04/09/2026
Prima zi de grădiniță nu este doar prima zi a copilului. Este, într-un fel, și prima zi a părintelui. 🤍
În această dimineață am avut bucuria de a fi invitată la Antena 1, la „Neața cu Răzvan și Dani”, pentru a vorbi despre un subiect care aduce, în fiecare toamnă, multe emoții în familiile cu copii mici:
„Prima zi de grădiniță – Între așteptări și realitate.”
Am vorbit despre copii, dar și despre noi, adulții. Despre așteptările cu care pregătim această zi, despre despărțirea de dimineață, despre plâns, teamă, curaj și adaptare. Despre ce înseamnă, de fapt, să fii „pregătit pentru grădiniță”.
Pentru că noi putem pregăti ghiozdănelul, hainele și toate lucrurile necesare. Putem povesti despre colegi, jucării și educatoare. Putem încerca să transformăm prima zi într-un moment special.
Dar există ceva ce nu putem pregăti în locul copilului: felul în care el va trăi emoțional această experiență.
🌱 Prima zi nu este un test. Este începutul unui proces.
Pentru copilul preșcolar, grădinița înseamnă mult mai mult decât intrarea într-un spațiu educațional.
Înseamnă un loc nou, adulți noi, copii necunoscuți, alte reguli și rutine și, poate cel mai important, separarea de persoana care reprezintă pentru el principala sursă de siguranță.
De aceea, dacă un copil plânge, nu înseamnă că „nu este pregătit”.
Dacă se agață de mama sau de tata, nu înseamnă că este „prea dependent”.
Dacă are nevoie de mai mult timp, nu înseamnă că „ceilalți copii sunt mai curajoși”.
Și nici copilul care intră zâmbind din prima zi nu este neapărat deja adaptat.
Adaptarea nu este o probă pe care copilul trebuie să o treacă. Este un proces pe care are nevoie să îl parcurgă în ritmul său.
Unii copii plâng în prima zi și apoi se liniștesc repede. Alții par încântați la început, iar reacțiile emoționale apar după câteva zile, când înțeleg că grădinița nu a fost o experiență singulară, ci devine parte din viața lor.
Ambele situații pot face parte dintr-un proces firesc de adaptare.
🤍 Ce are nevoie să audă copilul?
Poate că, din dorința de a-l încuraja, îi spunem:
„Nu ai de ce să plângi.”
„Nu trebuie să îți fie frică.”
„Ești copil mare!”
„Uite, ceilalți copii nu plâng.”
„O să vezi ce frumos o să fie!”
Intenția este bună, dar mesajul pe care copilul îl poate primi este: „Ceea ce simt eu acum nu ar trebui să simt.”
Putem înlocui aceste mesaje cu unele care validează emoția și, în același timp, transmit siguranță:
„Știu că este greu să ne despărțim.”
„Poți să fii trist. Eu tot mă întorc să te iau.”
„Acum rămâi cu doamna educatoare și cu ceilalți copii, iar după grădiniță ne revedem.”
Copilul nu are nevoie să îi demonstrăm că nu există motive pentru teamă.
Are nevoie să descopere că poate simți teamă și, în același timp, poate fi în siguranță.
🧸 Despărțirea de dimineață contează
Una dintre cele mai dificile situații pentru părinți este momentul în care copilul începe să plângă și spune:
„Mami, nu pleca!”
Instinctul ne poate spune să mai rămânem puțin. Să mai explicăm, să mai negociem, să promitem ceva. Uneori, chiar să plecăm pe ascuns atunci când copilul este distras.
Dar copilul are nevoie, înainte de toate, de predictibilitate.
Un ritual de despărțire scurt, cald și repetat poate deveni o ancoră de siguranță: o îmbrățișare, un sărut, câteva cuvinte pe care le folosim constant și apoi plecarea.
Fără dispariții pe ascuns și, pe cât posibil, fără despărțiri prelungite prin negocieri succesive.
Mesajul pe care vrem să îl construim, zi după zi, este simplu:
„Mama/tata pleacă. Eu rămân aici. Sunt în siguranță. Mama/tata se întoarce.”
🌿 „A plâns?” nu este singura întrebare importantă.
Este firesc ca un părinte să vrea să știe dacă cel mic a plâns.
Dar, din perspectivă educațională, sunt importante și alte întrebări:
Cum s-a liniștit?
A acceptat apropierea educatorului?
A început să exploreze spațiul?
S-a apropiat de ceilalți copii?
A intrat în joc?
A mâncat?
A existat măcar un moment în care s-a simțit bine?
Vedem mici progrese de la o zi la alta?
Adaptarea nu înseamnă absența emoțiilor dificile, inseamnă construirea treptată a sentimentului: „Și aici pot fi în siguranță.”
👩👧 Dar mai există cineva care începe grădinița: părintele.
Despre această parte vorbim, poate, prea puțin.
Uneori copilul plânge în sala de grupă, iar părintele plânge după ce a închis ușa.
Apar întrebările:
„Oare am făcut bine?”
„Oare suferă?”
„Poate era prea devreme?”
„Dacă are nevoie de mine?”
„Dacă nu se adaptează?”
Și acestea sunt emoții firești.
Dar copilul are nevoie să simtă că adultul lui de referință are încredere că poate traversa această experiență.
Nu trebuie să fim părinți fără emoții, dar este important să încercăm să nu îi cerem copilului, implicit, să ne liniștească pe noi.
❤️ Grădinița nu începe cu performanța, incepe cu relația.
Înainte de fișe, litere, cifre, poezii și activități, există o achiziție mult mai importantă: siguranța.
Copilul are nevoie să descopere:
„Adultul acesta mă vede.”
„Pot să cer ajutor.”
„Pot să mă joc aici.”
„Mama și tata pleacă, dar se întorc.”
„Pot să aparțin și acestui loc.”
Abia pe această bază se construiesc autonomia, curiozitatea, relațiile sociale și disponibilitatea autentică pentru învățare.
De aceea, după grădiniță, poate că putem înlocui uneori întrebarea:
„Ce ai învățat astăzi?”
cu:
„Cum te-ai simțit astăzi?”
„Care a fost cel mai frumos moment?”
„A fost ceva greu pentru tine?”
„Cine te-a ajutat?”
„Cu cine te-ai jucat?”
Pentru că înainte să aflăm ce a învățat copilul, merită să aflăm cm a trăit experiența învățării.
Prima zi de grădiniță nu trebuie să fie perfectă, iar copilul nu trebuie să demonstreze nimic în acea dimineață.
Nu trebuie să fie „mare”, „curajos” sau „cuminte” pentru a ne face pe noi să ne simțim mai liniștiți.
Are voie să îi fie dor.
Are voie să plângă.
Are voie să fie curios.
Are voie să se răzgândească.
Are voie să aibă nevoie de timp.
Iar noi avem rolul de a-i oferi suficientă siguranță pentru ca, treptat, să poată transforma necunoscutul într-un loc familiar.
Mulțumesc echipei „Neața cu Răzvan și Dani” pentru invitația din această dimineață și pentru ocazia de a aduce în atenția părinților un subiect atât de important. 🤍
Poate că, în această perioadă, întrebarea pe care merită să ne-o punem nu este doar:
„Este copilul meu pregătit pentru grădiniță?”
Ci și:
„Cum pot eu să îl ajut să se simtă în siguranță până când grădinița va deveni și locul lui?” 🌱
