23/11/2022
Fapte și opinii
Înțelegerea diferenței dintre fapt și opinie este o abilitate a gândirii critice. Așa că, pentru a exersa diferențierea dintre fapte și opinii în textele non- ficțiune și a aplica abilitățile învățate, pentru a scrie propriile afirmații, ne- am înscris în proiectul,, Educația media- Instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților ", în cadrul Programului de Educație Media.
Exista loc și pentru fapte, dar și pentru opinii, important e să cunoaștem diferența. Dacă vom confunda o opinie cu un fapt, am putea fi influențați să credem că opinia personală a cuiva este dovedită și adevărată.
Doar pentru că am văzut- o la televizor sau am citit-o pe internet nu înseamnă că este un fapt.
Înțelegând scopul activității, definind termenii, am incercat exersând pe textul ,,o poveste cu Trei montani, Doi copii și Un cățel ". Am gândit, am discutat în perechi, am împărtășit idei în cadrul grupului, am clasificat, am scris opinii
sau fapte.
Am ales răspunsul folosind jocul ,,Bate capul, bate inima"( capul pentru fapte, inima pentru opinii) sau ,, Ieși din linie"( stânga pentru opinie, dreapta pentru un fapt enunțat).
,,Furtuna de zăpadă " a încheiat activitatea.( Așezați în cerc, pe bilețele, unii am scris un fapt, alții o opinie. Am mototolit hârtiile, le-a am aruncat în interiorul cercului, am rotit cercul, ne- am ales câte un bulgăre, am citit enunțul și în fața colegilor am precizat dacă este un fapt sau o opinie.
Fapt: Astăzi am avut o activitate despre fapte și opinii.
Opinie: A fost o activitate reușită.