Dr. Adrian Copcea. Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice

NU E DEMONSTRAT CA BAUTUL CAFELEI LA 90 DE MINUTE DE LA TREZIRE ITI VA ADUCE BENEFICII

Cred că sunt déjà câţiva ani de când am auzit teoria cu « să nu bei cafea imediat după trezire ! ». E de la Andrew Huberman, un carismatic influencer, cu canal You Tube/podcast centrat pe stil de viaţă, experimente proprii etc. Teoria ar fi că dacă bei cafea imediat după trezire, ea 1) fie perturbă mecanismul natural al cortizolului 2) fie blochează receptorii de adenozină, adenozină care s-ar fi « curăţat » natural în primele 90 de minute, iar dacă bei cafea adenozina nu se mai curăţă şi se acumulează şi cazi pe la 14 după amiaza, ca energie.

Comentariile mele ar fi în număr de două :

1) Legat de cortizol şi mecanismele lui, dacă s-ar bloca de la cafea cortizolul înseamnă că nu ne-am mai trezi bine de la cafea, că ar anihila hormonul trezirii (cortizolul are un vârf dimineaţa, implicat în trezire – ne punem în mişcare, cresc diferiţii parametri – puls, respiraţie – care sunt scăzuţi în somn etc.). Deci pe filiera asta nu prea văd logica prin care cafeaua de fapt te adoarme pentru că-ţi anihilează hormonul trezirii.

2) Legat de adenozină şi acumularea ei încât la ora 14.00 s-a strâns suficient de multă cât vei cădea exact de la ea, de la faptul că n-ai lăsat-o să se cureţe suficient. E o teorie interesantă. Inversul ar fi că dacă n-ai bea cafea, adenozina s-ar acumula de-a lungul zilei, încât spre seară ai fi încărcat cu adenozină şi ai cădea în somn. Dacă bei cafea, mergi de fapt cu restul de adenozină în tine, prelungit artificial, şi el face peak-ul după masa, pe la 14-15, asta ar fi teoria.

Am pus acum un an, cred, un studiu care arăta că cel mai bun moment pentru cafea e EXACT dimineaţa, cât de repede, deci era ceva opus acestei teorii cu amânatul cafelei. Suplimentar există şi variabilitatea foarte mare în metabolizarea cafelei, ba chiar cu cele două tipare mai mari: metabolizatorii rapizi / metabolizatorii lenţi. Adică unii beau cafea şi se trezesc repede, alţii beau cafea şi se trezesc târziu. Mai ales prin acest filtru, exact un anume bioritm să se potrivească la toată lumea cm se potriveşte la Andrew Huberman...puţin probabil. Mai ales că şi rutinele noastre sunt, probabil, complet diferite de ale lui.

Cum spune englezul, a se lua cu un pic de sare teoria asta. Eu nu o cred, nu o aplic, nu ştiu să existe vreun fel de date ştiinţifice în sprijinul ei şi îmi voi bea cafelele exact în ritmul meu, cel care îmi pică bine. În plus: care ar fi paguba dacă avem un minus de energie la ora 14.00? Poate ne pică bine, de ce ne-ar fi mai bun la 17.00 sau la 19.00 ? Chiar şi la 90 de minute băută cafeaua, ne garantează cineva că vom avea exact bioritmul pe care îl are Andrew?....Eu cred că nu.

Doar am vrut să aduc în prim plan această idee că nu orice enunţă diferite persoane, oricât de carismatice ar fi ele, trebuie luat drept axiomă. Legat de cafea chiar ne putem face fiecare propria autoanaliză, să vedem câtă, unde, cm ne pică bine. E extrem de improbabil să avem cu toţii aceleaşi ritmuri de energie care, dincolo de cafea, sunt influenţate de foarte mulţi factori, inclusiv cm decurge serviciul, între ce ore e mai intens, cm a decurs somnul, care ne e programul obişnuit de somn, cm mâncăm etc.

Las deschise părerile, pentru că şi cea cu „bea-ţi cafeaua la 90 de minute de la trezire” e tot o părere, nu e un fapt ştiinţific. Părerea mea e că putem să ne bem cafeaua atunci când ne pică bine, cu timpul reuşim să ne autocunoaştem şi să ştim când şi cm ne pică bine cafelele. Iar experienţa fiecăruia e chiar foarte greu generalizabilă către toţi. Sunt 100% sigur că extrem de puţini din urmăritorii lui Andrew Huberman au exact rutinele lui şi stările lui de energie. Altfel, nimic personal, atât cât l-am urmărit (nu urmăresc podcasturi de acest gen) mie mi-a fost simpatic. Am văzut şi că are acum o carte, Protocols, am văzut o reclamă care era exact cu teoria cu cafeaua. Probabil că o să o citesc de curiozitate. Sper să fie rezonabilă, teoria asta cu cafeaua asta e departe de a fi malignă...postarea mea e mai mult de relaxare şi cu atenţionarea că nu orice e zis de câte o persoană simpatică e şi neapărat ceva cu o mare bază ştiinţifică sau aplicabil tuturor. E de apreciat, în schimb, faptul că Andrew se cunoaşte pe el însuşi şi şi-a reglat ora de cafea şi pare că îi pică bine, abia aceasta e cea mai bună lecţie din teoria cu cafeaua. Cineva şi-a urmărit nivelul de energie de-a lungul zilei şi a găsit o soluţie să-l influenţeze. Asta e de apreciat.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

NU MAI CUMPĂRAŢI PULSOXIMETRE CU 300-400 DE LEI! (CREZAND CA VA CUMPARATI UN GLUCOMETRU)

Păcălelile de pe internet sunt nesfârşite, dar cea cu „glucometrul fără ac” e longevivă, încă vin oameni la cabinet cu câte un pulsoximetru în mână zicând că l-au comandat de pe internet ca „glucometru fără ac”. Nu sunt glucometre. Sunt pulsoximetre, scrie şi pe ele, arată oxigenarea sângelui. Sunt deja de 1-2 ani reclame cu „glucometrele fără ac”, unele cu siglă de Siemens şi ce or mai pune în acele reclame, singura problemă e că în final oamenii dau 300-400 de lei pe ceva ce cred ei că ar fi un glucometru care îţi ia glicemia fără să te înţepe...dar nu e glucometru. Dacă ar exista aceste aparate, le-aţi vedea şi la alţi oameni.

Soluţii ar fi:
1. Nu vă aruncaţi la cumpărat imediat ce vedeţi o reclamă.
2. Întrebaţi medicul Dvs. de diabet.
3. Aşteptaţi să-şi ia alţi doi oameni, apoi luaţi-vă şi Dvs. aşa-zisul „glucometru fără ac”.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

Mulțumesc publicației Smart Living şi Claudiei Spiridon pentru solicitarea opiniei mele pe acest subiect inedit!

Dieta cu friptură și murături care a cucerit cercurile de putere de la Washington. Dr. Adrian Copcea explică ce efecte poate avea Dr. Adrian Copcea, medic nutriționist, explică ce efecte poate avea dieta cu friptură și alimente fermentate.

CATEVA ASPECTE ALE INSULINOTERAPIEI CA TRATAMENT AL DIABETULUI TIP 2

Insulinoterapia e unul din subiectele de mare interes în diabetul tip 2, prezent sub multe forme : « vreau să nu ajung la insulină”, „mă tem de insulină”. Multe din gânduri au de-a face cu o imagine cumva catastrofală a acestui tip de tratament. Fie pentru că e injectabil şi, iată, dacă s-a mers cu pastile şi apoi se merge cu ceva injectabil (=tradus ca „,mai tare”)...pare ceva de alt nivel, fie pentru că, adeseori, e ultimul tratament, fie şi, uneori, datorită unor greşeli de comunicare de genul „vrei să ajungi la insulină?” ca şi cm asta ar fi ceva rău...

Insulina în diabetul tip 2 e un tratament cu multiple valenţe, o folosim uneori la debut, uneori pe parcursul tratamentului, uneori ca ultimă linie, iar justificările au la bază caracteristicile tratamentului: e şi cel mai sigur, se poate da în orice fel de situaţie, e şi cel mai puternic, e singurul care poate regla diabetul la glicemii extreme, e şi flexibil.

În postarea de acum vreau să atrag atenţia asupra unui aspect, cel al insulinei „ca ultim tratament”. Cum spuneam mai devreme, una din situaţiile în care o prescriem e ca linie de tratament obişnuită, dar, de multe ori, ultimă. DE CE se întâmplă asta e pentru că există alte clase de medicamente care acţionează pe alte mecanisme şi care sunt MAI BUNE, ca perspective, ca insulina. De exemplu metforminul ca tratament e mai bun ca insulina, dacă e să alegem una din cele două e mai rentabil să alegem metforminul. El acţionează pe REZISTENTA LA INSULINA. E mai rentabil să scazi rezistenţa la insulină şi să laşi corpul să pună mai bine in lucru insulina proprie decât să o dai de-a gata. Aşa arată datele ştiinţifice. La alte clase de antidiabetice avem alte avataje: efecte bune pe greutate, pe protecţia cardiovasculară. E foarte bine că avem în prezent o diversitate de clase de antidiabetice şi avem de unde alege şi cm face combinaţii încât să atacăm diabetul tip 2 pe multe planuri.

Un alt aspect pe care chiar ţin să îl spun mot-a-mot la consultaţii e că atunci când dăm insulina omul de fapt e la fel iar boala are perspectiva să fie mai bine îngrijită. Deci singurul aspect care se modifică e că îngrijim mai bine boala. Uneori chiar las pacientul să se gândească o vreme şi îi dau o insulină să se mai joace cu ea, dar fără presiunea că „trebuie”. Aici mulţi dintre diabetologi avem stilul nostru. De multe ori fac o injecţie de insulină în cabinet şi cu ocazia asta pacientul poate vedea că nu e nicio dramă nici cu injecţia, nici cu insulina în sine. Cum spuneam mai devreme, pomenind flexibilitatea, insulina e uneori percepută ca tratament „puternic” dar ea poate fi şi un tratament foarte slab. Ea trebuie bine dozată ca să fie un tratament ideal. Ba chiar lucrăm cu scheme de insulină, cu combinaţii de insulină cu alte tipuri de antidiabetice.

Pe scurt, merită discutat cu medicul DE CE a ales insulina într-o anumită situaţie iar înţelegerea situaţiei ajută cel mai mult. Dacă insulina e PRIMUL tratament ales, cm adeseori fac la diabetul tip 2 la debut, la formele cu debut agresiv (cu scădere în greutate, cu glicemii foarte mari), adeseori experienţa e că după o potolire spectaculoasă a diabetului oprim insulina şi trecem la celelalte antidiabetice care prezintă diferite alte avantaje.

Aşadar, şi concluzionez, există o paletă de situaţii în care alegem insulina în diabetul tip 2. Uneori insulina e o prioritate, uneori e ultima linie de tratament – dar asta doar pentru că există tratamente mai bune în alte etape. Când un medic alege insulina pentru diabetul tip 2, cu siguranţă a făcut un calcul mai complex care a dus la această concluzie, cea că pentru acel moment e cea mai bună alegere. Apoi, cu timpul, toate se aşează în locul lor firesc. Şi repet, omul cu sau fără insulină în schema de tratment e acelaşi, boala e aceeaşi...dar cu insulină poate fi mai bine echilibrată. Deci...aceeaşi boală, rezultate mai bune şi perspective mai bune.

Închei prin a aminti că centrul nostru dispune de 5 medici specialişti diabetologi , între care şi subsemnatul (reprezentând, aşadar, 20% din ei 😊 ) şi de consultaţii atât prin CAS cât şi private, second-opinion şi pentru alte diverse situaţii. Cei ce doresc să se programeze o pot face prin numerele de telefon oficiale, care sunt uşor găsibile cu Google. Chiar încurajez persoanele care sunt în căutarea unui medic care să le urmărească prin Casa de Asigurări să se înscrie la colegele mele care au locuri disponibile. Eu sunt foarte greu accesibil, din lipsă de locuri, dar vă recomand cu toată încrederea pe toţi colegii şi toate colegele din clinică, atât pentru diabetologie cât şi pentru toate celelalte 15 ramuri medicale.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

FAVORIZEAZĂ PÂINEA ALBĂ PLĂCILE DE GRĂSIME DIN ARTERE?
-O EXPLICAŢIE NU FOARTE SIMPLĂ LA O ÎNTREBARE SIMPLĂ: AR TREBUI CARDIACII ŞI CEI CU RISC CARDIOVASCULAR CRESCUT SĂ REDUCĂ PÂINEA ALBĂ?-

Un dialog de astăzi cu un pacient a adus pe tapet ceva foarte interesant: contribuţia sau nu a pâinii la riscul cardiovascular, în special a unor sortimente de pâine. Dialogul pornise de la un filmuleţ al unui chirurg cardiovascular american, deci o sursă aparent credibilă, el cumva ar fi recomandat împotriva pâinii „albe” pentru a avea o mai mare protecţie cardiovasculară. Cum aş răspunde eu la această situaţie?

Pacientul meu fiind şi un om foarte educat (nu ştiu dacă e sau nu aici), răspunsul meu a fost că esenţa riscului e colesterolul, iar pâinea (de orice fel) nu se intersectează cu el, adică pâinea nu creşte colesterolul, dar dincolo de faptul că placa de aterom (grăsimea depusă în peretele arterelor) are la bază LDL-colesterolul, există fenomene care contribuie, colateral, la formarea acestor plăci şi la riscul lor. Un fenomen colateral e inflamaţia iar dacă chirurgul american a făcut o legătură rapidă: „pâine de proastă calitate -> inflamaţie”, atunci da, ar putea exista aici o verigă de legătură, dar una un pic ocolită. De fapt scurtătura ar fi „obiceiuri proinflamatorii -> stimulare inflamaţie ŞI la nivel de plăci de aterom” şi atunci da, am putea face o corelare de acest tip.

Dar cât de proinflamatorie e pâinea albă? Aş zice că nu foarte, ea luată generic, doar o pâine cu compoziţie simplă dar care are mai puţine fibre decât cea intergrală, dar dacă O ANUME pâine albă e şi „plină de E-uri”, ca să scriu simplificat, atunci da...o pâine foarte aditivată poate avea efecte proinflamatorii via microbiom, el fiind aici încă o piesă pe drumul inflamţiei. Iar acest raţionament de fapt nu-l avem de atribuit doar pâinii, pâinea poate e chiar printre cele mai nevinovate, dacă are o compoziţie simplă, în schimb multe din alimentele ultraprocesate care au şi mulţi aditivi, mai ales în mod cumulativ, pot avea un efect proinflamator.

Pe scurt, eu aş spune că pâinea albă nu are, în sine, prin ce să fie proinflamatorie dacă nu face parte dintr-un tipar alimentar global proinflamator, iar aici devine deja mult mai complicat de explicat, dar că o pâine cu o compoziţie proastă poate fi proinflamatorie, cm pot fi multe alimente cu compoziţie proastă proinflamatorii....

Altfel, repet câteva idei pe care le-am mai subliniat în postările mele:
• Carbohidraţii NU cresc colesterolul.
• Colesterolul nu se face din glucoză.

Iar în această postare am mai adus în discuţie încă două:
• Plăcile de aterom şi riscul cardiovascular au în primul rând în centru LDL-COLESTEROLUL CIRCULANT (nu doar el, putem mai nou extinde subiectul şi la altele, de tipul IDL, Lipoproteina(a), Apo-B etc. ) dar el rămâne pilonul central al prevenţiei cardiovasculare.
• Dincolo de LDL-colesterol, ceea ce numim generic STARE PROINFLAMATORIE, poate accelera apariţia şi evoluţia plăcii de aterom, iar stare proinflamatorie avem şi în obezitate, şi în afecţiuni de tipul diabet zaharat tip 2, steatoză hepatică etc., adică în cazul bolilor din spectrul sindromului metabolic. Chiar şi sedentarismul e o stare proinflamatorie, de stres psihologic nu mai spun.
• Pe teren de dietă: da, putem considera că există un anumit profil proinflamator dacă alimentele solicită prea tare organismul, dacă încurajează specii de microbiom mai „proinflamatorii”, iar aici, dar cu un raţionament intermediar foarte lung, unii ar p**a asocia ideea şi cu pâinea albă. Eu n-aş trage nicidecum o linie aşa dreaptă, m-aş uita la tiparul global de alimentaţie şi la compoziţia efectivă a unei anume pâini până a trage aşa o concluzie.

O discuţie, cu siguranţă, foarte interesantă şi care nu se poate reduce nicidecum la „pâinea albă e proinflamatorie, de aceea ar fi contraindicată cardiacilor”. Dar există unele verigi de legătură, unii sâmburi de adevăr, dar atribuibili nu exclusiv pâinii ci mai degrabă ansamblului dietei. O dietă săracă în fructe şi legume şi bogată în alimente ultraprocesate, mai ales de proastă calitate, „junk”, da, e o dietă mai proinflamatorie, laic spus.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

Vă mulţumesc din nou că urmăriţi această pagină, am observat de curând că a trecut de 50.000 de urmăritori (numărul e în dinamică, în general lunar dau unfollow cam 10% din cei noi care dau follow). Tocmai această dinamică mă bucură mai mult, pagina e una cu format text, deci ceva, în principiu, demodat, ce nu e promovat nici măcar de Facebook, iar cei care găsesc că formatul text e ceva prea complicat se dezabonează. Nu am filmuleţe decât extrem de puţine, nu pentru că aş avea ceva împotriva filmuleţelor, dar îmi e mai uşor să scriu şi mă recunosc eu pe mine mai bine în formatul text. Dacă aş avea timp aş face filmuleţe pe You Tube, nu aici, şi le-aş face oricum long-format, filmuleţele scurte sunt un gen de entertainment / fie el şi infotainment care nu se potriveşte foarte tare cu personalitatea mea.

Revin cu noi postări, în aceste zile nu am subiecte speciale care să mă fi inspirat la scris, în plus avem şi relativ multă muncă administrativă la centrul Asteco, pe care poate l-am prezentat prea puţin pe această pagină. Departamentul de chirurgie/picior de la noi e în plin elan, s-a deschis de curând la noi şi departament de proctologie, avem şi un colectiv foarte bun şi pe evaluare vasculară (artere, vene) etc., deci am avut mult mai mult de lucru pe parte administrativă. Din toamnă îmi propun să prezint şi echipa mea de colegi şi colaboratori, suntem în prezent, cred, în jur de 35 de specialişti în cele două sedii şi acoperim o patologie deja foarte largă. Desigur, aici eu scriu mai mult pe teme de diabetologie şi nutriţie şi, recunosc, aloc mult loc farmacologiei, care e domeniul care e cel mai mult „de medic”, probabil ar fi mult mai mult loc de postări de „stil de viaţă”, dar pe ele e destul de mult conţinut pe internet la modul general, nu cred că aş avea multe lucruri spectaculoase de transmis. Recunosc că îmi place mai mult partea de medicină mai avansată...cazurile grele, bolile grele sau încâlcite, cele care necesită multidisciplinaritate etc. Nu că ar fi mai puţin important ca un om sănătos să prevină bolile, dar cel puţin eu lucrez mult mai mult în tratamentul bolilor, adică mult după ce s-a depăşit prevenţia.

Toate cele bune, pe curând!

DOUĂ CAUZE DE OBOSEALĂ ADESEORI SUBDIAGNOSTICATE

Una din întrebările foarte dificile care se pot adresa unui medic este „de ce obosesc?”. Pe această filieră investigaţiile trebuie să pornească pe căile obişnuite, cu discuţie, cu un set de analize de bază (spre a depista afecţiunile care se pot depista aşa, spre exemplu o anemie). Dar nu întotdeauna o cauză de oboseală se poate vedea în analize, spre exemplu oboseala pe fond psihic nu se vede în nicio analiză şi aceasta e, probabil, şi cauza în multe cazuri. De asemenea, nutriţia poate obosi dacă nu e corespunzătoare, dar aici e un subiect foarte complex. Grăsimea în sine, după părerea mea, oboseşte, dar această afirmaţie e una mai mult de „awareness” decât pe linia medicală a acestei postări, în care aş aduce în prim plan două cauze interesante de oboseală:

• INSUFICIENŢA CARDIACĂ. Există mai multe tipuri de insuficienţă cardiacă şi cu subtilităţi de diagnostic, iar oboseala chiar este unul din simptomele care justifică un consult cardiologic. În evaluarea prezenţei insuficienţei cardiace contează mult ecografia cardiacă, ce documentează eventualele anomalii funcţionale, grosimea muşchiului inimii, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng, presiuni de umplere etc. În raport cu acest ultim parametru, există şi e tot mai discutată insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie păstrată, o formă puternic asociată sindromului metabolic, diabetului tip 2 şi obezităţii. Nu voi intra în subtilităţi de diagnostic, în schimb voi atrage atenţia asupra unei investigaţii care este cerută frecvent de cardiologi şi care merită efectuată dacă a fost indicată: NT-pro BNP. Nu e o analiză foarte cunoscută, dar e foarte interesantă ca principiu: când există un stres mecanic asupra ventriculului stâng, celulele produc această substanţă care poate fi măsurată din sânge. Corelările dintre NT-pro BNP cu fracţia de ejecţie sunt şi ele complexe, în plus există influenţe ale patologiilor (de exemplu în obezitate nivelurile NT-pro BNP sunt mai mici), dar în general o valoare crescută, repet, la indicaţia medicului cardiolog, va susţine cel mai adesea o suspiciune de insuficienţă cardiacă.

• SINDROMUL DE APNEE ÎN SOMN. O altă cauză frecventă, poate cea mai frecventă şi cea mai subdiagnosticată a oboselii e oxigenarea proastă în somn. Sforăitul, episoadele de oprire a respiraţiei în somn sunt semne care trebuie să îndrume la un consult pneumologic pentru evaluare. Probabil e cunoscut acest fapt, slăbitul e principalul tratament al sindromului de apnee obstructiv, dar există şi tratamentul cu mască (CPAP) care aduce beneficii substanţiale majorităţii pacienţilor (unii nu îl suportă, dar majoritatea da).

Profit de propria mea postare ca să recomand, deşi e arhicunoscut sfatul, persoanelor cu diabet tip 2 şi celor cu obezitate să-şi facă periodic consultul cardiologic şi reamintesc celor din Cluj că şi la clinica unde lucrez, Asteco, avem departament serios si longeviv de cardiologie (de peste 15 ani) unde, prin pachetele de evaluare (consultaţie, ECG, ecografie cardiacă Doppler color) putem evalua starea inimii, cu aceşti foarte importanţi parametri măsurabili la ecografie.

Cu alte cauze de oboseală voi reveni în postări ulterioare, dar am vrut să atrag atenţia asupra acestor două cauze organice. În particular asupra formelor mai puţin cunoscute de insuficienţă cardiacă, o situaţie care poate sună grav dar care, de fapt, are forme diverse şi o paletă de grade, unele din ele chiar subtile (disfuncţia diastolică), identificabile la ecografia cardiacă.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

„OZEMPIC E DE DIABET, MOUNJARO E DE SLABIT, AŞA E, DOMNULE DOCTOR?” „IAR CELE CARE-S DE DIABET NU POT FI LUATE DE CEI FĂRĂ DIABET, PENTRU CĂ SCAD GLICEMIA?”

Am primit astăzi această întrebare şi cred că deja multe persoane îşi pun astfel de întrebări odată cu expansiunea medicaţiilor GLP-1 (aşa simplific cele două clase din prezent: agoniştii de receptor GLP-1 şi agoniştii duali de receptori GLP-1 / GIP). Le simplific aşa pentru că substanţa care slăbeşte din ambele familii este GLP-1, GIP din agonistul dual nu slăbeşte, e un hormon cu alte efecte, în principiu ar îngrăşa, dar nu în preparatul dual de GLP-1 / GIP, în care are un efect de atenuare a senzaţiei de greaţă.

Revenind la întrebare şi punctual:

• Nu, nu e semaglutida de diabet şi tirzepatida de slăbit. AMBELE sunt omologate şi ca antidiabetice şi ca medicaţii antiobezitate. În anumite condiţii şi anumite doze. Cele omologate ca antiobezitate în România sunt liraglutida, semaglutida şi tirzepatida, primele două sunt agonişti GLP-1 „simpli”, iar tirzepatida e agonistul dual GLP-1 – GIP. În România există ca preparate de semaglutidă Ozempic, Rybelsus şi Wegovy, fiecare cu specificul lui de dozaj şi de posibilitate de prescriere, iar ca preparat de tirzepatidă Mounjaro. Denumirile comerciale sunt ca să se înţeleagă despre ce e vorba în postare, niciun preparat care e pomenit cu denumire comercială nu reprezintă o recomandăre sau o antirecomandare din partea mea, recomandările se fac la cabinet. Cei interesaţi vor extrage informaţia care îi interesează.

• Dozele, denumirile şi condiţiile de prescripţie diferă chiar la preparatele de semaglutidă, două din ele pot fi prescrise ca antidiabetice şi compensate în anumite condiţii, iar al treilea poate fi prescris ca antidiabetic sau ca medicaţie antiobezitate şi nu e compensat. Compensarea, spre exemplu, merge la semaglutida injectabilă până la doza de 1 miligram (repet, în anumite condiţii) ca antidiabetic, dar doza de obezitate merge până la 2.4 miligrame. Preparatul tirzepatidă nu e compensat în România sub nicio formă.

• De ce nişte antidiabetice -că am explicat că toate cele antiobezitate din familiile GLP-1 sunt omologate ŞI ca antidiabetice- pot fi prescrise în afara diabetului? Pentru că nu dau hipoglicemie, deci nu pun în niciun pericol persoana care nu are diabet. Ele acţionează asupra glicemiei postprandiale, GLP-1 este un hormon „pentru după masă”. Dacă glicemia e crescută peste limitele normale, aşa cm e cazul în diabet, efectele vor fi vizibile şi măsurabile, dar dacă glicemia e în limitele normale, acest efect nu va fi observat. De exemplu dacă ai diabet şi glicemia după mese e 220, cu astfel de tratamente ea poate să urce, de exemplu, doar la 140-160, deci e vorba de o scădere de 60-80 mg/dl în acest exemplu. Dar dacă nu ai diabet şi glicemia îţi urcă după masă la 130 mg/dl iar cu tratament doar până la 110 sau 120, ai o scădere care nu are nicio semnificaţie practică.

Las până la acest nivel precizările, ar fi pentru materiale ample toate aceste detalii tehnice, dar în acest context al unei pagini pentru public larg cred că e suficient acest nivel de detaliu.

Ideea principală e, oricum, că sunt medicamente care au subtilităţi de doză, de condiţii de prescriere, de compensare, care sunt dificile chiar şi pentru medici care nu lucrează în acest domeniu. Spre exemplu faptul că medicaţiile POT fi prescrise ca antidiabetice nu înseamnă şi că ORICE diabetic le poate primi gratuit, ci sunt condiţii clar specificate în lege, iar decizia schemei de tratament e, oricum, a medicului care îngrijeşte un pacient. Nici eu nu am TOŢI pacienţii pe acest tip de tratament, ci am O PARTE din pacienţi, aşa cm are orice medic diabetolog.

In concluzie: nu, tratamentele GLP-1 nu sunt unele de diabet şi unele de slăbit în esenţa lor, ci cele principale sunt cu beneficii dovedite atât în diabetul tip 2 cât şi în obezitatea fără diabet, la anumite concentraţii şi în anumite situaţii. Unele tratamente la anumite concentraţii au criterii de prescriere gratuită, în diabetul de tip 2 şi în situaţiile în care medicul consideră oportun un astfel de tratament şi se întrunesc anumite criterii legale. În alte ţări încep să apară compensări sau gratuităţi şi în obezitatea de grad 3, de exemplu, iar în viitor se prefigurează şi alte criterii de compensare, de exemplu în anumite stadii ale bolii hepatice steatozice pe fond metabolic („ficatul gras”). Deocamdată în obezitate în România nu există compensare pentru niciun preparat, iar în diabetul tip 2 cu obezitate condiţiile de compensare sunt ca antidiabetic, nu ca medicaţie antiobezitate.

Toate aceste detalii sunt bine cunoscute de medicii care prescriu în mod curent astfel de tratamente. Acest material e unul educaţional general, pentru orice fel de situaţie particulară recomand consult de specialitate. În centrul nostru prescripţiile de medicaţii GLP-1 ca tratamente antiobezitate se fac în cadrul unor pachete de servicii exclusiv în sistem privat: pachetul zis „duo”, cu medic şi dietetician, şi pachetul multidisciplinar de nutriţie. Această modalitate de lucru are la bază faptul că aceste medicaţii, aşa cm am explicat în alte materiale, sunt medicaţii care se adresează în principal apetitului, dar compoziţia efectivă a alimentaţiei tot trebuie gândită şi în contextului unui astfel de tratament, baza slăbirii la aceste tratamente rămâne tot alimentaţia. Greşelile în alimentaţie pot fi posibile şi cu astfel de tratamente, din acest motiv completarea prescripţiei farmacologice cu recomandări de regim alimentar este nu doar o bună practică ci şi o modalitate de a evita inconvenientele automedicaţiei sau necorelării medicaţiei cu modificările de alimentaţie.

Dr. Adrian Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

DACĂ SCOŢI GLUTENUL, NU VA SCĂDEA GLICEMIA. EXISTĂ VREO LEGĂTURĂ CU DIABETUL?

Există o confuzie de la rădăcina cuvântului „gluten”, e aceeaşi cu glu-coză, gli-cemie etc. Dar e doar o coincidenţă. GLUTENUL este o PROTEINA, nu este carbohidrat, adică sursă de glucoză. Din acest motiv, a scoate sau a adăuga gluten în alimentaţie nu are nicio legătură cu glicemia. Deci diabeticii, de exemplu, nu trebuie să-şi scoată glutenul pentru că au diabet, pentru că nu există nicio legătură între gluten şi glicemie.

Legătura care există e alta. Glutenul este o proteină care se găseşte în anumite cereale, care au, dar sunt alte substanţe chimice, carbohidraţi. Deci dacă scoţi toată SURSA de gluten, adică pâinea, de exemplu, glicemia scade pentru că ai scos carbohidraţii din pâine, nu glutenul din pâine.

GLU- vine de la GLUE, adică lipici (ca la superglue), iar motivul e că glutenul face exact ce face un lipici...leagă. Glutenul se găseşte mai mult în coaja de pâine decât în miez, adică în zona mai legată.

Pe post de concluzie:
• Diabeticii nu au motive să mănânce fără gluten.
• NU există nicio legătură între gluten şi glicemie.
• Dacă există ALTE MOTIVE de restricţionare a glutenului atunci e o altă poveste, de exemplu boala celiacă (care şi apare mai frecvent împreună cu diabetul tip 1, ambele fiind boli autoimune), dar în raport cu glicemia sau diabetul nu, nu sunt motive ca diabeticii să mănânce fără gluten. Pe de altă parte nu e nicio problemă dacă se scoate glutenul, nu este o proteină importantă pentru corpul uman, deci nu e important nici să încerci să mănânci CU gluten. E o proteină care se găseşte în anumite cereale (grâu, orz, secară), iar în altele nu (orez, porumb). Importanţa ei pentru sănătate e strict legată de intoleranţa la gluten (boala celiacă).

Dr. Adrian Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca