorbim despre trei adevăruri: al observației directe, al logicii axiomatice și a semnificațiilor. Dar cea care dă sens adevărului semnificație este interpretarea, nu logica. Iar interpretarea spune o „poveste” care poate urma liniamentele semiozei hermetice.

Această posibilitate stă în faptul că în comunicare există două laturi, conținutul și relația, „digitalul” și analogicul. Posibilitate potențată de faptul lumea noastră, cucerită de comunicare, se deplasează de la persuasiunea cunoașterii, la manipulare și seducție. Întrebarea e cm ne putem opune și apăra față de semioza hermetică dezlănțuită de rețelele de comunicare? Singura soluție este o etică a comunicării.

Aurel Codoban este profesor al Universității „Babeș–Bolyai” din Cluj-Napoca din anul 1972. A absolvit Facultatea de Istorie–Filosofie a aceleiași universități, secția Filosofie, cu lucrarea de licență „Sociologia operei de artă”, iar doctoratul l-a susținut cu teza „Structuralismul francez și problemele culturii”. A urmat stagii de documentare la universități din Germania, Franța, Danemarca, Olanda și Ungaria. Din 1996 coordonează lucrări de doctorat în domeniul filosofiei, cu accent pe teoria semnelor, interpretare și filosofia comunicării. Începând cu anul 2022 este membru de onoare al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

Address

Strada M. Kogălniceanu Nr. 1, Et. 1
Cluj-Napoca
400084

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Departamentul de Filosofie UBB posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share