Dr. Adrian Copcea. Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice

30/09/2026

Diabetologia modernā se intersectează puternic cu medicina obezității. Această intersecție se reflectă şi în conținutul ştiințific al congresului european care se desfăşoară în aceste zile şi care are o consistentă tematică şi pe subiectele legate de terapiile GLP1.
Mesaj susținut de Novo Nordisk.
Milano, 2026

22/09/2026

„D-NUL DOCTOR SE POATE CA CINEVA SA AIBA PREDIABET SAU DIABET FARA REZISTENTA LA INSULINA ? E POSIBIL ASA CEVA ?”

O întrebare excelentă. Răspunsul meu e următorul: în principiu NU, doar că e nevoie de mai multe explicaţii suplimentare:

1. Diabetul tip 2 – despre el e vorba, e o boală care are doi piloni cauzali I) rezistenţa la insulină şi II) deficitul de producţie de insulină.

2. Diabetul tip 1 e alt tip de boală, autoimună, aici rezistenţa la insulină e un fenomen care poate apărea colateral de-a lungul vieţii, de exemplu dacă cineva cu diabet tip 1 devine obez şi ar fi făcut diabet tip 2 dacă nu avea diabet tip 1. Avem astfel de cazuri în urmărire, uneori le mai zicem „diabet dublu”, dacă suntem siguri că persoana ar fi făcut diabet tip 2 dacă nu-l avea pe cel autoimun.

Revenind la prima parte:

1a) Nu toţi cei cu diabet tip 2 sunt persoane grase fizic, vizibil. DAR există o foarte mare pondere de exces de grăsime şi în interiorul „normoponderii”, dacă luăm normponderea pe criterii de indice de masă corporală (ceea ce nu e mereu relevant – există persoane cu IMC „normal” care au mai multă grăsime decât trebuie, există persoane cu IMC „de obezitate” care sunt foarte masive/musculoase). Pe acest criteriu, chiar dacă avem o persoană „slabă” după criterii de cifre seci, ea poate fi „grasă” în interior, adică cu un exces de grăsime viscerală (pe organe). Deci avem o categorie de persoane „slabe...dar grase”. Am povestit relativ des de situaţia asta, îi mai zicem obezitatea normoponderalului şi mai sunt câţiva termeni.

1b) Diabetul tip 2 are ca fenomen central un MIX de rezistenţă la insulină cu deficit de secreţie, secvenţa uzuală e rezistenţa la insulină -> glicemii normale sau, cu timpul, prediabet -> diabet când apare şi deficitul de producţie. Poate fi rezistenţă la insulină cu glicemii normale, cu prediabet sau cu diabet tip 2. Diabet tip 2 fără rezistenţă la insulină e ceva extrem de rar, mai probabil e altceva decât diabetul tip 2 tipic.

1c) Nu puţine cazuri de diabet tip 2, de fapt ,sunt diferite alte forme de diabet, inclusiv forme mai rare sau forme care se cred a fi mai rare dar sunt mai frecvente dar nediagnosticate. Şi aici fiecare dintre noi, diabetologii, avem colecţiile noastre de „diabet mai ciudat”. Uneori chiar avem MODY sau alte forme la care deducem din mulţi factori că nu e diabetul tip 2 tipic. Diabetul tip 2 tipic are un grad de suprapondere/obezitate/exces de grăsime, cea care via rezistenţă la insulină se va valida, atunci când i se alătură deficitul de producţie, in hiperglicemia de diabet.

Răspunsul mai scurt ar fi că în general nu avem diabet tip 2 fără rezistenţă la insulină şi nu avem nici prediabet fără rezistenţă la insulină. Dacă avem prediabet sau diabet tip 2 ştim din start că un grad de rezistenţă la insulină există. Şi nici nu trebuie să măsurăm. Putem deduce că avem un defect al insulinei, altfel glicemia ar fi fost bună, dacă insulina ar fi fost destulă şi ar fi funcţionat normal (adică cu ţesuturi sensibile, nu rezistente). În general sunt ambele iar rezistenţa precede deficitul secretor. Care, de fapt, e precedat de un hiperinsulinism ineficient (rezistenţa la insulină determină pancreasul să facă un efort prin creşterea producţiei pentru a menţine glicemia normală, ulterior acest efort nu mai e suficient, odată ce apare un deficit secretor suficient de mare).

În altă ordine de idei, tot ce înseamnă obezitate-rezistenţă la insulină-sindrom metabolic e de fapt un spectru de defecte, unele se văd în apariţia hipertensiunii arteriale, a unei anumite forme de dislipidemii (cea cu trigliceride mari şi HDL-colesterol mic), a ficatului gras, hiperuricemiei etc. Acest spectru a fost cunoscut de zeci de ani, de pe vremea când i se zicea „sindrom X metabolic”. X-ul a dispărut din terminologie cel puţin de când începeam eu rezidenţiatul, adică acum 20+ ani. Despre acest sindrom metabolic, care e de fapt un spectru de defecte şi boli (unii pot avea unele, alţii altele) s-a tot discutat din perspectiva cauzelor, încercând să se aloce ori obezităţii ori insulinorezistenţei originea. În final s-a cam decis că e un sindrom de insulinorezistenţă care are, de obicei, la bază, obezitatea viscerală. Grăsimea în exces dă rezistenţă la insulină, ecuaţia asta e cea principală.

Nu cred că pot sintetiza mai laic răspunsul la această întrebare şi l-am şi redactat spontan, cu siguranţă răspunsurile se pot formula de la foarte laic până la extrem de academic. Subiectul nu e închis şi n-a fost niciodată închis, însăşi existenţa acestui sindrom metabolic e pusă în discuţie, sindromul nefiind extrem de clar ce arată în plus faţă de componentele lui, dar în general e un semnal al rezistenţei la insulină. Altfel, luate separat, bolile incluse în el au, fiecare, alte componente decât rezistenţa la insulină, spre exemplu dacă hipertensiunea ar fi DOAR de la rezistenţa la insulină, ar trece cu metformin sau cu alte insulinosensibilizante...dar nu trece. La fel, diabetul nu apare dacă ai DOAR rezistenţă la insulină, nu până nu se alterează producţia de insulină.

În altă ordine de idei, rezistenţa la insulină e un fenomen, nu e o boală, eventual e, pentru lume, un fenomen care sperie sau conştientizează. Pentru noi, ca medici, e un fenomen central în diabetul tip 2 şi e motivul principal pentru care şi ca prevenţie a diabetului tip 2 dar şi ca tratament al diabetului tip 2 avem drept sfaturi uzuale: „slăbeşte!”, „fă mişcare!”, „îmbunătăţeşte-ţi alimentaţia!”. Scopul lor e scăderea rezistenţei la insulină, e teritoriul preferat atât în tratamentul cât şi în prevenţia diabetului tip 2. Că pot fi forme de diabet zis „tip 2” (diagnostic de excludere) care să nu aibă o insulinorezistenţă evidentă....da, pot fi, dar cel mai probabil şi ele au un anume grad. Asta dacă chiar sunt cazuri de tip 2. Dacă nu, mai pot fi situaţii „hibride” unde nu neapărat e diabetul tip 2 tipic, acolo de cele mai multe ori răspunsul la tratament ne orientează cel mai bine spre cauze.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

17/09/2026

O ATENŢIONARE ŞI O LECŢIE DE MEDICINĂ (PENTRU MINE)

Rănile pacientului diabetic sunt una din marile temeri ale pacientului dar şi una din marile provocări medicale ale ramurii. De când s-a deschis (exact la uşa de alături), cabinetul nostru de picior, "dotat" cu chirurg şi chirurg vascular, învăţ şi eu tot mai multe...

Astăzi, de exemplu, a fost un caz cu o ulceraţie care s-a agravat după mersul la băi (sărate). Aici ar fi partea mea de atenţionare: deşi par „sănătoase”, băile pot fi periculoase. Este un mit că mergi la băi, sărate sau nesărate, şi rănile vor evolua bine pentru că e ceva „natural”. Tot în acele băi există riscuri infecţioase, iar microbii sunt şi ei într-o dinamică. Cel găsit în rana pacientului meu e unul de care nici nu am auzit până astăzi: Stenotrophomonas maltophilia. E un bacil Gram-negativ aerob, oportunist, care trăieşte în mediile cu apă (chiuvete, bazine, conducte etc.). Tratamentul preferenţial e cefiderocol (o cefalsoporină sideroforă, adică una care foloseşte ca poartă de intrare sistemul de aprovizionare cu fier al bacteriei). Detaliile le-am lăsat pentru cei pasionaţi. În acest caz punctual, antibiograma arăta sensibilitate şi la trimetoprim-sulfametoxazol, cu care s-a efectuat tratamentul.

Una peste alta, dincolo de detaliile medicale pe care le-am lăsat pentru cei interesaţi, lecţia de bază e că atunci când există o ulceraţie (în special la diabetici, dar şi în orice alte contexte) mergem pe tratamentele de la medic şi cu maximă precauţie la orice fel de expunere la medii riscante.

Am menţionat cabinetul nostru de picior, unde acoperim patologie complexă, inclusiv îngrijirea rănilor, tratamente pentru patologia unghiilor etc., totul în sistem privat (nu cu bilet de trimitere). Cei interesaţi pot lua legătura prin sistemul normal de programări al clinicii Asteco. Recomand cu maximă încredere pe colegii/colegele mele de la aceste ramuri: Dr. Irina Mincu (chirurgie), Dr. Mirona Sipoş (chirurgie), Dr. Ioana Bujor (chirurgie vasculară). Desigur, se ştie pe plan local, avem cunoscute colectivele noastre de diabetologie, neurologie etc., dar cel de chirurgie şi îngrijirea piciorului e mai puţin cunoscut, pentru că e nou.

Pe curând,

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

16/09/2026

CINE PUNE DIAGNOSTICUL DE NEUROPATIE DIABETICĂ?

După cm îi zice numele, neuropatie + diabetică, principalii medici implicaţi în diagnostic sunt neurologii şi diabetologii. Instrumentele finale şi avansate le are neurologul, dar diagnosticul fiind unul relativ simplu în majoritatea situaţiilor el poate fi pus şi de diabetolog dar şi de alţi medici. De fapt rolul nostru, ca diabetologi, e uşor atunci când neuropatia respectă anumite tipare. Când apar forme atipice, atunci îndrumăm la neurolog. Unele instrumente mai avansate sunt EMG, RMN-ul atunci când trebuie deosebită originea neuropatiei de alte neuropatii (de exemplu cele pornite de la coloana vertebrală), dar în cele mai multe situaţii de neuropatie diabetică TIPICA (pentru că cea diabetică are nişte caracteristici), diagnosticul poate fi pus de ORICE medic are în îngrijire pacientul – poate fi şi diabetolog, medic de familie etc., nu neapărat de medicul neurolog. Motivul e că forma tipică de neuropatie diabetică e uşor de recunoscut şi de obiectivat, iar diagnosticul e unul CLINIC, adică sunt suficiente informaţii de la discuţia cu pacientul şi de la examinarea lui. De obicei folosim instrumente simple precum monofilamentul sau diapazonul, dar o mare parte din diagnostic pleacă de la descrierea simptomelor.

Simptomele tipice ale celei mai comune forme de neuropatie diabetică sunt amorţelile, furnicăturile, durerile, senzaţia de fierbinţeală, de picior rece, picioarele neliniştite. Uneori aceste simptome apar şi în alte situaţii metabolice, uneori la deficit de vitamina B12 sau în alte situaţii. Utilizarea probelor obiective, cele de la examinare, e cea care completează tandemul necesar pentru diagnostic: simptome + semne obiective.

Odată diagnosticată, ea are ca tratamente asigurarea unui fond general bun – echilibrarea diabetului, de exemplu, dar între tratamente, cel puţin în România, unele pot fi compensate de medicul diabetolog sau medicul neurolog. Se eliberează o primă reţetă apoi continuarea o face medicul de familie. Medicamentele de neuropatie diabetica NU au acelaşi statut cu medicamentele de diabet (de echilibrare a glicemiilor), ci intră pe listele generale ale medicilor de familie, aşa cm intră şi antihipertensivele, tratamentele de dislipidemie şi toate celelalte tratamente. A fost, într-adevăr, în România o perioadă în care unul din preparatele cu vitamine de grup B era cumva echivalat cu un antidiabetic, se punea codul de diabet, dar acea perioadă nu era susţinută bine ştiinţific şi nicăieri în Europa nu se mai dădeau vitamine de grup B ca antidiabetice, aşa încât la un moment dat s-a oprit posibilitatea de a prescrie B-uri pentru neuropatia diabetică prin programul naţional de diabet. Eu am salutat această decizie, era o reglementare anormală.

Postarea mi-a fost inspirată de un comentariu-întrebare şi adeseori îmi vine să răspund cu „scrie în cartea mea pe larg” dar începând de această toamnă nu voi mai aduce acest reper, cine a considerat că merită să o aibă în casă, mai ales dintre urmăritorii paginii, şi-a luat-o deja. Probabil voi mai face în alţi ani alte materiale pe alte subiecte, dar cred că am epuizat subiectul „diabet”, cel putin la nivel de cunostinte generale, de fapt asta îmi şi propusesem la momentul la care m-am apucat de carte.

Pe post de concluzie: neurologul are cele mai ample instrumente pentru diagnosticul neuropatiei diabetice, dar acest diagnostic poate fi pus şi de medicul diabetolog dar şi de alţi medici familiarizaţi cu această patologie.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

14/09/2026

Şi eu văd utilitatea unor astfel de mijloace, chiar dacă nu sunt între medicii prezenți pe astfel de platforme. Sunt situații în care un rāspuns scurt -dar care are în spate o carieră întreagā- poate fi valoros cuiva, dar e bine să se ştie bine contextul.

11/09/2026

Publicaţia mea de Substack e gratuită. Mulţumesc celor ce au făcut pledge, dar nu am dat drumul la plăţi, cel puţin nu în această etapă. Articolul de astăzi e mai degrabă unul de tablou general, un mix de date provenite din ştiinţă şi experienţa mea. Lectură plăcută! Puteţi urmări articole de acest tip direct din newsletter-ul care intră în e-mail. Deocamdată am ales acest stil de popularizare a bolilor şi tratamentelor din sfera mea de competenţă, iar în rubrica „notes”, care e ceva similar peretelui de Facebook, am note scurte mai avansate ştiinţific şi pentru un public (mai) restrâns.

-un big picture necesar-

10/09/2026

TREI ŞTIRI MEDICALE CARE MI-AU ATRAS ATENTIA IN ULTIMA PERIOADĂ

1. Un medicament care scade Lipoproteina(a) nu a dovedit că scade suficient riscul cardiovascular.
2. Persoanele în tratament cu GLP-1 au şanse semnificativ mai mari să se angajeze.
3. Se va lansa o nouă doză de semaglutidă.

Câteva detalii în cele ce urmează...

1. Lipoproteina(a) este una din vedetele noi ale cardiologiei şi cercetării farmacologice din ultimii ani. De fapt descoperirea ei e veche, e o particulă aterogenă diferită de LDL-colesterol, ale cărei niveluri sunt determinate majoritar genetic. Nivelurile mai mari se asociază cu riscuri cardiovasculare semnificativ mai mari. De aici ideea că scăderea nivelurilor ar putea duce la scăderea infarctului miocardic şi a celorlalte complicaţii aterosclerotice (despre care am scris relativ mult pe această pagină şi probabil voi scrie tot mai mult). Recent s-a anunţat eşecul unei cercetări ample a companiei Novartis cu medicamentul pelacarsen (studiul Lp(a)HORIZON). Medicamentul a scăzut nivelul Lp(a) la pacienţi cu risc înalt cardiovascular, dar nu a scăzut şi evenimentele cardiovasculare. Pelacarsen nu este singurul medicament din cursa (de miliarde de dolari!) scăderii riscului cardiovascular prin scăderea Lp(a), alte medicaţii în cercetare sunt olpasiran (Amgen) şi lepodisiran (Lilly). Rămâne de văzut. Medicamentul pelacarsen e cu tehnologie ARN şi e injectabil lunar.

2. Tratamentul cu GLP-1 e asociat, într-un studiu amplu coordonat de Harvard, cu şanse mai mari de angajare în rândul celor ce folosesc. Dincolo de rezultatele centrate pe şansele de angajare, probabil e mai interesantă amploarea utilizării medicaţiilor GLP-1: 22% dintre femeile din Statele Unite şi 14% din bărbaţi au apelat la astfel de medicaţii. Studiul a arătat o creştere nu doar cu 27% a şanselor de angajare dar şi cu 29% a celor de căsătorie. Legat de angajare, e in discuţie „penalizarea obezităţii”, ca să traduc mot-a-mot „obesity penalty” iar una din analizele colaterale a luat în discuţie dacă eventualul moral mai bun în timpul folosirii acestor medicaţii ar conta, dar nu, pare că explicaţia constă în greutate. Obezitatea pare a diminua şansele de a obţine un job nou. În schimb pe ramura de comparaţie, a persoanelor care deja au un job şi au folosit, nu s-a întâmplat mare lucru nici cu salariul, nici cu promovările...Deşi simple, aceste concluzii s-au bazat pe o metodologie amplă, am răsfoit documentul original şi am fost impresionat: sunt cifre cu cărţi de muncă, salarizare etc., deci cercetări pe registre. Tot mai interesante vor fi astfel de analize economice în raport cu ce se întâmplă în medicina obezităţii.

3. Va apărea în curând şi doza de 7.2 mg pentru semaglutidă, inclusiv în România.

Pe curând, îmi reiau şi eu de azi activităţile obişnuite d**a ritmul lor de toamnă....de busy season...dacă ar fi s-o zic corporatist.

Reamintesc că acoperim cu generozitate teritoriul nutriţiei şi diabetologiei în clinica noastră, cu un colectiv de deja 8 specialişti – 5 medici specialişti diabetologi, 3 specialişti nutriţie-dietetică, asta fără a număra un foarte inimos şi bine pregătit colectiv la cardiologie si toate celelalte 15 ramuri. La mine locurile sunt, în continuare, extrem de limitate şi doar la pachetele multidisciplinare, dar, în rest, există disponibilitate şi accesiibilitate foarte bună pe aceste ramuri.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

03/09/2026

STIAI CĂ PROTEINELE DIN CEREALE SUNT COMPLEMENTARE CU CELE DIN LEGUMINOASE? -mici lecţii de nutriţie, pornind de la o masă inedită -

• In primul rând ce e aici nu e toată masa mea, dar pentru cine mănâncă puţin ar putea fi. 😊 E vorba de o felie de pâine integrală + fasole frecată (cu ceapă…) + ulei de măsline picant deasupra + roşii.

• In al doilea rând nu recomand ca altcineva decât mine să mănânce această masă, în schimb ce anume conţin alimentele cred că e foarte util de cunoscut de cei preocupaţi de a utiliza alimentaţia ca o armă : pentru controlul greutăţii, diabetului, riscului cardiovascular etc. De altfel, şansele ca cineva să fi avut acum aceeaşi masă cu mine sunt, probabil, extrem de mici. Asta pentru că, de exemplu, probabil nu multă lume e iubitoare de ulei extravirgin de măsline infuzat cu ardei iute…în plus, şi mai probabil, n-ar veni cuiva ideea de a-l pune peste fasolea frecată.

• Revenind la lecţiile de nutriţie : prima pe care o vor observa cei ce lucrează mult nutriţîe practică e că e o masă…la minut. Pur şi simplu am luat ce am găsit prin casă şi am alcătuit o masă hrănitoare. Aici lecţia mai frumoasă, de mai mare impact, e că e important ce ai în casă. 😊 Nutriţia, atunci când e folosită terapeutic, trebuie să aibă o componentă de premeditare iar cea mai eficientă formă de premeditare e lista de cumpărături. Dacă în ea ai alimentele pe care vrei să le incluzi la mese….e mai uşor decât dacă nu. 😊 Deci…e o masă rapidă, improvizată, ceea ce, de fapt, e compatibil cu tiparul foarte multor oameni. Doar că « improvizaţia » de fapt, în cazul acesta punctual, a urmat nişte reguli…

• Una din reguli, aplicabilă multor forme de regim, în special în cel pentru diabetul tip 2 şi obezitate, e cea legată de calorii şi densitate calorică şi nutritivă. Ce e în această masă e hrănitor din perspectiva nutriţională : carbohidraţi (care aduc energie), fibre, vitamine, grăsimi sănătoase (ulei de măsline). O formulă prin care, mental, îţi poţi înţelege şi planifica mesele, o poţi învăţa, de obicei, la cabinetele de nutriţie - în cele în care ai şi « algoritmul » din spatele intervenţiei, nu doar primeşti meniuri fără explicaţii. Formula e că e bine să incluzi proteine, fibre, grăsimi sănătoase dacă ai de lucrat pe apetit, greutate, glicemie etc.

• Proteinele, deşi nu foarte aparente, sunt de fapt prezente în această masă. Când spunem de obicei proteine ne gândim din reflex la carne, lactate şi ouă, care au proteinele de cea mai bună calitate biologică. Deşi mai puţin cunoscut, spectrul complet de aminoacizi (care se face foarte uşor din proteinele animale) se poate face, dar mai din bucăţele, şi din combinaţii de surse vegetale. De exemplu cereale + leguminoase. Niciuna din cele două categorii nu are proteină completă, dar lipsurile uneia sunt completate de continutul celeilalte : cerealele au puţină lizină, leguminoasele au puţină metionină, dar leguminoasele au lizină şi cerealele metionină.

• Deşi exista în trecut acest mit că astfel de complementarităţi trebuie făcute la mese, de fapt în ultimii 10-20 de ani s-a stabilit că nu e nevoie, e bine şi pe parcursul zilei, pentru că există un bazin de aminoacizi care e în dinamică şi care nu stă atât de mult la analiza de fineţe a fiecărei mese.

• Proteinele din cereale sunt la fel în versiunile integrale sau rafinate, alegerea celor integrale nu are legătură cu protienele (care nu sunt multe, dar sunt) ci cu necesarul de fibre şi cu, per total, net mai buna calitate nutriţională a variantelor integrale (vitamine, minerale).

• Carbohidraţii eu cred că sunt unul din marile trucuri simple ale dietelor : plasarea lor atât cât trebuie, în momentele potrivite, face minuni. Despre detalii tehnice…dacă ar fi fost cerneală ce tastez eu pe wordul de pe laptop şi urc apoi în Facebook…aş zice că a curs măcar un râu pe pagina mea. Nu mai reiau aici « complex versus simplu », nici indici glicemici şi alţi parametri pe care i-am despicat de-a lungul timpului, dar una din lecţiile simple, încurajată de toate ghidurile de nutriţie, e ca atunci când alegem cereale să preferăm formele integrale. Asta în primul rând pentru aportul de fibre şi secundar din alte motive.

• Grăsimile sănatoase sunt aici prezente sub forma uleiului de măsline extravirgin, pe care l-am recomandat în nenumărate rânduri şi eu însumi îl prefer. Nu toată lumea îl preferă gustativ, dar cei suficient de norocoşi încât să le placă îl pot folosi strategic. Grăsimile bine plasate permit o saţietate mai mare a unei mese, evitând, de exemplu, ronţăieli la 2-3 ore după mese care pot apărea dacă masa a fost de o mai mică complexitate nutriţională. Corpul preia foarte frumos o masă complexă care are proteine, grăsimi şi carbohidraţi (care nu trebuie disociate între ele). Legat de strategiile în nutriţie : într-adevăr uneori putem recurge la mese mai frecvente şi care nu e neapărat să aibă complexitate mare (dar, la finalul zilei, când tragem linie, e bine să existe nutrienţii pe care ne-am concentrat) dar, mai nou, mesele un pic mai spaţiate şi de o mai mare complexitate nutriţională sunt mai uşor de planificat. Pe acest subiect, ca paranteză, echipa de nutriţie care lucrează cu mine îmi împărtăşeşte stilul şi filosofia şi am delegat cu maximă încredere nutriţia către colegele de la nutriţie-dietetică, ce explic pe pagină sunt mai degrabă algoritmuri de gândire din spatele stilului nostru (al meu mai puţin, eu nu mai pot fi căutat pentru nutriţie de peste 7 ani în afara formulelor multidisciplinare care au şi dietetician).

• Legumele…probabil sunt cel mai simplu de reţinut « truc » din nutriţie, în special pentru alimentaţia în bolile metabolice. TOATE bolile din spectrul sindromului metabolic pot beneficia de avantajele legumelor : calitate nutriţională (majoritar micronutriţională, adică vitamine, antioxidanţi) foarte bună la calorii puţine, volum. Regulile cu « jumătate de farfurie legume » sunt şi uşor de reţinut şi bune. Desigur, nu toată lumea tolerează legumele la fel, nu toată lumea are aceleaşi prefereinţe, dar în general se pot găsi măcar câteva pentru fiecare persoană care pot fi consumate cu plăcere.

• Ingredientele lipsă ale mesei…mă readuc la spectrul de grăsimi. In general în dieta de protecţie cardiovasculară încercăm reducerea grăsimilor saturate (animale) şi încurajarea celor nesaturate vegetale: nuci, ulei de măsline +peşte. Cu un pumn de nuci şi 10-15 ml de ulei de măsline poţi avea din start un spectru de grăsimi compatibil cu ce ne propunem în cardiodiabetologie (am pus într-un cuvânt diabetologia şi cardiologia pentru că pe spectrul prevenţiei cardiovasculare se suprapun – o mare parte din tratamentul diabetului tip 2 e destinat protecţiei arterelor, obiectivele noastre la pacientul diabetic nu doar că sunt comune dar, mai nou, beneficiază şi de tratamente comune).

Pe post de concluzie, eu cred că e important să înţelegem în nutriţie DE CE se recomandă ceva, în general ţintele unui specialist sunt clare : controlul greutăţii, glicemiei, riscului cardiovascular (ele sunt majore în ramura noastră), al diferitelor simptome, asigurarea unor perspective mai bune in diverse alte boli etc.

O ultimă menţiune preventivă : nu mai pot prelua pacienţi, listele mele s-au închis pentru următoarele 3 luni, îmi cer scuze că nu pot onora consultaţii, dacă voi renunţa vreodată la activităţile de cabinet de acum şi voi redeschide privatul la mine cu mai mult orar, voi anunţa. Deocamdată asta e situaţia, sunt alegeri personale, recomand, din nou, exact ce se recomandă şi prin toate celelalte mijloace de contact ale clinicii, ca pentru consultaţiile de nutriţie să solicitaţi echipa de nutriţie-dietetică.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

01/09/2026

CLASIFICAREA DIETELOR, PE SCURT

Probabil e nevoie de această postare foarte simplă, pentru că sigur multă lume e derutată de la presupusul meu conflict cu « low-carberii ». Care nu există.

Ce există e aşa :

• Regimuri « normale », în care există o proporţie “normală” între carbohidraţi (glucide), lipide (grăsimi) şi proteine. Ele spunem că sunt în AMDR, Acceptable Macronutrient Distribution Range. Care e aproximativ aşa :
-Carbohidraţi : 45-65% din calorii
-Proteine : 10-35% din calorii
-Grăsimi : 20-35% din calorii
Mai rotunjit, să zicem 50 – 25 – 25.

• Regimuri în care unul din macronutrienţi iese din distribuţia asta.
-Dacă ies carbohidraţii sub 45% = low-carb, hipoglucidic
-Dacă ies peste 65%...nu prea se folosesc termeni, dar să zicem “hiperglucidic”
-Dacă ies proteinele peste 35% = hiperproteic (cu prea multe proteine)
-Dacă ies grăsimile sub 20% = hipolipidic (cu puţine grăsimi)
-Dacă ies grăsimile peste 35% = hiperlipidic (cu multe grăsimi)
De obicei când un macronutrient iese din distribuţie in jos…automat creşte suma celorlalţi doi şi, automat, cel puţin unul dintre ei.

Mai exact :

• Hipoglucidic (low-carb) înseamnă că ceva e mai mult: ori proteinele, ori grăsimile. Adică devine hiperproteic sau hiperlipidic sau ambele. In general dacă e hiperproteic şi hipolipidic….e mai spre Dukan (care e o dietă periculoasă), dacă e cu relativ puţine proteine şi hiperlipidic e ketogenic (keto).

• Restul sunt mai puţin importante din perspectiva asta. Hipolipidic e, de exemplu, hiperglucidic/hiperproteic.

Fără a insista prea tare, ideea e că din start, dacă revedeţi cifrele de “normal”, ele sunt chiar suficient de largi încât să permită diferite variaţii. Una care poate e relativ la limită poate fi 40-30-30 la carbo – lipide – grăsimi, să zicem un pic la limita low-carb-ului.

Suplimentar mai există şi alte repere mai absolute : unele în grame pe zi, unele, la proteine, in grame pe kilogram corp pe zi.
Faptul că o dietă poate pica în una din variantele astea e din faptul că C + P + L = 100%. Deci, oricum le-ai învârti, în final tot vei avea o dietă la care poţi socoti care reprezintă procentual cât.

O altă observaţie ar fi, foarte important, că « a reduce carbohidraţii » nu înseamnă automat low-carb. Poate reduci de la prea mult la normal. De asemenea, dacă în interiorul caloriilor menţii procentele normale AMDR, din nou: nu ai low-carb şi restul (dacă nu scazi în absolut prea jos).

• Elementul lipsă pe care extrem de mulţi îl ignoră sunt CALORIILE. Pentru că, oricum, toate aceste calcule se fac din procentul din calorii. Din această perspectivă dietele pot fi hipercalorice, normocalorice şi hipocalorice. Cine, cm am explicat în ultimele câteva postări, se preface că nu au nicio importanţă caloriile, în special la slăbit, e, din nou, pus pe escrocherii. Caloriile contează, după cm am explicat în postarea un pic mai de dinainte, parcă cu 2 înainte.

In final, orice fel de dietă ai face, ea are un anume gramaj de glucide, proteine şi grăsimi şi un anumit număr de calorii. Adică nu poţi avea o dietă la care, când pui pe hârtie, nu ai un număr de calorii, un număr de grame macronutrienţi din fiecare şi un procentaj. Cam ca la alegeri...când se numără tot s-au numărat : câţi au votat în total, câţi au votat x,y,z. Nu există "nu se poate afla ». Se poate.

Am vrut să lămuresc aceste elemente de limbaj, pentru a nu se crede că diabetologii « nu vor să reducă carbohidraţii pacienţilor ». Nu despre asta era vorba la partea de « low-carb » ci la faptul că se poate lucra cu reducerea carbohidraţilor, prin reducerea caloriilor şi menţinându-i la, să zicem 50%, şi asta nu se cheamă « low-carb ». Chiar şi pe scrisorile medicale am mai atenţionat că nu e corect să scrii “regim hipoglucidic”, dar lumea înţelege ce a vrut să zică medicul.

Ca medici diabetologi recomandăm regim în general HIPOCALORIC dacă persoana are exces de greutate, iar o variantă rezonabilă e cea în care distribuţia se face cam ca la regimul normal, doar la mai puţine calorii, de exemplu 50- 25- 25. Mai precis, dacă un om se menţine la 2000 de kilocalorii şi vrei să-i dai un meniu de 1400 kcal/zi, atunci ai un regim hipocaloric. Dacă el consuma 50% din 2000, adică 250 g HC/zi şi va consuma 50% din 1400 kcal, adică 700 / 4 = 180 g/zi(rotunjit), atunci de fapt noi situaţia asta nu o numim « low-carb », ci o numim « regim de diabet » cu caracteristicile constând în număr de calorii, grame de carbohidraţi şi de restul.

Cam acestea ar fi câteva noţiuni de bază, aparentele contradicţii e foarte posibil să provină, mai ales în cazul celor foarte conflictuali, din nestăpânirea limbajului, a noţiunilor de nutriţie. Deci, când eu zic că « nu recomand low-carb” înseamnă că nu mă duc sub 45% la carbohidraţi (şi nici n-am deschis subiectul gramajului total), nu înseamna că nu recomand reducerea zahărului, a carbohidraţilor din diferite forme de alimente de proastă calitate nutriţională ş.a.m.d. Iar recomandările nici măcar nu sunt doar pe carbohidraţi, eu în general insist mai mult pe alegerile alimentare, pe grăsimile saturate/trans, pe diverse alte elemente de context care nicidecum nu se reduc la axiome de tipul « toată lumea ar trebui să încerce keto ! ». Nu, eu nu cred că toată lumea ar trebui să încerce keto. Poate să încerce oricine doreşte, dar asta nu înseamnă că preferinţa unora trebuie să fie lege pentru toţi. Mai ales la regimuri care sunt greu de implementat pe termen lung.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca