07/09/2026
𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫 𝟐𝟎𝟐𝟔-𝟐𝟎𝟐𝟕 𝐬̦𝐢 𝟕𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐂𝐚̂𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐧𝐠 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐞𝐧𝐞𝐬𝐜
Astăzi, colegiul militar a îmbrăcat haine de sărbătoare. Odată cu festivitatea de deschidere a anului școlar 2026-2027 au fost marcați cei 70 de ani de ani de continuitate a actului educațional de excelență aici, în cetatea lui Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc.
În urmă cu șapte decenii această instituție și-a deschis porțile, pentru prima dată în Câmpulung Moldovenesc. Atunci, au răsunat pașii unei generații care nu știa că va pune piatra de temelie a tradiției ce dăinuie și astăzi. Era începutul unei povești care avea să se scrie cu disciplină, onoare și devotament, iar speranțele elevilor, dascălilor și instructorilor militari de atunci au dat viață unei instituții ce avea să devină un reper al educației militare din România.
Cu o istorie tumultoasă și o perioadă de pribegie mult prea lungă, instituția noastră a ajuns astăzi la aproape 102 ani de la înființare, dintre care, în ultimii 70 de ani și-a găsit stabilitatea, identitatea și continuitatea actului educațional la Câmpulung Moldovenesc.
Alături de elevii militari, au fost prezenți la festivitate Directorul Statului Major al Apărării, domnul general maior Valentin Brînzei; Locțiitorul pentru Operații și Instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, domnul general de brigadă Cezar Cucoș; șef serviciu din cadrul Direcției Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică în Statul Major al Apărării, domnul colonel Tiberiu Fabritus Stoica; președintele fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, domnul general locotenent (r.) Ion Ungureanu; reprezentantul Asociației Oameni printre Oameni, domnul colonel (r.) Marcel Rebenciuc; prefectul județului Suceava, domnul Bogdan Gheorghe Păstrăv; primarul comunei Pojorâta, domnul Bogdan Codreanu, comandanți ai unităților militare din țară, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice, instructori militari, părinți ai elevilor și absolvenți ai instituției militare de învățământ.
Un moment deosebit în cadrul festivității a fost premierea șefei promoției 2026, absolventa Andra Elena Tanasă. Aceasta s-a prezentat la liceu în uniforma Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” și pe lângă trofeul de onoare, obținut de la colegiul militar, tânăra sublocotenent a primit Premiul Fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință” și o tabletă din partea Asociației Oameni printre Oameni. Tototdată, Fundația „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, continuând tradiția de susținere a procesului educativ din cadrul colegiului, a oferit elevilor și cadrelor didactice diplome, premii în bani și burse de studii.
De asemenea, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de continuitate a actului educațional în Câmpulung Moldovenesc, Locțiitorul pentru Operații și Instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, domnul general de brigadă Cezar Cucoș a conferit Emblema de Onoare a Forțelor Terestre unor cadre didactice pensionare, care și-au dedicat cariera în educarea generațiilor de elevi ștefăniști. În același timp, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre a fost conferită și unor cadre militare, didactice și civile pentru devotamentul cu care și-au desfășurat activitatea în cadrul colegiului.
Deschiderea anului școlar este o festivitate emoționantă, atât pentru cei 168 de boboci și părinții acestora, cât și pentru elevii din ceilalți ani de studiu. Cu toate acestea, prima defilare în uniforma militară a bobocilor va rămâne pentru totdeauna un moment cu o însemnătate aparte în memoria adolescenților.
Mult succes tuturor în noul an școlar!
Foto: Dadvid Iacobeț și Antonia Szekely Pîrțiu
Forţele Terestre Române