Palestra Ideilor

Hristos a înviat!

Christ ist risen!

Christus ist auferstanden!
☦

🇷🇴 Patru tineri recuperează moştenirea primului eminescolog: Ion Scurtu (1877-1922)

Liga Studenților (LS IAȘI) anunță desfășurarea primului demers cultural-editorial studențesc, care constă în traducerea și editarea primei biografii critice a lui Mihai Eminescu, realizată sub forma unei teze de doctorat în limba germană de către Ion Scurtu în 1903. Totodată, va fi publicată și integrala operei lui Ion Scurtu, acesta fiind primul editor critic al operei postume eminesciene și unul dintre liderii mișcării naționale studențești din Transilvania la cumpăna secolelor XIX-XX. Traducerea este realizată de Elena Ciurlic și Ștefan Tudose, iar studiul introductiv și notele de Alexandra-Maria Niță și Silvian-Emanuel Man, care sunt și editorii volumului.

Demersul a fost inițiat anul trecut, în contextul proclamării anului 2025 drept „Anul Mihai Eminescu” de către parlamentele de la București și Chișinău, la inițiativa Academiei Române și a Academiei de Științe a Moldovei, și urmează a fi finalizat anul viitor, în 2027, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Ion Scurtu.

În momentul de față, echipa proiectului este în faza verificării și adnotării textului tradus, precum și în cea a redactării studiului introductiv. Astfel, urmează și o serie de cercetări în arhivele disponibile în Brașov și Cluj, precum și în străinătate, la Budapesta, Leipzig, Torino și Paris, pentru a merge pe urmele lui Ion Scurtu.

În acest sens, facem apel la toate persoanele interesate care pot să susțină financiar acest proiect editorial inedit, în vederea acoperirii costurilor aferente (documentare, deplasări etc.), sau care pot să susțină cu relații ori informații referitoare la traseul arhivei personale a lui Ion Scurtu, să contacteze Liga Studenților (LS IAȘI).

🇷🇴 Ion Scurtu (1877-1922) a fost absolvent al gimnaziului din Brașov, astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”, sub directoratul lui Virgil Onițiu, fost lider al studențimii române din Viena și fruntaș al luptei naționale din Transilvania.

📰 Începe studiul literelor la Budapesta, alăturându-se Mișcării Memorandiste ca lider al studenților și redactor al „Tribunei”, ziarul fondat de Ioan Slavici, publicând o serie de articole polemice în apărarea drepturilor naționale ale românilor aflați la momentul respectiv sub coroana austro-ungară.

Pe fondul presiunilor politice, își continuă studiile la Cluj, cu sprijinul Societății Transilvania și a Ligii Culturale, unde se întovărășește cu Gheorghe Novacovici și Coriolan Steer, proaspăt exmatriculați de la Facultatea de Drept din Oradea pentru implicarea lor în lupta națională.

Cei trei conduc tinerii care susțin inițiativa edificării unui monument pentru Avram Iancu, care va fi reprimată cu brutalitate de către autoritățile maghiare.

🇷🇴 Pe acest fond, Ion Scurtu, Gheorghe Novacovici și Coriolan Steer organizează pe 31 decembrie 1899 o manifestare studențească de comemorare a lui Avram Iancu la Țebea, depunând în biserică o coroană cu mesajul „Tinerimea română universitară, Eroului Naţional Avram Iancu, 1848, dormi în pace, noi veghem”. La aflarea veștii, moții din jur s-au adunat la Țebea, intonându-se cântece naționale, inclusiv „Deșteaptă-te, române!”, și susținându-se o serie de discursuri din partea studenților. Manifestanții au fost arestați și reținuți de către jandarmii maghiari, deschizându-se o anchetă penală. Cei trei tineri au fost condamnați în lipsă, aflându-se în detenție, la trei luni de închisoare, însă ulterior au fost achitați.

Scurtu a fost exmatriculat, primind în schimb recunoaștere din partea studenților: a fost delegat ca reprezentant al tineretului românesc în perioada 1900-1902 în prima federație internațională a studenților, Corda Fratres, unde a militat cu succes pentru organizarea studenților după naționalități, nu după statele de origine, continuând lupta națională studențească începută de prietenii săi, Aurel C. Popovici și Lucian Bolcaș.

📕 Deși prigonit de autoritățile universitare maghiare, Scurtu este primit la doctorat la Leipzig (Lipsca), unde în 1903 își susține teza în limba germană cu titlul Mihail Eminescu's Leben und Prosaschriften (Viața și proza lui Mihai Eminescu). Până în momentul de față, teza nu a fost tradusă în limba română și reprezintă prima lucrare critică românească cu privire la opera lui Mihai Eminescu, care a primit o largă apreciere în epocă.

📚 În perioada următoare, devine director literar al editurii Minerva, cunoscută pentru editarea operelor marilor clasici, atât în ediții bibliofile, cât și în ediții pentru publicul larg, în perioada antebelică. Din această postură va fi primul editor al operei postume a lui Mihai Eminescu, pe baza manuscriselor, publicând volume precum Articole politice (1904), Scrieri politice și literare (1905), Poezii (1908) ș.a., dar și romanul Geniu Pustiu (1904) pentru prima dată.

Devine în mod oficial primul eminescolog, recunoscut pentru contribuţiile sale de către Nicolae Iorga și Perpessicius, continuându-și opera de publicare a scrierilor eminesciene inedite și de analiză critică a acestora în paginile Sămănătorului, al cărui colaborator și director devine, cu sprijinul lui George Coșbuc și al lui Alexandru Vlahuță, fiind coleg de generație literară cu Ștefan O. Iosif și Mihail Sadoveanu.

👨🏻‍🏫 Totodată, a activat ca profesor de limba și literatura germană, mai întâi la Liceele Sf. Sava și Sf. Lazăr din Capitală, iar ulterior la Seminarul Central și la Seminarul Nifon. A susținut de-a lungul timpului o serie de conferințe și prelegeri de popularizare a istoriei literaturii române și a activat ca secretar general al Ligii pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni, contribuind în special la promovarea lui Avram Iancu și Mihai Eminescu drept modele pentru lupta națională a tineretului universitar.

⚔️ La începutul Primului Război Mondial a cerut de la Marele Stat Major să fie încadrat ca ofițer voluntar pentru serviciile de informații, în calitate de translator, fiind repartizat la Cartierul Armatei a II-a, unde a ajutat la descifrarea comunicațiilor trupelor germane și austro-ungare, contribuind astfel la succesul Armatei Române.

În anii războiului s-a îmbolnăvit grav, iar sănătatea i-a fost afectată, conform contemporanilor, și de impactul devastator al pierderii soției, precum și de devastarea casei sale din Brașov de către trupele austro-ungare, care i-au confiscat manuscrisele și biblioteca.

A urmat „o lungă mucenicie” datorată bolii, Ion Scurtu retrăgându-se într-o chilie din spațiul Seminarului Central, avându-i ca singuri prieteni apropiați pe IPS Nicolae al Sibiului, avocatul Francisc Hossu (ginerele lui Gheorghe Pop de Băsești) și istoricul, omul politic și de cultură Alexandru Lapedatu.

✝️ A trecut la cele veșnice în ziua de 23 iulie 1922.

Din despăgubirile pe care ar fi urmat să le primească ca fost militar, visa la întemeierea unui fond la Universitatea din Cluj cu scopul editării și publicării unor opere inedite legate de Mihai Eminescu, inițiativă preluată de către Alexandru Lapedatu, dar care nu a mai fost continuată.

Tocmai în acest sens, în 2027, când se vor împlini 150 de la nașterea lui Ion Scurtu, dorim să i cinstim memoria primului eminescolog român și să redăm culturii române opera acestei personalități care, odată cu schimbarea generațiilor literare și a regimurilor politice, precum și sub influența anumitor persoane și ideologii, a ajuns să fie uitată.

Hristos Se naște, slăviți-L!

Astăzi Fecioara pe Cel mai presus de ființă naște
și pământul peștera Celui neapropiat aduce;
îngerii cu păstorii slavoslovesc,
iar magii cu steaua călătoresc,
că pentru noi S-a născut Prunc tânăr,
Dumnezeul Cel mai înainte de veci.

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi”,
revărsând peste lume har peste har,
ca „lumina cea adevărată” să lumineze
pe tot omul ce vine în lume.

Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru,
răsărit-a lumii lumina cunoștinței;
iar întunericul neștiinței s-a risipit
întru strălucirea smereniei Tale.

Dăruiește-ne nouă pacea cea de sus,
liniștea inimii și bucuria cea negrăită,
ca, împreună cu îngerii,
să slăvim:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Crăciun binecuvântat și sărbători luminate
întru Hristos Domnul! 🕯️✨☦️

De acum puteți viziona conferința integrală pe YouTube. Încă o dată, le mulțumesc colegilor din Liga Studenţilor - LS IAŞI pentru organizare și colaborare!

Ataraxie și Isihie. Dobândirea păcii interioare în Stoicism și Creștinism Evenimentul „Ataraxie și isihie. Dobândirea păcii interioare în Stoicism și Creștinism” a urmărit compararea modurilor în care cele două tradiții definesc și...

Le mulțumesc din toată inima colegilor de la Liga Studenţilor - LS IAŞI pentru întregul angajament, pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului și pentru încrederea acordată! A fost o seară încărcată cu emoții (dar nu cu pathos, ci cu eupatheia; prietenii știu de ce). Pentru semestrul al doilea deja pregătesc o nouă temă, dar deocamdată nu dăm "spoilere". 😉 Pe curând!

🌙About last night.

🧭Ataraxie și Isihie. Dobândirea păcii interioare în Stoicism și Creștinism.

🎤Alături de colegii de la Liga Studenţilor - LS IAŞI am reușit să organizăm prima noastră conferință pe plaiurile Clujene.

⏩️Filmarea va fi în curând disponibilă pe YouTube.

🎩Mulțumim tuturor pentru participare și așteptăm să ne întâlnim la următoarele evenimente! Pe curând!

🗓️ Luni, 8 decembrie, de la ora 19, va avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca o seară culturală pe tema: „Ataraxie și isihie. Dobândirea păcii interioare în Stoicism și Creștinism”, eveniment organizat de către Liga Studenților, în parteneriat cu asociația Tinerii Clasici, și avându-l ca invitat pe teologul Stefan Tudose, actualmente masterand în cadrul programului de Cercetare Avansată în Teologie Ortodoxă și Studii Religioase.

Imperare sibi maximum imperium est.

Cel mai mare imperiu pe care poți să-l stăpânești ești tu însuți.

(Seneca, Scrisori către Lucilius 113, 30)

----‐-----------------------------------

⚖️ În această notă îl îndemna filosoful stoic pe discipolul său, Lucilius, să se raporteze la sine însuși. Luarea în stăpânire a sinelui (autarhia) reprezenta începutul oricărui demers existențial în cadrul acestei filosofii. Nu puteai să purcezi la fapte însemnate și să accesezi virtutea în absența unui sine stabil emoțional. Despre pacea interioară nici nu putea fi vorba, mai ales în condiția unui individ lipsit de arta de a fi constant în fapte și în idei. Dar ce fel de pace propun stoicii? Care sunt efectele acesteia pe termen lung sau pe termen scurt? Se poate vorbi despre o pace durabilă urmând doar rețetarul stoic? Este ataraxia măsura fericirii și a mulțumirii depline a omului?

–––––––––––––––––——— Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. (In. 14,27)

🕊️Mântuitorul Hristos invocă alte resorturi ale păcii, El Însuși fiind pacea care covârșește toată mintea. (Ep. Fil. 4, 7) Bunătatea lui Hristos , Dătătorul de pace, se transpune limpede în viața isihastului, a celui ce se nevoiește pentru a accede la o pace net superioară față de cea propusă de filosofii Porticului Antic. Cu ce este mai presus liniștea interioară dată de Hristos ucenicilor Săi și transmisă până în zilele noastre prin lanțul tuturor generațiilor decât oferta stoicilor?

Vă invităm să descoperim împreună răspunsul la aceste întrebări, printr-o analiză a filosofiei de viață pe care Creștinismul și Stoicismul o propun!

"[...] l-aș putea numi fericit pe omul care se ține departe atît de dorință, cît și de teamă, prin darul rațiunii, fiindcă și pietrele sînt lipsite de teamă și de tristețe, și nu mai puțin dobitoacele; totuși, nimeni nu le-ar putea numi pe acestea fericite, pentru că sînt lipsite de înțelegerea fericirii." (Seneca, De Vita Beata, V,1)

🪔În imagine un fragment din mozaicul care împodobește pardoseala Basilicii San Vitale din Ravenna.

⚜️Galileo Galilei, tablou realizat de pictorul Justus Suttermans (1597 - 1681), expus la Galeriile Ufizzi din Florența, Italia.

⚜️Galileo este surprins aici la vârsta de 71 de ani, după condamnarea pentru erezie pronunțată de Congregația Supremă a Inchiziției Romane, pedeapsă urmată de trimiterea sa în arest la domiciliu. Și-a petrecut ultimii ani la Villa Il Gioiello, din Pian dei Giullari, în apropiere de Arcetri, unde avea să se stingă din viață în 1642. Îmbrăcat în roba neagră de doctorat, completată de un guler alb (ruft), savantul apare învăluit într-o atmosferă solemnă, care îi sporește aura de autoritate și măreție intelectuală. În aceeași încăpere, pe peretele opus, se află portretul Marelui Duce Cosimo al II-lea, discipolul său din copilărie la matematică și destinatarul celebrului Sidereus Nuncius, lucrarea prin care Galileo a anunțat lumii descoperirea sateliților lui Jupiter, numiți și „Planetele Medicee”.

⚜️"Roman Charity" ("Cimone e Pero"), tablou realizat de pictorul italian Bartolomeo Manfredi (1582 - 1622). Expus la Galeriile Ufizzi din Florența, Italia.

⚜️În această scenă dramatică, Manfredi ilustrează un episod din istoria romană, centrat pe tema onoarei și a carității. Povestea o are în prim-plan pe Pero, o tânără care își vizitează tatăl, pe Cimone, întemnițat și condamnat să moară de foame. Pentru a-l salva, ea îl hrănește din propriul sân. Chipul femeii este parțial ascuns, iar o lumină puternică, provenită dintr-o sursă invizibilă, proiectează o umbră intensă pe partea stângă, accentuând caracterul teatral al imaginii. Contrastul dintre lumină și întuneric, tehnică impusă de Caravaggio, al cărui discipol era Manfredi, conferă scenei dramatism și profunzime. În plus, pensula fină a artistului creează un efect lucios, vizibil în detalii precum mâinile și părul personajelor.

„Cursul lumii noi și minunate este stabilit, busolele au fost recalibrate. Democrațiile consacrate ale lumii civilizate contestă majoritățile culturale în numele unor libertăți sexuale în curs de apariție. Guvernele ecologiste promovează economia verde exploatând ultimele păduri virgine. Politica pacifistă poartă războaie profilactice. Noul mccarthyism îndeamnă la suspiciune față de toți cei care nu venerează nouă (non)logică a istoriei.

Delațiunea este anonimă și în practică, și în teorie; delatorii nu își mărturisesc identitatea, căci se tem de urmările unei confruntări deschise; dar chiar dacă și-ar asuma-o, ar fi irelevantă, căci ei rămân simple instrumente ale organelor de control și moderare sociale. (…)”

(Corina Pantelimon Bistriceanu, fragment din articolul „Delațiunea – în slujba binelui?”)

Citiți întregul articol accesând linkul din comentarii.